User Review: Fallout 4

[eagle-eye]

Imi aduc aminte cand jucam Fallout 3 ca a fost una din cele mai frumoase experiente pe care le-am trait in materie de jocuri video si ca m-a fascinat complet lumea pe care era cladita. Luasem absolut toate expansion-urile, fiecare bucatica de DLC, am explorat harta in lung si-n lat in timp ce ma prefaceam ca sunt un bounty/monster hunter misterios care, desi parea indiferent si ignorant in ceea ce priveste problemele universului post-apocaliptic, toate aveau impact asupra lui iar el asupra lor. M-a invatat ce inseamna un RPG cu adevarat - sa ajungi sa-ti folosesti propria imaginatie pentru a motiva actiunile unui personaj fictiv, intr-o lume la fel de fictiva. Un joc care m-a luat si m-a aruncat in sus asa cum ma lua tata pe neasteptate cand eram mic. Si bineinteles ca ma prindea de fiecare data, ajungand in punctul in care imi puneam in el, aproape din reflex, intreaga incredere ca mereu voi avea o aterizare lina, indiferent de cat de zbuciumat era zborul. Prin urmare, va dati seama ca am reusit cu greu sa-mi stapanesc entuziasmul atunci cand a fost anuntat Fallout 4; mai ales ca data de lansare era neasteptat de devreme. Am incercat sa evit cat pot articole, trailere, video-uri cu gameplay si alte de-astea. Asa ca in momentul in care am bagat discul in consola m-am asteptat sa traiesc aceeasi experienta de zbor, cu aceeasi aterizare lina. La urma urmei, war never changes.

Poveste

E clar ca Bethesda are probleme familiale. Sigur, familia este un motiv puternic si des folosit in creatii artistice care vor sa evoce experiente bazate pe sentimente. Desi nu ma asteptam sa fie folosita ca premisa principala in joc din nou, este oarecum de inteles. Se face ca jocul te plaseaza in blugii unuia din parintii lui Sean (tatal, in cazul meu), un bebel mic si roz, actiunea incepand in Boston, cu cateva momente inaintea caderii primei bombe nucleare. Din fericire, apuci sa-ti salvezi partenerul de viata impreuna cu mogaldeata si sa va refugiati intr-un Vault, in niste camere criogenice menite sa va pastreze la rece o vreme indelungata. Din nefericire, cineva vine si deschide camera in care se afla sotia ta/sotul tau si ii fura copilul din brate, ucigand cu sange rece cealalta persoana. Si iata cum personajul tau se trezeste (sau este trezit… mhmhmhm) din propria capsula de congelator si da navala prin Bostonul post-apocaliptic (acum redenumit Commonwealth) dupa copilul sau iubit si eventual o razbunare dulce.

Daca ati jucat Fallout 3 (sau orice alt joc Bethesda) va este clar ca main quest-ul nu este la fel de interesant precum sunt side quest-urile. La fel este cazul si aici, iar in caz ca nu ma credeti, nu aveti decat sa jucati cateva ore jocul si veti vedea ca abia o sa va atingeti de main story. Este o poveste cliseica si rasuflata, dar care din fericire este salvata de nenumaratele povestioare peste care o sa va impiedicati pe drum. O sa intalniti mercenari, banditi, pirati, mutanti, si tot felul de oameni care vor trage de voi in mai multe directii deodata. Veti intalni cateva factiuni, unele familiare, altele noi, cu ideologii bine intarite si la fel de bine exprimate, punandu-va in fata unor decizii morale de cumpana unde veti sta ceva pe ganduri inainte sa decideti cu cine va aliati si cui ii declarati razboi.

Pe scurt, povestea principala este acolo cat sa va treaca prin “grosul” jocului, sa faca jucatorul sa inteleaga principiile in jurul carora orbiteaza societatea nou-cladita, sa faca cunoscute factiunile principale si sa scoata de la protagonist niste sentimente, fie ele cat de superficiale. In schimb, Fallout 4 exceleaza la povestile nescrise, povestile pe care le-am descoperit pe cont propriu, fie ca e vorba de o conversatie cu tovarasul meu de drum, fie ca descopar un biletel scris de o mana grabita apartinand unui schelet de langa mine, facandu-ma sa-mi activez simturile de detectiv si sa inteleg ce s-a petrecut cu acest biet suflet si unde naibii si-a ascus lucrurile de valoare.

Dar probabil ca cele mai importante povesti sunt cele pe care reusesti sa le inventezi in capul tau. Settlement-ul ala, la prima vedere, nu este decat o ferma amarata cu patru tarani pe ea. Dar daca iti pui imaginatia la contributie, unul din ei pastreaza un secret teribil, ti-ai dat seama de asta dupa cum se uita la tine. Incercand sa-i cauti prin buzunare vezi ca are mai multa mancare ascunsa decat are restul familiei lui care se plange constant ca moare de foame. Ce face cu mancarea asta? E pentru el? E pentru altcineva? E ciudat totusi cum ferma nu pare sa fi fost vreodata atacata, desi vizavi se afla baza unor banditi. Dupa cercetari amanunite in baza respectiva, descoperi cutii pline cu aceleasi legume cultivate de familia de tarani. Oare saracul taran plateste tribut pe ascuns pentru a-si mentine familia in siguranta? Sau are o altfel de intelegere cu liderul banditilor, una mai necurata? Fallout 4 reuseste sa-ti ridice astfel de probleme, indiferent ca ele exista cu adevarat sau nu. Iar asta este rezultatul unui mediu propice, construit pe bazele unui RPG adevarat ce pune accent mai mult pe detalii decat pe imaginea de ansamblu.

Gameplay

Laudele si cuvintele de dulce, din pacate, se opresc aici. Acum scoatem frumos pistolul si executam. Fara mila. La capitolul gameplay, Fallout 4 este unul din cele mai proaste jocuri iesite in ultima vreme. Toate mecanicile sunt la fel de clunky ca in Fallout 3, dar de fapt, daca stau sa ma gandesc, sunt dubios de asemanatoare cu cele din Fallout 3. Asa cum a reusit sa preia toate plusurile fratelui mai mare, jocul a luat cu el si restul minusurilor. Gunplay-ul este incredibil de obositor si enervant, cu zero aim-assist (ba chiar uneori am avut impresia ca jocul imi deviaza gloantele de pe traiectoria lor catre materia cenusie a inamicilor). Nu ca m-as lauda acum, dar sunt jucator experimentat de FPS-uri, cu toata modestia o spun ca ma descurc binisor la nivel competitiv (nu ma crezi, a? Te astept la Destiny, puslamao!). Din aceasta cauza sunt absolut socat cum pot sa ratez un intreg incarcator de mitraliera pe un ghoul amarat. Iar lista nu se opreste aici.

Sistemul de conversatie este busit de-a dreptul pentru ca cineva, acolo sus, a luat decizia sa nu-ti mai arate exact cuvintele pe care le spui ci doar un cuvant-cheie care sa exprime mesajul pe care il vei transmite (macar ai voce, kudos!). Iar inteligenta artificiala este mai proasta ca in Sims, tovarasii de drum intrand in mine si alte capcane, NPC-ii blocandu-ti drumul, iar inamicii tragand dupa ciori. Sa nu mai vorbesc de sistemul de stealth care e o gluma aberanta, daca nu chiar jignitoare. Nu voi intelege niciodata cum ma aude mutantul de un etaj mai jos cum eu merg tiptil cand nu ma aud banditii de pe strada alaturata cand arunc focoase nucleare in jur. Am mentionat de freeze-uri? Crash-uri? FPS drops (cu nemiluita)? Si cireasa de pe tortul mecanicilor si sistemelor de joc obosite si transpirate o reprezinta fcking loading screen-urile. Este de-a dreptul inadmisibil ca in 2015 sa primesti loading screen de jumatate de minut cand intri intr-o garsoniera. Stiu, si Witcher 3 si Bloodborne au loading screen-uri gigantice, dar sunt atat de rar intalnite ca uiti de ele, pe cand in Fallout 4 ajungi sa uiti ce ai de facut in joc la cat timp petreci in loading screen-uri. Cu durere in suflet afirm ca, alaturi de infinitele bug-uri (pe care nu le mai detaliez ca deja sunt o traditite in jocurile astea), Fallout 4 este cel mai broken joc pe care l-am jucat de la… Fallout 3 incoace. Bethesda… Bethesda never changes.

Jocul primeste totusi o bila alba pentru noua aditie a sistemului de crafting si de construit settlement-uri. Pe langa faptul ca pe parcursul jocului gasesti o puzderie de reviste, materiale, arme si mod-uri care mai de care, faptul ca ti se ofera ocazia sa-ti construiesti propria baza cu propria casa si propriul bar este de-a dreptul fantastic! Poti sa aduci oameni pe care sa ii pui la munca, sau sa vanda tot felul de produse, sau sa iti pazeasca power armour-ul, sau ce vrei tu. Sistemul este bine gandit, iar design-ul e facut in asa fel incat sa nu duci niciodata lipsa de materiale pentru a-ti construi mult-visata casa in copac, dar in acelasi timp sa te motiveze sa depui un pic efort ca sa faci rost de ele. Asta este un semn ca Bethesda mai asculta din cand in cand si de fani pentru ca un astfel de sistem s-a tot incercat implementat prin mod-uri, atat in Fallout 3 cat si in Skyrim/Oblivion.

Grafica si sunet

Sound design-ul e miere. Bombe, gloante, racnete, pumni in mecla - ce vreti voi, toate se aud asa cum probabil s-ar auzi intr-o lume postapocaliptica. Iar voice acting-ul este de-a dreptul la inaltime, reusind sa inspire viata pana si in cel mai sec companion pe care il intalnesti in aventurile tale, si sunt destui. Seci, ma refer. Din nefericire, va trebui sa scot un pic pistolul iar, dar numa’ cat sa trag asa niste focuri de avertizare pentru ca din punct de vedere grafic, Fallout 4 este la limita rabdarii.

Nu pot sa-i vorbesc design-ul vizual de bine pentru ca sa fim seriosi, avem o generatie de hardware care ne dau jocuri precum The Order (da, stiu, nu-i multiplatform, hold your horses) si alte minunatii care ne fac ochiul sa se ude orgasmic (Witcher 3, anyone?), dar oarecum reusesc sa ma abtin sa-l vorbesc si de rau pentru ca aici inca nu a atins limita jenantului (desi FPS drops-urile alea care apar de fiecare data cand te uiti prin luneta ma fac sa-mi tremure un pic vena de la tampla). Dar in mare este ok-ish, un design artistic mediocu, un Fallout 3 upgradat. Iar la analogia asta ma voi intoarce putin mai tarziu pentru ca este tare interesanta.

Concluzie

Spuneam la inceput cum experienta Fallout este comparabila cu modul in care ma arunca tata in sus cand eram mic si ma prindea usor si cu grija, asigurandu-mi o aterizare lina. Ei bine, Fallout 4 este la fel, reuseste sa ma arunce si sa ma prinda cu aceeasi forta in brate, de unde probabil si problemele aparute. Eu am crescut, dar tata nu asa mult. Ce-i drept, a mai tras un pic de fiare, dar nu indeajuns de mult incat sa tina pasul cu restul tatilor care acum sunt cyborgi si au maini bionice. La fel si Fallout 4 - aceeasi atmosfera de-a dreptul geniala, care emana acelasi feeling de RPG adevarat ce reuseste sa faca ce putine alte jocuri fac: sa-ti puna imaginatia la contributie. Si care, cu toate astea, este tras in jos de neajunsurile tehnice si de mecanicile greoaie si stangace. Revenind la analogia cu Fallout 3, nu doar grafic este asemanator, ci cu totul. Jocul se simte si arata ca un Fallout 3 pe steroizi, un Fallout 3 scos cu forta din azilul de batrani si pus sa se inscrie la un maraton. Si chiar reuseste in mod surprinzator sa alerge destul de rapid pentru varsta lui si ca trage cu dintii sa stea in fata plutonului, alaturi de atelti musculosi precum Wicher 3, Bloodborne si MGS V. Din pacate insa, dupa parerea mea, nici nu se apropie de podium. Fallout 4 este cel mai bun joc al generatiei trecute, lansat pe generatia actuala. Este timpul ca Bethesda sa bage bani ca lumea in tehnologie noua si in optimizari deoarece mi-e teama ca nu cumva urmatorul Elder Scrolls sa aiba aceeasi soarta.

Poveste si atmosfera: 10
Gameplay: 5.5
Grafica: 6
Sunet: 9
Nota finala: 7.6