Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.
Results 1 to 1 of 1

Thread: User Review - Pro Evolution Soccer 2019

  1. #1 SP
    Member Darthstone's Avatar

    User Review - Pro Evolution Soccer 2019

    Pentru inceput vreau sa mentionez ca orice comentariu la adresa review-ului pentru jocul Pro Evolution Soccer 2019 (aka PES 2019) este binevenit, indiferent daca este vorba de critici sau de laude. Acesta fiind primul (si sper nu ultimul) review ma ajuta foarte mult.


    Introducere

    Iata ca a venit toamna si odata cu acest anotimp, primim si noile jocuri din unele dintre cele mai populare serii de jocuri video. Este vorba despre anualele Pro Evolution Soccer si Fifa. Anul acesta, PES 2019 s-a grabit sa iasa la lumina zilei inaintea concurentei, spre sfarsitul lunii August dat fiind ca in precedentii ani luna septembrie era reprezentata atat de Fifa cat si de PES. Probabil unul dintre motive pentru aceasta lansare de inceput de Septembrie este dat de vanzari, Konami sperand ca jucatorii sa isi hraneasca pofta de fotbal pana apare jocul celor de la EA, asadar sa ajute vanzarile, deoarece Fifa este un gigant si nu pot concura din foarte multe puncte de vedere, mai ales ca e pentru prima data cand cei de la EA obtin licentele pentru UEFA Champions League si Europa League, aceste competitii fiind in curtea celor de la Konami de aproximativ 10 ani.
    Dar ajunge cu introducerea, mai departe vom vedea ce impresii mi-a lasat, mai ales din perspectiva unui jucator venit de la Fifa 17.


    Grafica si prezentare

    Seria PES a evoluat destul de mult in special in ceea ce priveste grafica, dat fiind ca apare anual, la fel ca Fifa evolutia graficii este vizibila odata la 4-5 ani din ce am observat eu, PES 2014 fiind primul din serie care a facut saltul grafic destul de vizibil, cand a trecut la noul motor grafic Fox Engine care este bine optimizat si duce jocul la 60 cadre pe secunda pe PS4 standard. De atunci insa, doar mici modificari si tweakuri au contribuit la detalii, si nu e neaparat un lucru rau deoarece jocul arata foarte bine. Cei care au jucat PES 2018 dar si jocurile mai vechi, probabil vor ramane dezamagiti deoarece lucrurile in mare parte stau la fel, pana si fetele jucatorilor avand mici ajustari. Probabil cea mai mare diferenta pe care am observat-o fata de jocul de anul trecut este gazonul, acesta fiind destul de urat in PES 2018, atat de nenatural si lipsit de detalii incat parea ca e vopsit. In aceasta editie totul arata natural si se deterioreaza vizibil cu trecerea timpului. Conditiile meteo sunt prezente, se poate juca pe ploaie, ninsoare, se poate seta lungimea ierbii de pe gazon, timpul la care se petrece meciul, deci sunt optiuni destule pentru a contribui la diversitate.

    Din pacate nu pot sa laud meniul si interfata jocului. Nu inteleg de ce nu se opteaza pentru ceva mai usor de navigat si prietenos, meniul jocului este extrem de greoi, greu de intuit si demodat. Acest lucru poate sa indeparteze multa lume.
    Am mentionat faptul ca cei de la Konami au pierdut licentele pentru Champions League si Europa League dupa 10 ani de zile, fapt care s-ar putea sa-i coste pe japonezi pentru ca ajutau foarte mult la vanzari si popularitate, insa producatorii nu s-au dat batuti si au incercat sa compenseze lipsa acestora prin diferite parteneriate cu diferite cluburi de fotbal printre care Milan, Barcelona, Corinthians, Shalke, Liverpool, Inter, asta insemnand prezentarea detaliata a stadioanelor, kiturilor si jucatorilor respectivelor cluburi. Probabil pe multa lume nu o sa intereseze adaugarea unor noi ligi cum ar fi liga Daneza, Portugheza, Elvetiana, campionatul Scotiei, Argentinei si exclusiv pentru aceasta editie Campionatul Rusiei. Spun asta pentru ca desi este un numar impresionat pentru serie, cele mai importante ligi sunt neglijate si avem foarte multe cluburi nelicentiate cu numele cu care ne-au obisnuit de ani buni. Preferam sa se remedieze acest neajuns prin licentierea acestora decat sa adauge campionate noi. Avem cumva si FCSB dar sa fim seriosi...

    Pe langa toate astea, PES 2019 contine si modul cariera pe care sincer nu m-am deranjat sa-l joc pentru ca e la fel ca in jocurile precedente, mai contine si My Club, un fel de Ultimate Team dar care e la ani lumina in spatele competitiei, nu doar prin interfata, functii, ci si prin partea online. Aceasta functioneaza similar cu *** din Fifa, insa destul de saracacios. Poti sa dai un nume echipei dupa care alegi sigla din campionatele avute la dispozitie si vei ramane si cu kiturile echipei alese. Poti ulterior sa schimbi numele echipei daca vrei, echipamentul sau sigla, toate gratis. Aici intervine o problema pt cei care nu vor totul gratis ci sa obtina ca recompensa... ma refer la faptul ca nu e ca la Fifa sa iti pice toate astea dintr-un cartonas. Asta il face si mai sarac. Apoi se genereaza cativa jucatori si nu stiu de ce am impresia ca si numele acestora este "inventat" (am ramas la modul WTF?! cand am vazut un jucator generat cu numele L. Royal, din Africa de Sud si joaca la clubul Pleasure Horn.. wtf, ori e troleala ori incompetenta?). Urmeaza apoi cateva tutoriale despre managementul echipei dupa care am dat de alta chestie enervanta. Depinde de managerul ales, vei ramane cu formatia tactica aferenta acestuia. Deci daca vrei un 4-2-2 si managerul are la caracteristici 4-2-1-2, atunci succes, nu vei reusit sa schimbi. Cel putin eu nu am gasit setarea respectiva. Mai exista si functia de simulare a echipei alese, unde te pune impotriva echipei altui jucator, ceva similar cum avea Total Club Manager. Odata intrat in meci nu vei reusi sa iesi decat dupa terminarea acestuia, nu am gasit deloc functia de Leave Game. Inca o functie care mi-a placut in ceea ce priveste modul online in general, pe langa faptul ca poti sa iti pregatesti terenul, vreme, ora, iarba, etc, poti sa alegi echipamentul adversarului din cele disponibile, eliminand sansele ca doua echipe sa aiba culori la fel in timpul meciului. Chiar daca tie iti apare culoarea aleasa de tine, jucatorului celuilalt probabil ii apare culoarea echipamentului aleasa de el.

    Revenind la partea online, nu am intalnit lag, insa jocul are alta problema aici. Unul dintre lucrurile care m-au deranjat, la prima pornire a jocului, acesta m-a pus sa imi aleg regiunea, care odata aleasa asa va ramane si acest lucru mi-a dat de gandit. Evident am ales Romania, si am impresia ca jocul e region lock destul de rau, pentru ca nu doar ca gasesc foarte greu jucatori online, dar toti cu care am jucat pana acum erau romani. Sa nu ma intelegeti gresit, imi place sa joc cu romani, dar se stie ca romanul este frate cu Fifa, si tare mi-e frica dupa lansarea jocului de la EA acestia vor migra acolo si PES-ul va ramane pustiu daca jocul nu va sti sa caute si pe alte regiuni. M-am jucat cu setarile de matchmaking, sa prind echipe mai bune sau jucatori de nivel mai mare, insa tot greu gaseste.


    Muzica si sunet

    Trebuie neaparat sa povestesc putin despre partea audio. Nu sunt prea multe de spus dar in afara de ceea ce se aude pe terenul de fotbal si in tribune nu e nimic de laudat. Se simte ca o atmosfera de meci televizat dar comentariul taie din imersiune. Acelasi comentariu invechit, plictisit si sec, de care avem parte de ani buni. Muzica din meniu nu iese cu nimic in evidenta, e acolo doar ca sa sune ceva pentru ca piesele sunt generice, tipic unui joc PES. Am incercat sa schimb comentariul pe alta limba, am pus pe germana si pe spaniola, si suna mult mai bine insa exista o alta parte proasta, inregistrarea acestora, se aud atat de incet si infundat incat mi-a amintit de vremurile de acum 10-15 ani cand echipele romanesti de fotbal jucau in campionatele din Europa si transmisiunile aveau probleme iar comentatorii comentau meciul prin telefon. Cam asta e impresia lasata.


    Gameplay

    Lasand toate astea, voi spune cateva impresii despre ceea ce conteaza cel mai mult, pentru asta cumpara lumea PES... gameplay. E fantastic, totul se simte natural, portarii isi fac treaba, chiar si cei de overall mic mai misca cate ceva. Suturile par naturale si imprevizibile, in schimb pasele se dau cam greu la jucator pentru ca pot fi interceptate foarte repede. Tot foarte repede se poate pierde si mingea, e de ajuns sa tii apasat butonul pentru pase ca jucatorul merge automat catre minge cu sanse mari de deposedare, ca si idee cred ca se incurajeaza jocul cu pase rapide. Venind de la Fifa unde gameplayul era mult mai rapid, aici totul se desfasoara mai lent, mai natural, demn de un simulator. Totodata e frustrant sa pierzi mingea atat de repede daca nu scapi de ea, dar tot la fel de usor se poate recupera. Mi-a fost greu sa ma obisnuiesc, dar odata intrat in tempo, totul devine mai palpitant. Am simtit ca se poate intampla orice pe teren, la fiecare faza sau de cate ori mingea era la mine, o parte din mine tresarea, iar cealalta parte statea ca pe ace, emotionat si precaut. Totul este imprevizibil. Iar la sfarsitul unui meci, indiferent ca e castigat sau nu, aveam o stare de multumire. Ca si cum as fi fost recompensat pentru asta, si intr-adevar, am fost recompensat cu gameplayul bun. Animatiile jucatorilor si tot ceea ce se intampla sunt naturale, dar jucatorii mai au momente de ezitare sa alerge catre balon, se opresc brusc sau se mai agata de el, lucruri care se pot rezolva printr-un patch.

    Ca si concluzie, trebuie sa recunosc ca am fost intre agonie si extaz. S-a incercat compensarea lipsei competitiilor europene prin adaugarea unor campionate noi dar a lasat de dorit licentierea echipelor care chiar conteaza. De cele mai multe ori aveam impresia ca ceva lipseste la joc, ceva este sec la el, sentiment la care a contribuit atat meniul greoi, cat si muzica, comentariile si partea online la care gaseste greu jucatori (poate conteaza si ora, dar am incercat la orele serii dupa 20:00), dar mai ales licentele. Acest lucru nu se poate ierta, pentru ca de ani buni Konami trebuia sa rezolve acest neajuns. Toate acestea sunt umbrite de acel gameplay foarte bun, dar nu reuseste sa elimine minusurile pe care jocul le are, este doar o firimitura din ceea ce putea fi jocul cu adevarat daca Konami isi dadea mai tare interesul pentru aceasta serie care in momentul de fata cred ca e singura care ii mai tine pe linia de plutire dupa esecul cu Metal Gear Survive si lipsa altor titluri importante din portofoliu.

    Grafica: 8
    Sunet si muzica: 7
    Poveste: fiecare meci are o poveste anume
    Gameplay: 9
    Atmosfera: 8.5

    Overall: 8
    Attached Images Attached Images pes20019_007.jpg pes20019_008.jpg pes20019_002.jpg pes20019_003.jpg pes20019_004.jpg pes20019_005.jpg pes20019_006.jpg pes20019_001.jpg

Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.

Similar Threads

  1. Replies: 0 Last Post: 29-11-2012, 14:42
  2. Pro Evolution Soccer PES 2013 By CooL in forum Console Club
    Replies: 25 Last Post: 24-10-2012, 15:48
  3. Pro Evolution Soccer PES 2012 By flightcrank in forum Console Club
    Replies: 121 Last Post: 24-04-2012, 13:05
  4. Pro Evolution Soccer PES 2011 By Nash in forum Console Club
    Replies: 207 Last Post: 08-08-2011, 13:27
  5. User Review: Pro Evolution Soccer 2011 By fylipdan in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 13 Last Post: 20-01-2011, 14:31

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts