Sa fiu sincer, dupa primul contact cu piesutele din plastic din aceasta a treia reiterare a lui Lego Batman, mi-a venit sa-mi consult IQ-ul. Iar asta fie pentru ca n-am mai jucat de ceva vreme un joc Lego, fie pentru ca ultimele jocuri pe care le-am jucat nu m-au solicitat in cine stie ce masura, drept e ca nu m-am mai poticnit atat de des intr-un joc de foarte mult timp. Dar hai sa vedem ce-i cu jocul mai intai si apoi intram in detalii.
Lego Batman 3: Beyond Gotham vine la trei ani distanta dupa predecesorul lui, Lego Batman 2: DC Super Heroes, aparut in 2012 pentru PC, Xbox 360 si PlayStation 3. Daca pur si simplu nu stii ce-i cu seria asta, sau cu jocurile Lego in general, hai sa-ti spun in doua cuvinte. Personajele si o buna parte din fundaluri sunt realizate dupa modelul fabricantului de piese Lego iar jocurile, in general, sunt adventure games cu elemente de platforming. Venind vorba despre Lego Batman, doua elemente sunt definitorii pentru acesta: Lego si Justice League.
LB 3 este si el, ca si predecesorii lui, un adventure game cu o sumedenie de elemente de platforming, in care vei face bucati tot felul de elemente de fundal, fie pentru a obtine piese pentru reconstructie, fie pentru a obtine upgradeuri sau coins pe care le poti cheltui pentru a achizitiona noi personaje si vehicule pentru acestea. A-propos de personaje, poti debloca 140! Sigur, nu ti le vei putea permite dintr-un singur run, insa jocul ofera o sumedenie de motive pentru a ramane in el dupa ce ai terminat cele 16 capitole care constituie campania.
Gheimplei
In mod curios, TT Games a abandonat setup-ul open world introdus in Lego Batman 2 pentru o structura relativ liniara, iar perspectiva a (re)devenit fixa, personajul miscandu-se in functie de camera. Camera se va limita in a oferi un unghi fix asupra nivelului de joc, oferind o idee de dinamism in functie de pozitia personajului prin close-up-uri inteligent folosite ce se focalizeaza in functie de ce se petrece pe ecran. Pe scurt, similar cu God of War, daca n-ai mai jucat nici un joc Lego similar.
Ei bine, de aici apar si unele probleme. Pentru ca, desi in general personajele vor naviga secventele de platforming de stanga spre dreapta (sau invers), asa cum s-ar fi intamplat intr-un scrolling platformer/ shooter 2D, totusi navigarea se face intr-un mediu 3D. Concret: sa spunem ca te-ai urcat pe o pasarela si-ti vezi personajul din profil. Cand vei misca stick-ul analogic spre dreapta, personajul se va misca spre dreapta. Cum, insa, se prea poate sa misti acel stick si in jos (spre camera) personajul va cadea de pe pasarela. Si-o iei de la capat. Si incepi sa te simti usooor frustrat (pleoapa dreapta se zbate, parca putin, o veche mancarime a nasului isi face simtita prezenta).
Apoi, personajul tau ajunge intr-o zona in care vizual ar putea sa poate merge, bine-merci, insa jocul e de alta parere. Astfel ca personajul tau cade, si-o iei de la capat (mancarimea din zona nasului creste in intensitate. Incepi sa-ti pipai pleoapa cu mana).
Apoi, se mai intampla sa ajungi in anumite portiuni unde va trebui sa construiesti anumite device-uri care sa-ti permita avansarea. Construirea acestor device-uri este absolut automata si tot ce va trebui sa faci este sa tii apasat un buton. Piesele pe care le vei folosi pentru construirea unui device le vei gasi fie pe jos, saltand vesele (da-da!), fie le vei recupera din alte device-uri pe care le vei distruge inainte. Doar ca, in anumite situatii, desi vezi niste piese topaitoare pe jos, nu exista nicio zona demarcata in mod clar care sa-ti arate unde ar trebui sa stai pentru a incepe sa construiesti, fie n-ai distrus tot ce trebuia distrus pentru a avea suficiente piese. Cert este ca in acele zone pur si simplu nu vei stii ce trebuie sa faci pentru a avansa. Eu cel putin, la prima sesiune de joc, am stat o ora incheiata intr-o singura zona de joc. Fara sa am habar ce trebuie sa fac. Asa ca am apelat la un walkthrough. Nu m-am mai simtit asa de la Super Mario Bros incoace. Ma refer la cele de Game Boy, spre exemplu.
Dar hai totusi sa-ti prezint lucrurile cu subiect si predicat. Lucrurile functioneaza cam in felul urmator: un nivel de dimensiuni medii, pe care aproape in toate situatiile il poti vedea aproape in intregime, unde ai cativa inamici, cateva puzzle-uri de rezolvat, eventual cu cateva secrete de deblocat, apoi ti se permite accesul catre urmatoarea sectiune. Aici intervine si noutatea: o sumedenie de personaje din prim plan au la dispozitie opt costume alternative ce se deblocheaza in functie de avansarea in poveste, iar fiecare dintre aceste costume ofera o abilitate unica ce permite avansarea in nivel. De multe ori vei avea chiar cinci sau sase personaje pe ecran si vei putea oricand prelua controlul oricareia dintre ele, in vreme ce in split-screen co-op vei putea controla cate un personaj, atat tu cat si partenerul de joaca.
De cele mai multe ori jocul iti va acorda un indiciu despre cam ce personaj ar trebui sa se gaseasca si unde, insa vor fi si sectiuni in care indiciul va lipsi, atat despre ce personaj ar trebui sa se gaseasca intr-un anume loc cat si despre ce abilitate ar trebui folosita. In general, insa, jocul se lasa jucat destul de usor si nu, nu este nici pe departe un joc dificil. Dificultatea rezida doar in lipsa de precizie in anumite sectiuni de platforming cat si lipsa de indicii cu privire la actiunea ce trebuie intreprinsa pentru a avansa. Si da, pentru mine acele elemente au constituit destul de frecvent motive de frustrare. E ca si cum jocul ti-ar da in cap absolut gratuit. La asta se adauga si sistemul de salvare… interesant, pentru a folosi un eufemism. In marea majoritate a timpului, jocul foloseste checkpoint-uri la intervale relativ generoase. Si acum te vei gandi ca aceste checkpoint-uri inseamna si puncte de auto-save, de vreme ce jocul nu permite salvare manuala. Ei bine, nu, din cand in cand (si suficent de rar incat sa te enervezi) exista din loc in loc puncte in care poti salva, ducandu-ti personajul in fata unui aparat. Evident, acel aparat poate fi ratat insa, chiar si asa, poti salva cam din ora in ora.
Cat despre nivelurile in sine, jocul incearca tot felul de experimente, exista cateva sectiuni cu vehicule, cateva zone speciale si cateva niveluri cu design inedit, cum ar fi o sectiune in care pilotezi o nava intr-un side scrolling shooter „circular”, asa cum este Resogun. Pacat ca jocul nu ruleaza la 60 frames per second, pentru ca acel nivel functioneaza intocmai cum ar trebui, este fluid si frenetic, insa nu poti intelege nimic din ce se intampla pe ecran (poate si-un pic de ghosting sau per-object blur?). Eu pur si simplu nu intelegeam in ce trag si de ce. Dupa cateva minute intelesesem ca obiectele dintr-un cerc verde sunt power-up-uri (insa ce anume erau acele obiecte mi-era imposibil sa-mi dau seama) iar cativa dintre inamiciii cu o forma ciudata erau… acele proteze clantanitoare pe care le tot plaseaza Joker peste tot. Funny, dar dupa minute bune de joc.
De altfel, actiunea este frenetica aproape tot timpul, personajele sunt tot timpul amuzante, asta si datorita unui voice-acting de zile mari. Cum naiba sa nu razi cu gura pana la urechi cand Lex Luthor este un personaj Lego cu un dinte de prindere pe cap, pentru ca-i lipseste piesa pentru par?! Cum?! N-ai prins-o? Stii, personajele Lego sunt toate la fel, singurul lucru care le diferentiaza sunt autocolantele (inclusiv cele cu expresia faciala) si pe cap au un dinte de prindere pentru mai multe tipuri de par. Not so funny? Probabil. Drept sa-ti spune, majoritatea elementelor pline de umor sunt epuizate probabil in prima ora de joc, pentru ca apoi devin fie repetitive, fie pur si simplu… prea mult.
Combat-ul este si el distractiv, insa nu neaparat din cauza complexitatii (de cele mai multe ori ai un singur buton pentru abilitatea principala/ corp-la-corp si inca unul pentru abilitatea/ arma secundara) ci datorita varietatii animatiilor, care difera de la personaj la personaj si de la costum la costum, creand o varietate incredibila de animatii. Cum naiba sa nu razi cand Robin se aseaza pe spate si-si roteste inamicii pe picioare ca si cum ar fi butoaie?!
Campania, cu ale sale 16 capitole poate fi terminata in 10-12 ore, insa odata terminata se vor debloca noi harti si modalitati de joc, pentru a aborda fiecare sectiune cu alte personaje si cu alte abilitati. Aproape in toate nivelurile din joc exista si sectiuni inaccesibile personajelor curente, ceea ce ofera un stimulent consistent pentru a incerca jocul si cu alte personaje.
Se cuvine sa spun, de asemenea, ca in ciuda variatei oferite de sectiunile speciale, nivelurile sunt in general destul de asemanatoare si nu foarte ample.
Ce se vede acolo-n zare/ Vine parc-ar fi calare/ refren: Hop-hop, hop-hop, hop-hop!
Jocul este o mica perla vizuala. Totul are volum si stralucire. Apa este apa, reflexiile si iluminarea sunt unde trebuie sa fie, inclusiv stralucirea de plastic a personajelor. Totul este de asemenea complimentat si de o coloana sonora de zile mari si de un voice-acting comparabil cu al oricarui alt joc de prima clasa. Spre exemplu, cand o controlezi pe Wonder Woman „la sol”, coloana sonora va fi cea dramatica, obisnuita pentru Batman. Cand isi ia zborul, coloana sonora devine brusc piesa „Wonder Woman”, leitmotif-ul din anii 60. Apoi, cum sa nu razi cand toti membrii Justice League sunt alertati de noua amenintare (nu spun care, ca poate jucati jocul) si-i gasesti pe toti facand lucruri eroice: The Flash da cu aspiratorul cu viteza sunetului, Superman si Wonder Woman sunt la desert intr-un restaurant iar alarma o lasa pe WW fara inghetata, ceea ce o supara mai mult decat evident.
Din pacate, trebuie spus ca multitudinea de gaguri din acest joc devine, in cele din urma, si calcaiul lui Ahile. Pentru ca anumite glume sunt o idee prea mult pentru ce-si propune jocul. De fapt, inca nu mi-e clar exact ce-si propune. Un joc cu omuleti Lego nu poate fi altceva decat un joc care nu se ia prea tare in serios. Apoi, anumite secvente sunt fie prea serioase, fie prea putin amuzante. Sa nu mai spun ca nu inteleg prezenta lui Duffy Duck intr-un astfel de joc. In fine, un astfel de joc nu ar trebui sa creeze in nici un caz motive de frustrare.
In loc de concluzie
Lego Batman 3: Beyond Gotham aduce elemente noi, inovative, insa renunta la altele care dadusera un suflu nou seriei. Daca ar trebui sa-l compar cu alt joc similar, acesta ar fi Ratchet and Clank, insa nu reuseste sa aiba suflul acelei serii.
Perspectiva personajelor din Justice League, multitudinea de personaje, de abilitati si de costume, culoarea si actiunea frenetica precum si sunetul foarte bine realizat il recomanda fanilor Lego si intrucatva si fanilor universului DC Comics. Gagurile puerile si contrastul tonului umoristic cu anumite sectiuni frustrante il plaseaza, insa, pe un loc inferior titlurilor precedente.
Il mangai pe cap si-l scarpin sub barbita pentru ca:
- aspect vizual ingrijit;
- animatii variante si extrem de amuzante;
- voice acting si coloana sonora de calitate;
- inovatii de gameplay.
Ii tai manutele si piciorutele pentru ca:
- identitate indoielnica, numeroase elemente fara legatura cu universul DC;
- design de nivel in general repetitiv;
- lipsa de precizie in sectiunile de platforming si lipsa unor indicii esentiale pentru avansarea in nivel.
Aspect vizual, d.p.d.v. artistic: 8
Aspect vizual, d.p.d.v. tehnic: 8
Sunet: 9
Gameplay: 7
Impresie generala: 7
Nota finala: 7,5
Bookmarks