Cand s-a lansat Metal Gear Solid V: The Phantom Pain, vedeam foarte multe persoane, atat pe cg, cat si pe alte forumuri, care nu mai jucasera nimic din seria Metal Gear si voiau sa inceapa cu V. Nu pot sa va explic cat de proasta era parerea mea despre acele persoane... si inca este. Daca va duceti pe thread-ul Phantom Pain si gasiti pe cineva care intreaba daca poate sa inceapa seria cu acel joc, puteti sa fiti siguri ca urasc cu patima acea persoana. Pentru ca e atat de prostesc! Aceea e o serie care se bazeaza pe povestea si personajele sale, dezvoltate in 25 de ani. De ce ai crede ca poti sa incepi cu ultimul joc... de ce ai vrea sa o faci? Daca, timp de 25 de ani, te-a durut in basca de tot ce era Metal Gear, de ce te chinui acum cu ULTIMUL joc? Ce crezi ca poti sa intelegi? Chiar crezi ca intelegi ceva? VREI sa intelegi ceva?... Repet, este atat de prostesc!

Intr-o ironie superba, insa, o parte din aceste intrebari mi le-am adresat chiar mie, acum 2 saptamani, cand am decis sa ma apuc de Witcher 3. Un joc ce m-a fascinat incontinuu, de la lansare, dar pe care l-am amanat timp de 2 ani tocmai pentru ca nu jucasem primele 2 jocuri din serie. Si nici nu parea ca o voi face prea curand. Witcher 1 mi se pare imposibil de jucat. Jocul acela prezinta o uratenie, in absolut orice aspect al sau, aproape remarcabila. Nu e neaparat un lucru rau - a fost primul joc al celor de la CD Project Red si arta uratului este un concept foarte apreciat de anumite persoane. Dar pentru mine e prea mult. Oricat as incerca, nu pot sa gasesc ceva care sa-mi placa la Witcher 1. Personajele il fac pe Nier Gestalt sa para frumos, gameplay-ul este jignitor, iar povestea are aerul acela de "what does it all mean? you'll find out next time" pe care polonezii nu ar fi trebuit sa si-l permita, cu un asemenea produs. Witcher 2 e ok, dar nu am Xbox 360 acum si nici un PC care sa-l ruleze. Deci iesea si el din calcul.

La fel cum ar fi continuat sa iasa si Witcher 3, daca nu ascultam melodia Priscillei intr-o seara. O melodie pe care am mai ascultat-o de sute de ori in ultimii 2 ani, dar care acum 2 saptamani a facut amanarea jocului imposibila. Desigur, pentru a ma diferentia de pitecantropii din thread-urile despre Metal Gear Solid V, am petrecut 14 ore "studiind" primele doua jocuri, vazand/citind o mare parte din ce tine de povestea principala, diferitele ramuri in care aceasta se imparte, questurile secundare si personajele importante. Si acele personaje chiar sunt importante!

Am inceput, deci, Witcher 3. Si ieri am renuntat la Witcher 3. Un joc absolut superb, mai frumos decat viata reala. Un joc imens, chiar prea mare pentru binele sau. Un joc ce a prezentat tragedia umana intr-un mod perfect, cum am mai vazut doar la Silent Hill 2 si Nier. Un joc cu personaje pe care nu voiam sa le parasesc niciodata, dar pe care eram obligat sa o fac. Pana cand am parasit jocul, in totalitate.

Ok, primul lucru - jocul este mare. Prea mare! Prima regiune a fost extraordinara, probabil cel mai bun "tutorial" din toate timpurile. Dar cand am ajuns in Velen si am citit primele 3-4 anunturi galbene si am vazut cum toata jumatatea inferioara a zonei s-a umplut de semne de intrebare si mi-am dat seama ca mai sunt inca 10-12 anunturi galbene de citit... am inceput sa-mi fac griji. La fel si cu modul in care arata acest joc. Este un joc superb. Nici acum nu pot sa cred unele lucruri pe care le-am vazut in acest joc de 42 GB, pe o consola care acum 3 ani era deja invechita, comparativ cu potentialul PC-urilor de atunci. Dar repet, este prea frumos pentru binele sau. "Nu exista prea mult si prea frumos. Puteau sa-l faca mai mare si cu grafica mai buna!" Probabil... si m-ar fi deranjat chiar mai mult decat ma deranjeaza acum. Pentru ca, desi sunt impresionante la inceput, fiecare semn de intrebare atent pozitionat, impreuna cu misterul si supriza a ceea ce contine, fiecare floare atent colorata din zecile de gradini si gradinite din acest joc, fiecare interior atent amenajat al cladirilor si caselor... toate ma fac sa ma gandesc la timpul irosit de developeri pentru ceea ce, la finalul zilei, reprezinta niste c*caturi. Pentru ca imi este foarte greu sa ma bucur de aceste lucruri, cand imi vine sa sparg controllerul de cat de prost se misca personajul meu. Degeaba imi arata o gradina cu sute de flori daca personajul meu aluneca si se rostogoleste de doua ori, in cel mai dramatic mod posibil, incercand sa coboare o panta de 10 cm, ca sa ajunga la acea gradina. Degeaba imi prezinta campuri infinite daca, atunci cand incerc sa le strabat, calul meu decide sa se opreasca de fiecare data cand trece PE LANGA o piatra, sau un gard, sau orice alt obiect pe care, in mod normal, nici nu ar trebui sa-l sesizeze. The Legend of Zelda: Ocarina of Time s-a lansat in 1998 si Epona se controleaza mai bine decat calul din jocul asta. Absolut jenant! Sunt sute de saci si cutii de verificat in jocul asta. Dar daca trebuie mereu sa trec de cate 3 ori pe langa ele, sa ma pozitionez exact in milimetrul pe care il vrea jocul si sa apas X doar daca imi apare tot butonul pe ecran, ca sa le deschid, este foarte usor sa nu-mi pese de niciunul din ele.

As putea continua pana maine, dar intelegeti ideea. Jocul se controleaza prost si nu pot sa nu ma gandesc cum s-ar fi imbunatatit unele lucruri daca developerii nu-si petreceau atat de mult timp desenand floricele si dulapioare. Dar trecem peste gameplay, pentru ca acesta nu trebuie sa ne impiedice sa avem o experienta extraordinara. O mare parte din jocurile mele preferate au gameplay infect, dar sunt ridicate de poveste si/sau personaje. Si lucrul acesta ma asteptam sa se intample si cu Witcher 3. Ador personajele din jocul asta! In opinia mea, personajele reprezinta, de fapt, esenta jocului. Aceste personaje atat de bine realizate si prezentate, cu care reusesti sa creezi adevarate legaturi si care ajuta atat de mult in crearea acestei atmosfere de basm a jocului si in prezentarea povestii tale. Si inca de la inceput, jocul iti promite o poveste a ta! Care depinde de alegerile tale si de acele relatii cu personajele. E greu de crezut ca poate sa ofere o anumita calitate acestor aspecte, dar trebuie doar sa ne uitam la jocul anterior din serie pentru a ne convinge.

In Witcher 2, Philippa Eilhart este unul din cele mai importante personaje, actiunile ei avand repercursiuni asupra intregii serii. Partea geniala e ca pot sa trec prin tot jocul ala fara sa am habar de ea. O vad o data si atat. Totul depinde de alegerile mele. Lucrul asta mi-l promite si Witcher 3... si apoi face tot posibilul pentru a nu-l oferi. "The illusion of choice" - ceva ce speram ca nu o sa gasesc in acest joc, daca care este evident inca de la inceput. Jocul acesta are povestea sa, clar stabilita, pe care vrea neaparat sa si-o prezinte. Doar ca face greseala de a imi pierde timpul, promitandu-mi si o alternativa. Avem 2 jocuri in care Triss este prezentata ca un personaj din ce in ce mai complet, un "love interest" interesant si nefortat, care depinde de alegerile noastre si de legatura dintre noi. Witcher 3 incepe cu Yen. Nu o cunosc pe Yen... si nu o plac. Dar sunt curios DACA o sa o plac. Pana atunci insa, o intalnesc doar de 2 ori, apoi revin la Triss. Continuand evolutia din primele 2 jocuri, Triss este superba. Fiecare quest, fiecare interactiune, fiecare replica, fiecare gest... imi place Triss.

Si aici jocul a dat-o in bara atat de rau incat m-a facut sa renunt. Cand mi-a anulat, practic, cele 70 de ore pe care le-am investit, sau alte zeci de ore pe care ar fi urmat sa le investesc. Pentru ca alegerea pe care trebuie sa o fac dupa ultimul quest cu Triss nu reprezinta doar modelul virtual in care personajul meu poate sa-si insereze organul. Reprezinta modul in care acest joc vede conceptul de "alegere". Pentru ca alegerea pe care trebuie sa o fac dupa ultimul quest cu Triss nu este o alegere. Da, am folosit acest cuvant de 4 ori in ultimele 3 propozitii - nu pentru ca sunt analfabet, ci pentru ca este cel mai important lucru care tine de povestea acestei serii. Si pentru ca nu ni se ofera.

Evident, dupa cat am vazut si jucat pana acum, alegerea mea ar trebui sa fie in favoarea lui Triss. Dar asta ar insemna sa anulez din start orice legatura as putea crea cu Yen. Spuneam mai sus ca nu-mi place Yen, dar sunt curios daca pot sa-mi schimb parerea. Alegand-o de la inceput pe Triss, acest lucru nu mai conteaza. La fel, daca renunt la Triss, interactiunile viitoare cu Yen vor avea mereu presiunea acelei alegeri asupra lor. Si da, ultimele randuri pot sa para nemultumirile unui ratat social care nu-si primeste waifu dorita intr-un joc video, dar reprezinta frica timpului pierdut. Witcher 3 m-a dezamagit destul de mult dupa 70 de ore de joc, nu am de gand sa mai pierd inca 70 ca, la final, sa descopar ca Ciri moare pentru ca nu aleg bine prima propozitie pe care i-o spun ca o intalnesc, sau ceva asemanator. "Nu se va intampla asta." Problema e ca nu stiu... si nu mai am destula incredere ca jocul nu va face asta.

P.S. Inteleg ca alegerea lui Yen poate fi mai usoara daca citesti cartile din serie. Nici nu vreau sa ma gandesc la acest aspect, pentru ca atunci CD Project Red chiar sunt un grup de incompetenti. Daca dupa doua jocuri, trebuie sa citesc 7 carti, pentru ca lor le e prea greu, sau pur si simplu nu pot sa prezinte un personaj in al treilea joc... revenim la ce spuneam de timpul pierdut.