7 Attachment(s)
User Retro review: World Heroes Perfect (Neo-Geo Arcade)
Romania anilor 90 a insemnat inceputul timid al unei forme de entertaiment care in ziua de astazi a acaparat toata media.
Prima vizita pe care mi-a facut-o o consola a fost un Rambo (clona de Atari 2600) pe care jucam box thailandez cu tatal meu. Evenimentul in sine poate n-ar avea aceeasi importanta daca v-as spune ca la vremea respectiva imi clateam ochii intr-un neaos televizor marca Olt 236 care din pacate era alb-negru. Impactul psihologic a fost urias... la varsta de 6 ani sa nu vezi inca lumea printr-un televizor color dar totusi sa poti sa te bucuri de alte minuni tehnologice, e ca si cum ai sari peste 3 clase la scoala.
Cu mult inainte ca Terminatorul sa populeze casele romanilor cativa oportunisti deschideau sali de jocuri pe console Super Nintendo, un adevarat festin. Imi aduc aminte de cei mari carora practic le "plateam" timp de joaca doar ca sa invat si eu sa fac o fatalitate sau un combo. Ne jucam pana ni se inroseau ochii si plecam acasa cu ameteli si fara bani de pachet.
In acea perioada, se facea ca la blocul vecin sa se deschida o sala de jocuri mecanice. Sala respectiva avea atat aparate de poker cat si 2 aparate Neo Geo, astfel ca toate categoriile de varsta ii treceau pragul. Un credit costa 300 de lei si pentru a obtine banii necesari luam de acasa 2 sticle de ulei, munceam sa spal la ele in jur de 20-30 de minute ca sa-si piarda mirsoul dupa care le vindeam ca fiind sticle de bere. 300 de lei bine munciti, dar care ii iroseam in mai putin de 5 minute la mancatoarele de fise.
Dar a venit si o zi in care... umbla vorba prin cartier ca a aparut un nou joc si nu orice joc ci unul "cu bataie". Am fost pur si simplu redus la tacere in fata ecranului de selectare a personajului. Eram uimit de numarul mare de personaje. In comparatie, rosterul de la Street Fighter 2 era de 8 personaje fata de 18 jucabile cate oferea WHP.
Si nu doar asta m-a impresionat dar si atentia oferita detaliilor personajelor. Festinul de combinatii viu colorate si animatii fluente era muzica pentru ochii mei. Povestea il pune in rolul principal pe un anumit Dr. Brown, posesor al unii masini a timpului, care aduce in acelasi plan cu dansul pe cei mai buni luptatori ai unor diferite epoci. Fiecare personaj infatisa cate un reprezentant al unei tari, si astfel il aveam pe viking-ul Erick, wrestler-ul Muscle Power reprezentant al Americii, "shaman-ul" Rasputin dar si un shaman autentic prin prezenta lui Mudman a.k.a. Canibalu' asa cum il stia cartieru. Personajul meu preferat trebuie sa fi fost Captain Kidd, reprezentantul Olandei. Nu neaparat prin posibilitatile de miscare si combo-uri, dar cum visam cu ochii deschisi la viata rebela a piratilor, fix sansa de a juca in pielea unuia imi mai trebuia.
Diversitatea vizuala era iata, la ea acasa, insa haideti sa vedem impreuna daca situatia era la fel si in materie de gameplay. Primul contact pe care l-am avut efectiv cu jocul a fost cand ma uitam la un prieten care tinea block in continuu si spama cu butonul verde. Succes garantat 100% cu personajul Ryofu, un purtator de sulita reprezentant al Braziliei si probabil cea mai usoara alegere pentru un incepator. Din fericire insa, lumea s-a plictisit repede de el pentru ca cei care-l alegeau nu faceau decat sa tina arcade-ul ocupat vreo 30 de minute, fara un plus de satisfactie.
Ceea ce urmeaza insa, este pentru mine epoca de aur in materie de gaming skills. Am fost primul jucator care a indraznit sa ia si alte personaje la incercare si sa dezvolte strategii pentru ele (pe vremea aia nu se cunosteau scheme, nu existau ghizi, totul era la nimereala) pentru ca imi facusem un scop total din a termina jocul cu toate cele 18 personaje, indiferent de cat de bune sau de slabe erau.
Cel mai dramatic playthrough l-am facut alaturi de personajul Erick. Era vreo 9 seara intr-o zi de vara si parintii mei m-au trimis la paine, ca in fiecare seara inainte de cina. "Hai sa trec putin pe la sala inainte, ca mai e timp pana e gata masa" zic eu in mintea mea naiva si inocenta. Aveam bani la mine de o singura fisa si atunci a inceput distractia.
Fiind un personaj greoi, tactica pe care trebuia sa o abordez era foarte lenta, pentru a putea exploata orice deschidere a inamicului, astfel ca am petrecut mai bine de 30 de minute pana sa obtin victoria suprema. Aveam tot cartierul in spate (cum s-ar zice, eram bazat) care se uita peste umarul meu admirativ, la ceea ce am fost capabil sa fac. Am fugit intr-un suflet sa iau paine dar pe drumul de intoarcere m-am intalnit cu tata, care nu era asa de incantat de idee.
Dar ce stia el, in seara aia castigasem respectul lui Grasu (fiecare grup avea unu' gras caruia i se zicea Grasu' cand eram mici si prin natura lui de gras era si mare bataus de felul lui) pentru ca Erick era personajul lui preferat (deh, gras si ala) si tocmai ii aratasem calea catre succes.
In ceea ce priveste stilurile de joc, diversitatea miscarilor este destul de mare. Singurii care merg pe acelasi stil sunt Hanzou si Fuuma, echivalentii lui Ken si Ryu dar care insa au o istorie plina de rivalitate in loc de una amicala. Desi miscarile se declansau poate din aceeasi combinatie de maneta + butoane, senzatia de diversitate era intotdeauna implinita din cauza animatiilor si a iluziei stilurilor "unice" de lupta. Street Fighter II este privit ca referinta pentru seria World Heroes, dar doar primul joc din serie a urmarit cu fidelitate calea aratata de cei de la Capcom. Iteratiile urmatoare (si implicit Perfect care este detasat varful de lance al seriei) au adus cateva lucruri noi, care au format unui fanbase impresionant pentru o asa zisa clona.
La finalul acestui articol, pe langa bucuria pe care o am cand constat cu stupoare ca tin minte detalii despre joc desi nu l-am jucat de mai bine de 12 ani am mai realizat un lucru. Primul meu joc a fost un box thailandez, si suprematia din punct de vedere al skill-urilor m-a pus tot in fata unui fighter. Poate acest lucru explica de ce am tot timpul dorinta arzatoare sa cumpar orice fighter apare desi acest gen nu mai este de mult printre preferatele mele. Aparent, copilul din mine vrea mereu content nou.
Cu ocazia aceasta va amintesc faptul ca in 2008 cei de la SNK au lansat pentru PS2 colectia completa de jocuri WH, unite sub numele World Heroes Anthology si sfatul meu ar fi sa nu ezitati sa puneti mana pe el daca aveti posibilitatea. Nu va poate trezi acelasi izvor de amintiri dar va puteti face o idee destul de buna despre "cum se faceau fighterele odata".
