Single post: User Review: Rise of the Tomb Rider - PS4

  1. #1 SP
    Junior Member duracellcip's Avatar

    User Review: Rise of the Tomb Rider - PS4

    A venit toamna! Frunzele cad, praful se depune pe, deja "batrana" consola (PS4), in asteptarea jocurilor, care, in perioada asta, cam lipsesc. Totusi, nu ramanem chiar pe "sec". Cei de la Square Enix, ne-au scos, in sfarsit, din plicitiseala. Dupa ce a fost lansat acum aproape un an pe Xbox One si mai bine de 10 luni pe PC, a venit si randul nostru, celor peste 40 de milioane de detinatori de PS4 sa ne bucuram, din nou, de aventurile unui personaj, inspirat din filmele cu Indiana Jones, dar cu identitate proprie, Lara Croft. Asa ca, suflu frumos peste controller, la fel cum ar face-o si Lara cu o relicva gasita in una dintre catacombele prin care cutreiera, ma asez confortabil in canapea, pun castile pe urechi (pentru a ma bucura mai bine de strigatele ei de durere, dar, si pentru a nu deruta vecinii) si ma afund in lumea plina de mister a lui Rise of the Tomb Raider.

    Poveste:

    La un an dupa evenimentele din Tomb Raider, Lara Croft, preia munca neterminata a tatalui ei - motivul pentru care el ajunsese "la sapa de lemn" - ignorand avertismentele si rugamintile Anei (partenera tatalui ei) si pleaca in cautare de raspunsuri, catre Siberia, unde se presupune ca extista orasul pierdut, Kizeth. De aici, stim ce urmeaza... Belele, normal. Doar nu este singura care stie despre secretul orasului (cheia nemuririi). Este intampinata cu mare entuziasm si incarcatoare pline de catre o organizatie paramilitara ruseasca,Trinity, care ii incurca putin planurile, inrosind tevile, in incercarea de pune mana pe descoperirea ei. Pe masura ce povestea se desfasoara, observam zbuciumul interior, durerea si suferita , prin diverse monologuri purtate la caldura focului de tabara (unde iti poti face diverse upgrade-uri, schimba outfit-ul etc...). Scenariul nu este cel mai bun, incercand parca sa mai nascoceasca ceva pentru a-ti pastra interesul, dar este digerabil. Nu te face nici sa dai skip peste cutscens dar nici sa te captiveze atat de mult incat sa simti ceva pentru personaje. Poate o furnicatura, de cate ori studiezi cu atentie trupul ranit si hainele jerpelite ale protagonistei.

    Gameplay

    La acest capitol nu sunt foarte multe de spus, doarece totul este aproape la fel ca si precedentul joc. Si nu e nimic rau in asta. De ce ai schimba ceva, daca merge. M-as fi asteptat la o rafinare a modului combat si aiming, dar nu stau sa caut nod in papura. Armele sunt suficiente, upgradabile, piesa centrala fiind tot arcul. Pe langa toate acestea, au mai adaugat si posibilitatea sa iti mesteresti diverse chestii, din mers (bombe care contin cuie, sageti otravite, etc - similar The last of us- ), ce iti fac viata mai usoara cand ecranul se umple de "dujmani". Lumea este plina de locatii ascunse, animale dragute, pradatori si alte lighioane, pe care le poti vana pentru resurse, nu pana la extinctie, pentru diverse upgrade-uri ale armelor sau articolelor vestimentare. Imi place foarte mult senzatia de open world, spatiile fiind foarte largi si pline de tot felul de "surprize" - eu fiind un mare fan al looting-ului, ma multumeste pe deplin - orele de gameplay dublandu-se, mai ales daca alegem sa facem si misiunile secundare.

    Grafica, design si sunet:

    Cum ne-au obisnuit, cei de la Crystal Dynamics au depus mult efort in creearea unei fidelitati grafice cat mai aproape de realitate. Inca de la inceputul jocului, am putut observa, ca in sfarsit, dupa 7 ani, a reusit cineva sa reproduca o zapada la fel de aspectuoasa ca cea din Uncharted 2 (etalonul zapezii si nu numai). Conditiile meteorologice sunt credibile, realiste, cu un impact vizibil asupra personajelor si a vestimentatiei. Micile comentarii ale Larei, de cate ori iesi din apa rece, parca te fac sa lasi controlerul si sa ii dai haina de pe tine sau sa o incalzesti cu propria caldura a corpului. Peisajele sunt impresionante, cu apusuri sublime, totul la un framerate stabil, cu mici fluctuatii pe ici pe colo, nimic serios care sa iti distraga atentia de la gameplay. Desi glitch-urile trag la mine ca belelele la Lara, nu am gasit ceva care sa merite mentionat. Se vede ca timpul trecut de la lansarea pe Pc, respectiv Xbox One si pana a ajuns pe PS4 ,nu a trecut degeaba, optimizarea fiind excelenta, aducand si cateva elemente grafice in plus fata de versiunea de pe Xbox One. Totul este la superlativ, acesta fiind al doilea cel mai aratos joc de anul acesta, dupa Uncharted 4 a Thief's End, bineinteles! Cutscens-urile sunt prerandate, nu in timp real, dar realizate ca la carte. Animatiile faciale sunt perfect sincronizate cu voice actingul impecabil. Expresiile sunt redate fidel impreuna cu miscarea buzelor (pline de lipgloss), pe care, daca aia avea sunetul oprit, ai putea, cu putin efort, sa citesti cuvintele. Sunetul, este acolo, si da o senzatie de prezenta. Nimic deosebit aici. Daca alegeti sa jucati cu castile, sunetul este clar, curat, asa cum ar trebui. Situatia se schimba usor cand treci pe sistemul 5.1 din dotare, pe modul Dolby, de preferat, zgomotele fiind redate corect in concordanta cu directia din care provin.

    Ca o consolare (consola-are #glumseaca, #lasa-te, #standupromania) pentru asteptarea atat de lunga, au adaugat toate DLC-urile plus un add-on ce poate fi jucat si in VR. Desi capitolul Blood Ties este destul de scurt, structurat in doua parti, prima, Croft Manor, se axeaza pe personajul Larei si pe incercarea de a dezlega secretele familiei si a casei in care au locuit.

    Concluzie:

    Pachetul inglobeza suficient continut, incat sa te faca sa nu te uiti la pretul destul de piperat pentru un joc vechi de un an si sa il adaugi in colectie. Este un must buy, in special pentru fanii genului.

    Note:
    Poveste: 8/10
    Gameplay: 9/10
    Grafica: 9.5/10
    Sunet: 9/10
    General: 9

    PS: Nota finala am rotunjit-o pentru a reflecta mai exact parerea generala.
    Attached Images Attached Images rise_of_the_tomb_raider_8.jpg rise_of_the_tomb_raider_7.jpg rise_of_the_tomb_raider_6.jpg rise_of_the_tomb_raider_5.jpg rise_of_the_tomb_raider_4.jpg rise_of_the_tomb_raider_3.jpg rise_of_the_tomb_raider_2.jpg rise_of_the_tomb_raider_1.jpg