* * * Console Games Thread * * * -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- Thread : User Review: God of War 3 Started at 14-05-2011 06:54 by RazvyLord Visit at https://www.consolegames.ro/forum/showthread.php?t=42921 -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 1] Author : RazvyLord Date : 14-05-2011 06:54 Title : User Review: God of War 3 Hotarat si plin de emotii, pasesc cu greu prin magazin ca sa imi ridic primul Playstation 3 impreuna cu God of War 3, bundle disponibil atunci in Carrefour. Inainte sa-l cumpar, stiam la ce sa ma astept, fiind sigur ca la final va merita fiecare banut. Desi initial aveam un gust amar, intrucat nu doream sub nici o forma sa-l joc fara sa fi incercat primele doua titluri din trilogie, cateva zile mai tarziu, imediat dupa ce am inceput God of war 1, acel gust a inceput brusc sa se indulceasca. Apoi, dupa ce-am terminat extaziat si God of War 2, eram hotarat ca ultima parte nu merita nici o amanare: nici macar un demo n-avea sa-si gaseasca locul intre ultimele doua titluri. Emotionat, introduc discul in unitatea blu-ray, si-astept sa-nceapa sfarsitul. Pentru ca orice sfarsit trebuie mai intai sa inceapa… Story Story-ul incepe exact din locul in care se termina God of War 2; Kratos incepe asediul asupra Olimpului ajutat de Titani, cu scopul de a-i aduce sfarsitul lui Zeus. Acestea fiind spuse, Kratos incepe sa-si croiasca o cale catre tatal sau, fiind hotarat sa spulbere orice ii va sta in cale. Si acest lucru se vede, pentru ca imediat ce porneste in lupta, apare primul adversar mai periculos, si anume Poseidon. Dupa ce spartanul il zdrobeste pe zeul marilor si ajunge fata in fata cu Zeus, este tradat de insasi Gaia. Astfel, dupa ce ajunge din nou in Tartar si isi pierde toate puterile, Kratos incepe din nou un drum lung si anevoios catre omul care l-a adus in pragul nebuniei. Imediat dupa ce a ajuns in Tartar, spartanul o intalneste pe Atena, care il indruma si il ajuta sa-si atinga scopul, zeita avand o noua atitudine, diametral opusa celei din GoW2. Pe toata durata jocului, Kratos nu are nici cea mai mica parere de rau, facandu-si carare prin intreaga familie: unchi, matusi, bunici, frati… intrucat nimeni nu i se poate opune vointei lui. Astfel, intreg jocul este un drum pe care Kratos il are de parcurs pana la Zeus, trecand prin oricine vrea sa-l ajute pe Zeul Fulgerului. Story-ul este foarte bine gandit si facut, finalul fiind menit sa te socheze, sa creeze compasiune dar sa lase si posibilatea unui nou titlu. Gameplay-ul Fara doar si poate, gameplay-ul este elementul care a evidentiat seria. “Nu repara ceva ce nu e stricat”, spune o vorba, asa ca gameplay-ul nu m-a surprins cu nimic. Sigur, jocul a fost tot timpul un button masher, dar felul în care o face este unic. In esenta gameplay-ul este poate cea mai buna schita de urmat pentru alti producatori, motiv pentru care cei de la EA au incercat sa copieze, cu al lor Dante’s Inferno. Abordarea simplista în control face jocul extrem de placut. Desi tot jocul este ceva in genul “dai in stanga, dai in dreapta, faci un grab si un QuickTime Event si-ai terminat”, totul decurge foarte fluid. Spre deosebire de God of War 2, unde camera mi-a facut zile fripte, aici nu m-a deranjat cu nimic. Ba chiar m-a ajutat in unele momente, nefiind nevoit sa controlez eu insumi camera in timpul luptelor. Chiar daca Challenge-urile aflate in joc sunt prea usoare in comparatie cu cele din primele doua titluri, Challenge of Exile (disponibile via DLC) sunt extraordinar de dificile, aducand aminte de challenge-urile jocurilor disponibile si pe Playstation 2. De asemenea, skinurile disponibile tot prin DLC-uri dau o mai mare rejucabilitate, fiind foarte bine realizate si aducand tot odata mai multe bonusuri. Sunet Coloana sonora este intradevar superba. Muzica a ramas aceeasi, in sensul in care atmosfera apasata este plusata de muzica aleasa, fiecare nota muzicala facand cinste jocului. Desi se aseamana, fiecare joc din serie are stilul sau distinctiv cand vine vorba de muzica, deoarece pot vedea clar in minte orice moment al jocului (oricare din cele 3) doar ascultand coloana sonora a unuia din ele. Din pacate, un lucru care m-a dezamagit profund a fost vocea lui Kratos. Daca in primele 2 jocuri vocea era perfecta, facand-ul pe personajul principal sa sune ca un adevarat spartan, in cel de-al 3-lea titlu s-a observat trecerea la T.C.Carson. Grafica Grafica din God of War 3 este, fara doar si poate, cea mai buna grafica de pe console la momentul actual. Fiecare umbra, fiecare bucatita din joc este adusa la perfectie. Studiourile Santa Monica au reusit sa creeze ceva extraordinar, intregul joc (dar mai ales cut-scene-urile) fiind un adevarat festin vizual. Concluzia Santa Monica a venit cu ceva ce a depasit cu siguranta toate asteptarile, God of War 3 fiind fara doar si poate unul dintre cele mai bune jocuri disponibile la ora actuala si una dintre exclusivitatile de top ale consolei. Au reusit sa faca dintr-un razboinic un adevarat erou, simpatia pe care i-o port fiind extraordinar de mare. Cand ma gandesc la spartan, imi vine in minte un citat din opera lui Caragiale, Doua Loturi: "Toti zeii, toti au murit, toti mor..." in fata lui Kratos. Story: 9.6 Grafica: 10 Sound: 9.8 Gameplay: 10 Multiplayer: - Nota Finala: 9.9 In final nu pot sa spun decat trei cuvinte… THIS IS SPARTA! -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 2] Author : paunstefan Date : 15-05-2011 19:43 Frumos review-ul, se vede ca esti fascinat de jocul, si seria asta. Dar nu inteleg partea asta: ... in cel de-al 3-lea titlu s-a observat trecerea la T.C.Carson. T.C. Carson a fost vocea lui Kratos de la primul titlu. -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 3] Author : RazvyLord Date : 15-05-2011 21:10 Well, probabil s-a apucat de fumat si mi s-a parut mai diferita vocea :D. My bad. Oricum, nu e la fel de reusita interpretarea ca in primele 2. -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 4] Author : axton Date : 15-05-2011 21:21 Felicitari pt review. =D> -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 5] Author : viezure Date : 16-05-2011 18:36 Daca mai vedeam un "fara doar si poate", nu stiu ce faceam. Probabil nimic :) -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 6] Author : FuriaAlba Date : 20-05-2011 16:27 excelent review.:) -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 7] Author : Perpi Date : 21-09-2012 15:06 Daca mai vedeam un "fara doar si poate", nu stiu ce faceam. Probabil nimic :) Super review, sunt total de acord cu acesta, am jucat GOW 1 si 2 si sunt fascinat ca si RazvyLord. 10x @ vieruze : Fara doar si poate, nu faceai nimic. :)) -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 8] Author : raducucosmin Date : 09-09-2014 13:42 Gameplay-ul Fara doar si poate, gameplay-ul este elementul care a evidentiat seria. �Nu repara ceva ce nu e stricat�, spune o vorba, asa ca gameplay-ul nu m-a surprins cu nimic. Sigur, jocul a fost tot timpul un button masher, dar felul �n care o face este unic. In esenta gameplay-ul este poate cea mai buna schita de urmat pentru alti producatori, motiv pentru care cei de la EA au incercat sa copieze, cu al lor Dante�s Inferno. Abordarea simplista �n control face jocul extrem de placut. Desi tot jocul este ceva in genul �dai in stanga, dai in dreapta, faci un grab si un QuickTime Event si-ai terminat�, totul decurge foarte fluid. Spre deosebire de God of War 2, unde camera mi-a facut zile fripte, aici nu m-a deranjat cu nimic. Ba chiar m-a ajutat in unele momente, nefiind nevoit sa controlez eu insumi camera in timpul luptelor. Sunet Coloana sonora este intradevar superba. Muzica a ramas aceeasi, in sensul in care atmosfera apasata este plusata de muzica aleasa, fiecare nota muzicala facand cinste jocului. Din pacate, un lucru care m-a dezamagit profund a fost vocea lui Kratos. Daca in primele 2 jocuri vocea era perfecta, facand-ul pe personajul principal sa sune ca un adevarat spartan, in cel de-al 3-lea titlu s-a observat trecerea la T.C.Carson. Lucrezi cu astia de la zon@ IT? https://www.youtube.com/watch?v=cAxRsTEAFCw -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- [Post 9] Author : Rasko Date : 10-09-2014 10:54 Aoleo!!! A la Victor Viorel!! -=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=- Downloaded from Console Games (https://www.consolegames.ro/forum) at 28-03-2024 11:58.