Quote Originally Posted by Wagram View Post
(...) Asta e un fel de "de gustibus non est disputandum" sau ce înseamnă ? Raţiunea şi ştiinţa sunt o chestiune de gust ?

Religia presupune credinţă. "Religie" şi "credinţă" sunt sinonime. Sau vrei să spui că un credincios e un religios varianta light ? În cazul ăsta, respect mai mult un "religios" care are curajul propriilor convingeri şi credinţe, decât un credincios ipocrit, care culege ce-i convine din Biblie, iar de restul face abstracţie.
Credinta si religia sunt chestiuni de alegere spirituala. Nu, "religie" si "credinta" nu sunt sinonime, daca nu cumva definesti "religia" ca fiind "credinta intr-o divinitate, intr-o forma superioara de existenta". Nu, credinta nu este neaparat subordonata unei dogme, unui sistem de rituri sau unei confesiuni, unei "religii".

Pot intelege punctul de vedere al unui ateu, in sensul ca nu poate imbratisa neconditionat un concept de tipul "crede si nu cerceta", pentru ca scepticismul lui ii cere sa vada, sa obtina dovezi palpabile. La fel de bine, pot intelege punctul de vedere al unui credincios care percepe spriritualitatea si o sumedenie de alte evenimente neexplicate stiintific ca provenind dintr-o alta sfera, superioara conditiei lui.

A nega existenta unui astfel de concept sau, in general, a obiectului unei religii doar pentru ca nu ai o dovada stiintifica este tot o negare a ratiunii. Exista o sumedenie de fenomene naturale pe care stiinta nu le putea masura acum 100 de ani. Nu exista inca o "harta" precisa a creierului uman, nu exista inca o explicatie stiintifica a experimentului fizic al lui Schrodinger (cel cu fotonul care se comporta fie ca particula, fie ca unda). Asta inseamna ca ce nu pot cerceta cu instrumente stiintifice nu exista?! Sa spui ca alegerea credintei este o indepartare de la stiinta si ratiune este o insulta. La fel, consider ca a cataloga un ateu drept un om rau, lipsit de spirit sau scrupule este la fel, o insulta.

De altfel, exista o zicala care spune ca "spiritualitatea uneste oamenii, religia ii dezbina". Nu cred ca subiectul sau crezul ce reprezinta nucleul unei religii ar trebui sa faca obiectul unei dezbateri, pentru ca este o chestiune intima, de sfera afectiva si spirituala. Personal, consider credinta o alegere rationala facuta dupa premise afective (bineinteles, nu ma refer la situatiile in care religia este impusa prin educatie si/ sau alte forme coercitive de natura sa reprime alegerile individului).

Cat despre "credinciosul light", daca ma consider credincios dar nu urmez intocmai toate riturile bisericesti (cu alte cuvinte, o abordare de tip laic), ba chiar voi considera o parte din ele instrumente de cultura si rit exlusiv omenesti, fara legatura cu Dumnezeu, asta ma face o persoana reprobabila sau ipocrita? Prin urmare, preferi extremele, ori e ateu ori e habotnic sau fanatic religios?

Cat despre marturii si fenomene, ele fac parte integranta din cine suntem noi, atat ca indivizi cat si ca societate. Da, ne suntem datori sa fim selectivi. On topic, dintre toate marturiile de tot felul ale unor persoane ce si-au revenit din moarte clinica, sunt cateva care au iesit de-a lungul timpului in evidenta, prin faptul ca persoanele respective descrisesera in detaliu scene (din sala de operatie sau din apropiere) pe care nu aveau cum sa le cunoasca in momentul in care le-au povestit, in circumstante care faceau putin probabila impostura.

Insa moartea clinica este un concept creat si limitat de instrumentele aflate la dispozitia noastra. Acum 100 de ani, daca pacientul nu resipra si nu i se putea lua pulsul, era considerat mort. In Anglia, se folosea clopotelul cu fir pus in mana decedatului, pentru situatia in care acesta si-ar fi revenit totusi (de unde expresia "saved by the bell"). 30 de ani mai tarziu, s-au folosit instrumente mai acurate pentru cercetarea pulsului pentru ca apoi sa se foloseasca un electroencefalograf pentru detectarea activitatii cerebrale, in lipsa careia comunitatea medicala stiintifica a constatat ca nu poate exista viata asa cum o intelegem noi. Putem conchide ca persoanele ce fac astfel de marturisiri din experientele lor post-mortem nu erau, de fapt, decedate, chiar daca instrumentele la dispozitia medicilor nu puteau masura semnele vitale.

Abia acum am reusit sa intelegem cum se transforma impulsurile electrice din starea de veghe in visuri, si de ce nu ni le putem aminti. Cine stie ce vom afla "maine"?