Gamers.ro ofera factura (pe email) si bon fiscal (fizic, lipit pe cutie) pentru comanda. Garantia de conformitate e aplicabila prin lege si nu e obligatoriu sa fie inclusa in pachet, dar poate fi solicitata in scris de catre consumator conform legii 449/2003, Cap. VI, Art. 21, alin. 1: "(1) La cererea consumatorului garantia va fi oferita in scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil si accesibil acestuia." (inclusiv email). Garantia comerciala, din partea producatorului, precum mentioneaza gamers.ro pe pagina produsului - "Garanție oficială Microsoft 2 Ani" - se afla in cutia consolei, in acea carticica - Limited Warranty (da, nu ignorati carticica, acolo sunt specificati termenii garantiei comerciale). Acolo este garantia comerciala, nu este doar o carticica de dat la o parte, asa cum probabil ar crede unii.

Pfff, iarasi intram in polemica 'garantie de conformitate' vs 'garantie comerciala', care sunt doua lucruri explicit distincte. Ai avut castig de cauza pentru ca nu au mai vrut ei batai de cap cu ANPC-ul. Si eu am fost intr-o situatia similara in trecut cu un Xbox 360 care s-a defectat tocmai inainte de a trece 2 ani de la cumparare (cumparat de la Altex). Am crezut ca sunt acoperit, dar nu a fost asa. Mi-a fost explicat la fel ca garantia in caz de defectare tine doar un an. Initial m-am revoltat si am facut plangere la ANPC. Eventual, ca sa nu se mai bata cu ANPC-ul si pentru ca le e mult mai simplu asa, Altex mi-a acceptat cererea, dar tot 'm-au facut', zicand in final ca au descoperit praf in interior si altele, altele, adica 'misuse' din partea mea si tot nu mi-au reparat/inlocuit consola. Ulterior m-am informat si am inteles clar care este diferenta intre 'garantia de conformitate' si 'garantia comerciala'.

N.B. 'Garantia de conformitate', cea obligatorie, mai este numita si simplu 'garantie', iar 'garantia comerciala', cea optionala, mai este denumita si 'garantie tehnica'.

Garantia de conformitate face referire la respectarea specificatiilor si ale caracteristicilor cu care un comerciant vinde un anumit produs. Garantia de conformitate nu se aplica pentru defecte aparute in urma utilizarii. Cred ca o explicatie foarte buna, simpla si scurta este urmatoarea: "Garanţia de conformitate este garantia oferita de vanzator, conform legislatiei in vigoare. Este o perioada de timp intre 6 luni si 2 ani prin care vanzatorul iti garanteaza ca produsul vandut este conform cu specificatiile pe care s-a angajat ca le vinde. Aceasta garantie este independenta de garantia tehnica/comerciala. Poate fi mai mica, mai mare sau egala si nu face obiectul defectiunilor tehnice.".
Pentru defectele tehnice se recurge la garantia comerciala ale carei clauze sunt stabilite de catre producator/distribuitor.

De asemenea, am gasit aici - https://www.giz.ro/gadgeturi/garanti...ascunse-47166/ niste explicatii foarte bune:
"Ce este însă garanția de conformitate? Atunci când cumpărați un produs, alegeți un model pentru care sunt menționate anumite date tehnice, parametri tehnici, performanțe și specificații. Prin alegerea produsului, cumpărătorul spune că dorește exact acel produs, iar vânzătorul se angajează să-i livreze exact acel produs. [...] În concluzie, garanția de conformitate este cea care protejează drepturile cumpărătorului și îl acoperă legal în cazurile în care acesta nu a primit un produs care corespunde descrierii și specificațiilor alese în momentul achiziției."
"Garanția tehnică este eliberată de către producător și protejează drepturile cumpărătorilor de a beneficia de un produs funcțional care îndeplinește sarcinile pentru care acesta a fost achiziționat, sau, mai clar, este garanția care trebuie onorată în cazul în care produsul se defectează. Producătorul trebuie să-și asume toate costurile pentru reparație sau înlocuire."
"După cum se observă, dacă prima garanție [de conformitate] ne proteja în cazul că nu am primit ce am cerut, garanția tehnică ne protejează în cazul în care am primit ce am dorit, însă prestația acestora s-a degradat sau nu mai funcționează. În concluzie, garanția tehnică este cea care protejează drepturile cumpărătorului și îl acoperă în cazurile în care produsul conform primit nu mai funcționează așa cum a specificat producătorul că trebuie să funcționeze."
Bonus de avut in vedere - "În cazul în care cumpărătorul sesizează neconformitatea în interval de 6 luni, comerciantul este obligat ca în interval de 15 zile să rezolve gratuit problema de neconformitate a bunului, să înlocuiască gratuit bunul neconform cu unul conform, să scadă prețul facturat al bunului neconform sau să returneze valoarea de achiziție în cazul în care nu există alte soluții. După 6 luni, utilizatorul este nevoit să demonstreze că neconformitatea exista în momentul achiziției, acest lucru fiind mai ușor sau mai dificil, după caz."

Asta e cea mai clara explicatie pe care am putut gasi-o pentru elucidarea acestei dileme. Initial am vrut s-o scriu in cuvintele mele, dar m-am imbarligat in idei si nu am putut formula ceva foarte coerent si clar. Citatele pe care le-am lipit mai sus exprima intocmai ideile pe care le am eu in privinta celor 2 tipuri de garantie.