4 Attachment(s)
Cum mi s-au furat bagaje in valoare de 45.000lei din Uber
Am o oră liberă și am zis să vă povestesc o întâmplare din care poate învățați ceva. Sau măcar să deveniți puțin mai paranoici când vine vorba de anumite situații. Și încă ceva important: dacă știți că aveți dreptate într-o problemă, insistați până la capăt.
Acum două zile am primit în cutia poștală o hârtie de la judecătorie care mi-a readus instant în minte una dintre cele mai tensionate experiențe pe care le-am trăit vreodată.
În fiecare an eu, partenera mea și mamele noastre mergem într o vacanță pe câte o insulă. Italia, Grecia, Turcia. În anul respectiv urma să mergem pe o insulă din Turcia și aveam nevoie inclusiv de pașaport. Țineți minte detaliul ăsta, devine important imediat.
Noi nu suntem genul de familie care petrece foarte mult timp împreună, așa că excursiile astea sunt așteptate de toată lumea. Mai ales că mama partenerei mele venea din Bucovina către București și toată lumea era cu bagaje, planuri și entuziasm.
Tot circul s-a întâmplat pe 16 septembrie 2021. Eu aveam plecarea a doua zi dimineață, iar mașina mea era în service. Trebuia să ajung în centru și aveam după mine două ghiozdane mari pline cu aparatură și încă o geantă foto. Nu le sortasem perfect pentru că urma să le reorganizez dupa ce luam mașina.
Chem un Uber.
Ajunge mașina. Coboară șoferul. Îmi deschide portbagajul. Pun bagajele. Eu mă urc în spate cu geanta mai mică și plecăm.
Acum vine partea interesantă. Pe drum, fără niciun motiv concret, îmi vine un feeling dubios despre om. Nu știu dacă era tatuajul “Only God Can Judge Me” de pe gât sau faptul că avea energia aia de porumbel bronzat care a stat prea mult pe la păcănele, dar ceva nu-mi inspira încredere.
La un moment dat mă sună prietena mea și îmi amintesc perfect că i-am spus:
“Da, am pregătit toate bagajele, e totul ok.”
În mod normal aș fi spus exact ce aveam acolo: camere, obiective, laptop, proiector și alte chestii scumpe. Dar am evitat complet detaliile. Nu pentru că mă gândeam că mă ''fură'' șoferul, ci pentru că aveam paranoia aia să nu audă și să mă trezesc cu casa spartă crezând ca am cine-știe ce situație materială.
Ajungem la magazinul foto unde trebuia să mai cumpăr niște accesorii. Strada era aproape goală. Omul oprește într o mică intersecție în formă de T. Nimic suspect.
Coborâm din mașină și îi spun:
“Deschide și portbagajul.”
Mă îndrept spre spate. El nu mai coboară.
Și exact când pun mâna pe portbagaj, omul pleacă în trombă.
Pur și simplu pleacă.
Cred că efectiv creierul meu refuza să proceseze ce se întâmplă. După care încep să urlu după el.
Mi se părea imposibil de conceput că cineva ar face așa ceva prin Uber. Adică nu vorbim de un taxi random fără legaturi cu clientul. Omul avea toate datele în aplicație, contract, identitate, tot. Era genul de infracțiune făcută de cineva care probabil și-ar pierde buletinul într-o pungă de pufuleți.
Valoarea produselor era in jur de 45.000 lei. Doar ca exemplu, aveam in ghiodan: RX1R+Viewfinder ( 14.500lei ), A7R2 + 50Zeiss ( 16.000lei ), laptop MSI ( 7000lei ), MacBook Air, plus un PS4 Pro, cateva alte obiective, un actioncam, proiector, etc
Pe langa acestea aveam portofelul impreuna cu toata actele plus pasaportul. Bani cash aveam foarte putini, in jur de 250euro.
Ok, si acum incepe epopeea.
Așa, tipul pleacă, eu mă duc după el, strig, însă niciun fel de răspuns. Încă o dată, nu era o stradă aglomerată, sigur m-ar fi văzut în oglinda retrovizoare, dar niciodată nu te gândești că s-ar putea întâmpla așa ceva când Uber-ul are în aplicație toate datele șoferului.
https://youtu.be/9jw8mpQv9R0
L-am sunat de câteva ori prin aplicație. Apelarea se face printr-un număr de California, de centrală, nu este o apelare de la A la B în care ei pot vedea numărul de telefon personal. I-am dat și câteva mesaje să se oprească, să nu se depărteze foarte tare. Eu, cumva, atunci, având în vedere absurdul situației, am tot încercat să mă gândesc: „Măi, poate este o greșeală, poate a făcut-o din neatenție, poate, poate, poate.”.
Trec câteva minute, văd că el îmi respingea apelurile, nu-mi răspundea la niciun mesaj și sun la 112. Ei îmi spun că, având în vedere locația în care sunt, mai bine este să mă îndrept spre secția de poliție de la Vitan.
La secție am avut în total trei drumuri. În primul drum am fost si am dat o declarație. Mi s-a părut totul foarte, foarte neprietenos, tot ceea ce s-a întâmplat acolo. Toți pașii, cu toată așteptarea... tipul respectiv mă tot întreba modelele aparatelor, dacă am cutie, dacă am factură... La majoritatea aveam, ideea e că nici nu m-a interesat atât de mult să stau să le spun absolut fiecare obiectiv. Aparatele foto le-am spus în mare. De aceea și valoarea din fotografiile din ataș, valoarea produselor era undeva în jur de 25 de mii de lei in procesul verbal, aproape la jumatate fata de cea reala. Deci nici nu mă gândisem la absolut toate, m-am gândit strict la cele principale.
Încă o dată, eu în următoarea zi aveam plecarea și tipul de acolo, de la Poliție, îmi spune: „Da, dar noi săptămâna asta suntem ocupați. O să începem de săptămâna viitoare să-l căutăm.” Eu tot cu insistență: „Păi da, dar dacă nu începeți de acum, probabil din seara asta sau de mâine vor ajunge în te-miri-ce amanet.” Ei: „Nu, nu, nu, că suntem ocupați acum și oricum cel care se ocupă de caz va fi de săptămâna viitoare, atunci începem.”
O mare problemă în toată întâmplarea asta a fost că nu aveam numărul de înmatriculare al lui. Știam doar modelul mașinii și mi-am amintit, am fost totuși destul de agil să-l văd din momentul în care a plecat, că numărul mașinii era B 888 și după aceea o formă din consoane: CGM, KGN, MGK, ... niște consoane cu mulți „î” în ele, dar nu-l mai știam exact, fiindcă el pur și simplu a plecat imediat. Pe mine mai tare mă interesa atunci să strig după el crezând că a făcut o greșeală.
Problema cu Poliția era că ei, prima dată, trebuiau să-i contacteze pe cei de la Uber cu o înștiințare oficială, prin care ei trebuiau să le dea datele protejate de GDPR și după aceea începea concret căutarea lui.
Acum, chestiunea idiotă din toată întâmplarea asta este că, înainte să-ți vină mașina prin Uber și în timpul călătoriei, tu vezi în permanență numele șoferului și numărul de înmatriculare complet. În momentul în care cursa s-a terminat, tu nu mai vedeai absolut deloc niciun fel de indicativ al numărului de înmatriculare. Nici pe chitanță, absolut nicăieri nu mai apărea.
Mai fac un drum catre politie: „Ok, hai să le dau toate ustensilele necesare celor de la Poliție pentru a-i fi mai ușor să-l prindă.” Ei mi-au dat o foaie, am fost undeva într-o scară de bloc, am luat înregistrarea de la camera video, am pus-o pe un USB stick, am fost la ei să o duc acolo, dar culmea este că nu trebuia pe USB stick, ci trebuia să o pun pe CD. Totuși, se întâmpla relativ recent, în 2021.
Stai după și du-te la un magazin, caută un calculator, o unitate care are DVD writer, cumpără CD-uri ca să le pun exact pe CD. Trebuia, că e ei nu acceptau USB sau transmis prin email. Discut despre secția de poliție de lângă Vitan.
În al doilea drum către Poliție le-am dat înregistrarea. După mi-au spus: „Ok, aveți idee și cum arată persoana respectivă?” Eu zic: „Da, am idee.” Aveam pictograma de la Uber. Făcusem un screenshot, am mărit-o, am printat-o. acesta a fost al treilea drum către secția de poliție.
Oricât aș fi insistat, ei spuneau că de săptămâna viitoare urmează să facă cercetările. Mie îmi lipseau și toate actele și toate electronicele. În plus, dar asta a doua zi, dis-de-dimineață, trebuia să plecăm în vacanță, ceea ce era imposibil acum, eu având acolo toate actele. Deci, pur și simplu, de nervozitate și de situația în sine, simțeam cum îmi pică cerul în cap.
Așa, plec de acolo și mă gândesc ce este de făcut acum. Pe cei de la Uber nu aveam pur și simplu prin ce să-i contactez. Era un help chat cu un robot, dar treaba asta era cumva înainte de toată nebunia asta cu AI-ul și cu vorbitul cu roboții. Deci mergea extrem de prost și îmi era imposibil să intru să vorbesc cu o persoană reala despre treaba asta, fiindcă în România nu era, și probabil nici în momentul de față nu este, un suport cu care poți vorbi cu o persoană și să-i explici o situație excepțională, cum a fost cea pe care am întâmpinat-o eu.
Și caut după aceea, spun: „Ok, ce e de făcut?” Poliția clar nu m-a ajutat cu absolut nimic, așa că am spus: „Ok, hai să încerc să caut cea mai apropiată instituție care să aibă legătură cu Uber.” Și am găsit un sediu de undeva de pe lângă Piața Unirii. Era o companie terță care căuta șoferi pentru a se angaja la Uber.
Între timp ajunge și prietena mea cu mașina din service și ne ducem către acel sediu din Piața Unirii. Ajungem, era cu totul altceva acum acolo și era un paznic. I-am spus întâmplarea și el ne-a spus: „Da, ok, dar sediul s-a mutat și e undeva pe lângă Pipera. Dar nu știu dacă mai aveți timp să mai ajungeți.”
Imi zic eu mie: „Ok, fac tot posibilul, eu mâine trebuie să mă duc în vacanță.” Planul în acel moment era... deja discutasem cu un prieten să ne plimbăm pur și simplu prin oraș, prin anumite cartiere mai nasoale, să vedem o mașină care are numărul B888 și este un Renault alb. Adică ăsta cumva era planul de urgență, decât să stau degeaba. Știu că era o probabilitate foarte mică să găsesc, dar ăsta era în capul meu în momentul acela. Gândiți-vă cam cât de nasoală era situația si fara scapare. Nu puteam sta degeaba.
Decid cu partenera mea ca ultima solutie: „Ok, cu o ultimă încercare, hai să mergem spre sediul din Pipera.” Ajungem acolo în jur de ora cinci și jumătate. Intru în sediu și văd că programul era până la patru și jumătate. Deci ajunsesem cumva cam cu o oră întârziere, fiindcă mi-a luat destul de mult timp toată treaba cu trei vizite la Poliția, cu sediul din Unirii. Și nu pot să spun că am stat deloc să bat pasul pe loc.
Ok. Ajung acolo, văd că era deja închis de o oră și după am făcut o chestiune care a schimbat cursul evenimentelor. M-am dus în mașină, aveam două asigurări vechi și am scris pe spatele lor. Am scris cu pixul: „Subsemnatul Teodor Cristian...”, cum mă numesc, cu toate datele. Am spus tot ceea ce mi s-a întâmplat, aveam și numărul cursei, era un indicator XYZ8989, de exemplu. Și am explicat absolut tot ceea ce mi s-a întâmplat și am spus că am făcut o plângere penală pentru furt la Poliție, cu numarul de înregistrare XY, din data de 16 septembrie. Și că dacă nu o să îmi recuperez bagajele, o să-i dau în judecată. Puteam face un caz mare pe social media cu toată întâmplarea asta și ar fi avut o reclamă negativă.
Nu aveam niciun fel de vină în toată situația asta și, în plus față de asta, în momentul acela aveam și înregistrarea video cu tot ceea ce se întâmplase.
Ok, iau acele două foi pe care am scris, mă întorc în sediul Uber, iar ei la birou aveau o ușă transparentă, cumva care se închidea destul de etanș, așa cum sunt ușile de birou. Și atunci eu, cumva, ca să bag foaia pe sub ușă, să nu fie vreo probabilitate să o ia o femeie de la curatenie și să o dea la gunoi, m-am proptit cumva mai tare în ușă. Adică mi-am luat puțin avânt, m-am proptit în ușă ca să creez o mică deschizătură și am împins foaia.
Când am făcut treaba asta, am făcut probabil ceva zgomot de s-a auzit. Iese după aceea încă o dată paznicul să mă întrebe ce s-a întâmplat cu acea lovitură. Și i-am spus: „Da, m-am împins în ușă ca să fac undeva un loc, ca să le las oamenilor de la Uber să vadă exact ceea ce s-a întâmplat, ca mâine la prima oră să îmi rezolve situația. Deși oricum mâine este mult prea târziu.”
În tot dialogul ăsta al meu cu paznicul era o tipă lângă și m-a întrebat câteva detalii. Se pare că ea lucra la Uber, dar încă o dată, nu lucra exact la compania mamă, ci la o companie care recruta șoferi pentru ei.
Tipa intră în sediu și iese după puțin timp și mi-a spus: „Aha, ok, deși noi am închis la patru și jumătate, încă mai rămasesem după program pentru chestiuni administrative, iar șeful meu exact acum încearca să ia legătura cu persoana respectivă, cu șoferul.”.
Super, din start mi s-a părut ok. Asta e singura veste bună pe care am primit-o până acum și le-am tot spus: „Ok, dați-mi măcar numărul de înmatriculare al omului, fiindcă eu îmi amintesc că este B888 și consoane.” Iar în final s-a dovedit că exact ăsta era. Eu îmi aminteam acest lucru și puteam să-l am și la îndemână dacă rămânea în aplicație sau dacă aș fi făcut un screenshot până să vină el sau în timpul cursei.
„Vreau doar această informație pentru a o da către Poliție, că marea problemă pentru care ei nu au început de astăzi să-l caute este fiindcă nu aveau numărul de înmatriculare.” Ei tot spuneau că nu pot să mi-l dea din cauza GDPR-ului și a acestor chestii cu date personale. Eu tot așa insistam și am spus: „Da, dar eu am avut această informație. Am avut-o o grămadă de timp și până la cursă, și în timpul cursei, vreo 45 de minute în total. Ea mi-a fost afișată pe telefon.” Dar îți dai seama că nu te gândești să stai să reții numărul de înmatriculare al șoferului de la Uber sau să faci screenshot tot timpul. Ei tot spuneau că nu se poate.
Și cumva situația devenea și puțin agitată fiindcă îmi dădeam seama că mă apropii de rezolvarea situației, dar dintr-o banalitate ca asta, că ei nu-mi oferă numărul de înmatriculare, se putea prelungi toată problema și aparatele ar fi ajuns foarte rapid către cine-știe-ce amanet. Situatia incepea sa devina tensionata si cu ei.
Tot am insistat cu treaba asta, cu du-te-vino. Ea s-a mai dus la șeful ei: „Ok, că nu răspunde, încercăm să-l contactăm.” După aceea i-am spus: „Ok, dați-i omului un mesaj, un SMS, în care îi spuneți că am făcut o plângere penală la Poliție și dacă nu îmi înapoiază în seara asta bagajele, o să aibă mari probleme și în aceeași problemă o să intrați și voi. O să intrați în cel mai mare rahat cu toată chestiunea asta.” În plus, eu aveam toate dovezile: și video, și în aplicație, tot ceea ce se întâmplase. Plus plângerea de la poliție.
Tot au mai insistat: „Na, că nu prea știm ce să facem, că n-am mai întâlnit niciodată o astfel de situație.” Și cumva, conform contractului, ei îl puteau contacta doar telefonic, prin centrală, n-aveau voie să-i acceseze direct numărul de telefon. O birocrație din asta de care nici nu mai îmi amintesc exact. Dar până la urmă cred că au făcut exact asta. Cumva cred că au trecut peste protocolul acesta și l-au contactat sau i-au dat un SMS exact pe telefon în care i-au spus cât de gravă e situația și despre faptul ca am făcut plângere la poliție.
Iar eu după aceea urma să mă duc spre Poliție, ca Poliția să-i contacteze pe ei în acea seară ca să le dea numărul de înmatriculare. Și am zis: „Ok, hai să nu mai pierd aici timpul, să mă îndrept spre Poliție.”
Nici nu apuc bine să ies de la sediul Uber, cred că din momentul în care am plecat au trecut maximum 3-4 minute, și mă sună un tip:
„Bună ziua, bună ziua, sunt Robert Ionescu sau orice alt nume generic, de la Uber. Uitați, am luat legătura cu șoferul și e de acord să vă înapoieze toate bagajele.”
Wow… îți dai seama, a fost orgasmică această informație.
Și îmi dă numărul lui personal de telefon. Îi dau atunci un mesaj super scurt: „Dă-mi adresa unde ne vedem pentru a-mi da bagajele.” El mi-a dat adresa. Eu între timp trebuia să o iau de la gară pe mama prietenei mele. Mă rog, pe ele le-am lăsat undeva, era pe Calea Rahovei, nu mai știu exact unde. Ideea este că până la urmă am fost acolo fara ele, doar cu un prieten care sta prin acel cartier si era intr-o masina separata in spatele meu.
Ajung acolo si era un stol de porumbei care manca seminte cu cola. El ma luase cu ''hai fratioru meu sa vedem cum rezolvam ca nu mi-am dat seama, m-am panicat, etc''.
Am luat bagajele, am verificat să fie totul în regulă, în special aparatura. M-am uitat și la portofel, să fie actele și tot. Iar ca idee, eu până în acel moment îi dădusem undeva în jur de 80 de apeluri — optzeci — și vreo 20 de mesaje în care îi spuneam să-mi înapoieze bagajele. Am făcut absolut tot posibilul să dau de el.
Și ajung acolo, văd că sunt toate bagajele în regulă, mi le pun în mașină și atunci îl întreb: „Auzi, dar ce a fost în capul tău să faci o așa imbecilitate? Să crezi că poți să furi câteva bagaje și pur și simplu să nu fii găsit?”
În special că eu îi dădusem atâtea apeluri. Și a spus că a intrat în panică, că el pur și simplu a uitat de bagaje, iar în momentul în care era sunat vedea că e un număr de California și i-a fost frică să răspundă.
Păi da, dar tu ai un anumit training și ți se spune că atunci când un client te sună, dacă este vreo problemă, nu te sună de pe numărul lui personal, ci este un alt număr.
„A, că am fost și foarte obosit…” Spunea că lucrase de noapte și că pur și simplu nu a știut cum să procedeze.
Așa am plecat de acolo și i-am spus: „Uite, eu ți-am făcut o plângere penală pentru furt, să știi că nu o voi retrage.” L. El o tot ținea pe a lui ca își cere scuze, ca a greșit, ca nu vrea să aibă de suferit în viitor.
La o zi după, i-am contactat și pe cei de la Poliție. Le-am spus că mi-am găsit bagajele și că nu îmi retrag plângerea. Le-am dat și numarul de înmatriculare complet. De nume nu îmi amintesc exact. Iar acum două zile, în mai 2026, am găsit în cutia poștală foaia pe care am lăsat-o aici în ataș. Cumva că o să se închidă dosarul, mă rog.
Acum, na, eu mi-aș fi dorit cumva ca numele lui să rămână undeva în baza de date a Poliției. Asta mi se părea treaba în regulă. Acum nu știu exact cum funcționează totul, dar dacă el mai face vreo prostie de-asta, ar trebui cumva să apară într-o evidență. Băi, că a mai încercat o dată să facă.
Cert este că, dacă nu aș fi insistat atât de mult la sediul Uber și nu ar fi fost micul incident sonor cu ușa respectivă, probabilitatea ca eu astăzi să am toate acele aparate pierdute era una foarte mare. Am ieșit din rahat doar fiindcă am fost foarte insistent.
