Eeee, asta cu lumea ideala e alta poveste. Tu in continuare tii cu ei si nu vrei sa accepti realitatea. Te lovesti de chicite si incerci sa-mi demonstrezi...absolut nimic.
Probabil esti genu de om care cand iti explica cineva ceva super important, la final esti acolo si zici - da ce culoare avea ceru cand a avut loc accidentu ala?

Facem alt scenariu, poate nu am fost prea clar initial.

Eu sunt un mega sef si am o secretara personala, care stiu (pt ca de asta profit) ca are un salariu mic (doar e secretara), abea-i ajung banii de chirie, samd, eventual are si vreun copil acasa care nu are haine si rechizite, o sa-i zic ca eu o pot ajuta, pot pune o vorba buna la HR pentru ceva marire/bonus, o pot ajuta sa avanseze, ii pot da un proiect personal, o echipa, samd, dar ca sunt barbat si ca am nevoie si trebe sa...si sa.... Si nah...ea accepta pt ca efectiv nu are de ales. Nu vor accepta toate, da pica una, ca sa nu se mai chinuie pe un job care nu-i place.
A cui e vina in situatia asta? A ei pentru ca nu vrea sa ramana pe pozitia aia? Sau a mea pentru ca's porc afemeiat si vreau sa ... tot ce misca?