Gone Home e super mișto dacă ești în stare să vezi gaming-ul ca pe un mod interactiv de a spune o poveste. Și dacă-ți place să citești.
Eu recunosc că n-am știut la ce să mă aștept inițial, am fost dezamăgit de lipsa de acțiune și fascinat de detaliul și realismul poveștii.
Supraapreciat? Clar. Nu merită pe deplin laudele ce le-a primit, iar premiul de jocul anului de la Polygon nici atât. E un exemplu foarte bun despre utilizarea eficientă a narațiunii într-un joc video, și asta doar din cauză că prezintă evenimente normale (pentru toată lumea sper) evitând clișeele și exagerările pentru a avea o poveste cât mai realistă și apropiată de realitate.

L-am jucat când a apărut, aș fi curios să-l reîncerc, să văd cum l-aș percepe acum.