Insomniac Games, creatorii celebrelor serii Spyro the dragon si cu Ratchet & Clank au lansat in 2007, cu ocazia lansarii consolei Playstation3, si primul shooter din istoria companiei, fiind de asemenea si primul lor joc “serios” daca putem sa facem asa delimitari. Resistance paseste pe scena FPS-urilor moderne cu capul sus, incercand sa se impuna in fata unor mastodonti precum lansarile Half Life 2, Quake 4, Halo 3, Call of Duty si multe alte titluri ce au sarit pe piata in 2007. In multe privinte reuseste sa faca acest lucru prin aceleasi elemente ce au facut din alte shootere succese uluitoare, atat in randul fanilor genului cat si al criticilor de specialitate, si asta in absenta unei originalitati aparte. Nu, R-FoM vine pe piata ca un proiect bine inchegat, echilibrat si finisat.
Povestea jocului te pune in cizmele, inca nepatate de colbul bataliei, ale soldatului american Nathan Hale. Bineinteles ca e un soldat american si bineinteles ca va purta pe umeri greul bataliilor, industria inca nu s-a plictisit de super soldati si nici de lupul oarecum singuratic.
Singur de cele mai multe ori, Hale va trebui sa infrunte val dupa val de creaturi Chimera, de origine necunoscuta dar care au invadat Rusia in anii ’30, iar mai tarziu intreaga Europa, cu origini inca necunoscute, dar cu o tehnologie mult avansata fata de cea a omenirii. Nimic surprinzator pana acum, doar ca al doilea razboi mondial nu a pornit niciodata si nu lupti impotriva invaziei ca aia s-a termiant deja. De acum, ramane doar rezistanta.
Povestita cu ajutorul unor slide-uri alb-negru si de vocea feminina a incantatoarei sergent Carter, povestea isi face treaba sa te tina interesat de evenimentele de pe ecran. Sunt destul de dese momentele de naratie incat sa nu apara impresia ca doar impusti si impusti fara scop, si totusi prea dese, fragmentand actiune in unele momente mai mult decat inoportune. La asta se adauga si faptul ca personajele nu sunt dezvoltate destul, un final ce promite o continuare conform modei si un intreg fir narativ neexplorat deloc, si cam atat ar fi majoritatea minusurilor pe care le are jocul, pe langa o lipsa crasa de originalitate.
Ce e foarte interesant aici sunt o serie de plicuri raspandite prin nivele, fiecare fie cu cate o harta, fie cate o insemnare de jurnal, ajutand sa umple cateva goluri din povestea de background a invaziei cat si sa deschida ceea ce cred ca va fi o buna bucata din povestea sequelului.
R-FoM este din multe privinte imaginea unui shooter clasic, cu un gameplay doar derivativ din shooterele moderne. Poti cara in spate un arsenal impresionant de arme, unele originale, altele mai putin, bucati din viata se reincarca trecand peste unele obiecte extraterestre, munita o culegi de pe trupurile inamicilor doborati, si multe altele.
Am zis inainte in acest articol de lipsa de originalitate a jocului. Intregul gameplay este derivativ din alte surse, precum Call of Duty pentru teatrul de bataliei si coechipierii pe post de carne de tun, Halo pentru faptul ca viata se regenereaza pe portiuni (cadranul de viata e impartit in 4 cadrane…fiecare cadran se regenereaza pana la cel imediat urmator, trebuie doar sa te retragi adesea din linia focului inamic). Dar in ciuda acestor lucruri, cu ajutorul arsenalului destul de imaginativ si a luptelor adesea provocatoare, precum si faptul ca nu esti totusi Serious Sam, jocul nu are momente in care sa incetineasca substantial sau sa se repeata.
Varietatea este cuvantul de oridine in cazul bataliilor, un schimb de focuri salbatic putand rapid sa coboare in tempo intr-o plimbare claustrofobica prin niste tunele inguste si de unde auzi cu inima mica un grup de howleri cum se aproprie de undeva din fata. De atmosfera nu duce lipsa Resistance, desi sentimentul de razboi total lipseste oarecum din mare parte a misiunilor ce pot parea usor prea restranse pentru ambitiile jocului. Dar deh, nu putem avea totul totusi.Arsenalul ce ne sta la dispozitie este pe atat de variat pe cat e de util. Avand la dispozitie atat arme umane (neexistente de altfel in istorie) cat si extraterestre. De la clasica mitraliera cu lansator de grenade atasat (si sora de sorginte chimerica numita Bullseye) pana la lansatoare de grenade si rachete, pistoale automate, Auger (o puternica pusca a carei proiectile pot trece prin pereti) si multe altele, nu exista situatie careia arsenalul sa nu-i poate face fata.
De mentionat ar fi de asemenea si cateva portiuni de sofat, unde e fie vorba de un tanc aproape indestructibil, un jeep care chiar e indestructibil (din nou o comparatie cu Halo) sau un robot cuadruped care adauga ceva mai multa variatie actiunii deja destul de variate, rupand totusi monotoniei situatiei de “run and gun”.
Gameplay-ul se mentine fluid si interesant in mare din cauza AI-ul inamic care stie foarte bine sa flancheze, sa se retraga sau sa se ascunda in spatele zidurilor, sacilor de nisip sau in oricare alt loc de unde poate sari pentru rafale scurte sau cate o grenada ce sa te impinga in bratele mai mult decat nerabdatoare a hibrizilor ce-ti asigurau flancul.
Pentru un joc din 2007 si mai ales un joc de lansare pentru PS 3, Resistance arata surprinzator de bine, mentinand un framerate constant indiferent de numarul inamicilor de pe ecran. Pe durata campaniei single-player am intalnit un singur moment in care framerate-ul a clacat sub cantitatea de inamici de pe ecran ce erau aruncati in aer deodata. Un moment prea rar pentru a-l baga in seama de altfel.
Hartile prin care ne preumblam personajul sunt pregatite detaliat, cu mici chestii care dau savoare precum un salon de biliard abandonat in Manchester sau multe detalii in cadrul bazelor Chimera de genul cadavrelor transportate prin tuburi spre a fi transformate. Desigur, provoc pe oricine sa incerce sa bage o bila la una din mesele alea de biliard, eu am consumat un incarcator facand asta.
Modele curate si detaliate, un framerate stabil, o variatie destul de mare a peisajelor atat de umane cat si Chimera, toate astea fac din Resistance un joc aratos, desi nu s-ar mai putea zice in momentul de fata sau chiar si la lansare ca ar fi fost ultimul racnet de pe piata.
Si ca partea tehnica sa fie completa, sunetul jocului nu e nimic de lepadat. Neluand in seama tipetele generice de acum de “For the king and country” sau alte zbierete de groaza in ghiarele mortii ale carnii de tun, restul vocilor si al muzicii sunt potrivite pentru atmosfera jocului, la fel ca si sunetele armelor. Sunt putine lucruri de zis aici de altfel, fiind in mare cam ce te-ai putea astepta din partea unui joc de razboi situat in 1950 dar impotriva unei amenintari inumane. Are sens, nu?
Resistance este un joc ce ar trebui jucat de cei ce pot aprecia un shooter pentru consola, iar pentru detinatorii unui PS 3 cu atat mai mult. O campanie placuta de 10-12 ore, un gameplay foarte bine pus la punct si un aspect impecabil. Jocul ar fi putut beneficia de pe urma unor personaje mai dezvoltate, ca si o poveste mai dezvoltata, dar putem astepta continuare pentru asta, care a si fost anuntata.
Am inceput jocul asteptandu-ma la un shooter prost, din cauza tuturor influentelor care stiam ca jocul le are. Nu este un shooter prost, chiar dimpotriva, este un shooter deosebit de bun si de distractiv, provocator fara sa devina frustrant, cu destul material bonus care sa te faca sa te intorci la el. Multiplayer-ul am inteles ca suporta pana la 40 de jucatori, deci odata terminata campania single, e o intreaga lume pe internet ce asteapta sa fie macelarita.
Bookmarks