Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.
Results 1 to 1 of 1

Thread: User Review: Ibb & Obb (PS3)

  1. #1 SP
    Senior Member erik95's Avatar

    User Review: Ibb & Obb (PS3)

    Lansat pe 6 August 2013 pentru PS3, o versiune pentru PC fiind in lucru, ibb & obb reprezinta primul joc lansat de Sparpweed pe piata. Proiectul lui Richard Boeser, unul dintre cei 2 membrii ai studioului, le-a atras atentia celor de la Sony dupa E3-ul din 2008. La sfarsitul anului 2010 incepea productia lui ibb & obb, productie la care au participat si cei de la CodeBlue. Din 2008 pana-n prezent ibb & obb a reusit sa adune si cateva nominalizari si premii pentru jocuri indie, cele mai importante fiind "Indiecade design innovation award" si "Develop Indie Showcase award".

    Story, gameplay si prezentare

    Si acum sa vorbim despre joc. Asemenea multor alte titluri indie, ibb & obb este un platformer 2D. Totusi jocul produs de Sparpweed vine cu o abordare destul de diferita de celelalte titluri de pe piata. In primul rand jocul se bazeaza pe existenta a doua planuri si pe o linie ce reprezinta centrul gravitational al lumii. Planul superior, situat deasupra acestei linii, functioneaza asa cum functioneaza si lumea noastra, in timp ce in planul inferior forta gravitationala actioneaza invers. O alta idee interesanta a celor de la Sparpweed este reprezentata de existenta a doua personaje (ibb si obb). Experienta ibb&obb este foarte diferita in functie de modul in care alegeti sa jucati jocul: singleplayer, multiplayer offline sau multiplayer online. Sparpweed isi prezinta produsul ca fiind o experienta co-op, deci va recomand sa incercati sa-l jucati asa cum a fost gandit sa fie jucat.

    Din pacate ibb & obb nu beneficiaza de o poveste, producatorii preferand sa se axeze pe gameplay. Si asta se vede, ibb & obb fiind un platformer foarte reusit. Asemenea oricarui platformer de succes, ibb & obb este plin de puzzle-uri ce asteapta a fi rezolvate si inamici ce trebuiesc evitati sau "omorati", in functie de preferintele jucatorului. Doborarea inamicilor va aduce bonusuri, ce trebuiesc colectate, lucru ce necesita o coordonare buna intre cele doua personaje. Pentru terminarea jocului, chiar si a primului nivel, va fi necesar sa folositi ambele planuri ale lumii, trecerea dintr-o parte intr-alta realizandu-se prin intermediul unor, sa spunem, portaluri plasate cu mare atentie in cadrul nivelelor.

    Este foarte interesant modul in care ceva relaxant si odihnitor poate deveni frustrant, iar asta se intampla pe tot parcursul jocului ibb & obb. Puzzle-uri va vor solicita de multe ori, fie ca e vorba de un puzzle ce trebuie rezolvat pe o cale logica, fie ca e vorba de un puzzle in care coordonarea precisa a celor doua personaje este esentiala. Moartea unuia dintre personaje va aduce si moartea celuilalt, fiind nevoie de o atentie sporita din partea jucatorului/jucatorilor. Desi pare un joc usor, ibb & obb nu este asa, pe parcursul sau existand multe momente dificile.

    Grafica este foarte simpla, ca in orice joc de acest fel. Cele 2 personaje ies in evidenta prin culorile lor, cele doua medii sunt usor de distins datorita background-ului diferit. In ibb & obb este reprezentata o lume fericita si simpla, culorile alese sugereaza veselia, lumea este realizata din forme simple si nu foarte detaliate, iar moartea personajelor se manifesta prin faramarea acestora in zeci, sute, poate chiar mii, de bucatele. Muzica este si ea prezenta. Soundtrack-ul este unul relaxant compus in mare parte din piese cu un iz clasic. De productia acestui soundtrack s-a ocupat Kettel, artistul ce s-a ocupat, printre altele, de reclame pentru Audi si Sharp, cat si de remixarea unor artisti si trupe celebre, inclusiv Depeche Mode.

    In continuare voi incerca sa descriu experienta mea de joc cu fiecare dintre modurile oferite in ibb & obb.

    Singleplayer

    Asa cum am spus-o si mai sus, ibb & obb a fost gandit ca un joc co-op, iar asta se vede. Experienta singleplayer nu este una tocmai placuta, coordonarea celor doua personaje fiind aproape imposibila. Controlul se realizeaza prin intermediul celor doua stick-uri ale controller-ului. Asta nu este o problema in primele nivele, desi chiar si in acestea jocul va fi mai dificil decat in mod normal, insa devine o problema foarte mare spre finalul jocului. In concluzie, ibb & obb in singleplayer este un joc dificil, as zice chiar imposibil de terminat, la dificultatea puzzle-urilor adaugandu-se si controlul dificil.

    Co-op online

    In acest mod, tu controlezi un personaj, in timp ce al doilea personaj este controlat de catre un alt jucator. Din pacate si acest mod are cateva probleme. Prima ar fi lipsa unei modalitati eficiente de a comunica cu partenerul de joc, cei de la Sparpweed punand la dispozitie o metoda nu foarte eficienta, jucatorul avand posibilitatea de a folosi stick-ul drept pentru a trasa instructiuni pentru partenerul sau de joc. O alta problema, cel putin teoretic, este coordonarea cu partenerul tau. Din acest punct de vedere modul co-op online este mai greu chiar si decat modul singleplayer. Si exista inca o problema: nimeni nu joaca ibb & obb, sau sistemul de matchmaking este foarte prost. Am asteptat minute bune fara a reusi sa gasesc un alt jucator. Din fericire exista si optiunea de invita un prieten pentru o sesiune de joc.

    Co-op offline

    Din punctul meu de vedere ibb & obb trebuie jucat in co-op offline, experienta fiind in mod cert superioara celorlalte moduri. Coordonarea este ceva mai usoara si, in plus, acum sunt doua persoane in cautarea rezolvarii puzzle-urilor. In acest mod ibb & obb devine o experienta placuta, desi dificultatea ramane destul de crescuta.

    Concluzie

    ibb & obb este un joc bun. Poate fi doar un joc destul de frustrant, un joc pe care nu ai cu cine sa-l joci sau o experienta foarte interesanta. Totul depinde de fiecare jucator si de modul pe care acesta il va alege. Producatorii recomanda unul dintre modurile cooperative, personal recomand modul co-op offline. Oricum puteti incerca jocul, fiind disponibil un trial pe PS Store, iar daca o sa-l doriti, trebuie sa stiti ca pretul acestuia este de doar 10$. Pentru acest review am ales si o metoda diferita de notare, urmand sa acord o nota pentru fiecare mod de joc.

    Singleplayer: 7
    Co-op online: 7
    Co-op offline: 10

    Nota finala: 8

    Multumim Sparpweed pentru furnizarea copiei de review!
    Attached Images Attached Images maxresdefault.jpg ibb-obb-1334769804-0.jpg screenshot.jpg 708705_20130805_screen001.jpg thumbnail_2_83c03536_v1.jpg ibb-obb-playstation-3_152141.png

Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.

Similar Threads

  1. User Review: Tales from the Borderlans Ep 1&2 By raduadelin in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 0 Last Post: 27-03-2015, 18:44
  2. User Review: Kane & Lynch 2: Dog Days (Xbox 360) By rareshica in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 0 Last Post: 07-06-2014, 21:58
  3. User Review: Beyond Good & Evil HD (PS3) By Chaser in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 3 Last Post: 06-07-2011, 20:36
  4. User Review: Ratchet&Clank Future Quest for Booty By erik95 in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 3 Last Post: 29-11-2009, 19:02
  5. User Review: Metal Gear Solid 4 - Guns of the Patriots Review By istrategie in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 25 Last Post: 05-11-2008, 16:00

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts