Îmi dau și eu cu părerea, chiar dacă mai mult fac lurking pe aici.

Nu cred că înclinația spre PC stuff le-a adus declinul (deși un astfel de bias nu ar trebui să existe pe un site generalist de gaming), ci, cum ai spus, activitatea bazată pe voluntariat. În momentul în care ai oameni care îți lucrează gratis, nu prea ai nicio pârghie ca să asiguri consecvența și calitatea materialelor. Sigur, poți să îi înlocuiești, dar vei găsi doar alți amatori care își vor pierde entuziasmul pe drum.

Și Nivelul 2 au avut materiale scrise de voluntari - nu cred că era de fapt nimeni plătit la publicația aia - iar asta + incompetența cu care a fost gestionată treaba și-a spus cuvântul. După ceva vreme revistele au început să întârzie, până n-au mai apărut deloc, iar oamenii care au plătit abonamente au rămas cu buza umflată. Mai nou s-au reprofilat pe youtube, unde scot un podcast săptămânal. Nu-s fan al videourilor lor, dar există destui cărora le plac și cotizează la patreonul lor.

Până la urmă problema se reduce la bani și, mai important, cum ți-ai recupera banii dintr-o așa afacere. Ce venituri ar trebui să îți aducă un site de știri din gaming traduse în română, ca să îți permiți să plătești o echipă de redactori consecvenți și care știu cu ce se mănâncă asta? Uitați-vă la site-urile românești de știri în general - majoritatea sunt niște gropi de gunoi pline de mormane de clickbait, altfel cu greu ar face destul trafic.

Și în ultimă instanță trebuie să te gândești și la publicul țintă pentru genul ăsta de conținut. Gamerii români pasionați, care doresc să fie mereu la curent cu ultimele noutăți sunt deja o minoritate. Iar dintre aceștia, un număr mare sunt mulțumiți să își ia informațiile din presa în engleză. Și tineretul e mai mult pe video-uri și social media; review-urile în formă scrisă, înșirate pe câte șase pagini, nu mai prezintă același interes ca pe vremea când luam Level sau XtremPC de la chioșc. Ăștia mai bătrânii trebuie să ne mulțumim ori cu presa străină, ori cu puținele proiecte autohtone care mai există, clădite din pasiune sau pe bani puțini.