2 Attachment(s)
User Review: Silent Hill - Shattered Memories
Mi-a placut mult Silent Hill: Origins, probabil datorita atmosferei unice de joc, a gameplay-ului care era simplu si la obiect, si nu in ultimul rand datorita soundtrack-ului care se mula pe cat posibil pe dinamica din joc. Insa oricat de mult mi-a placut, de cum am pus mana pe Silent Hill: Shattered Memories mi-am dat seama ca ceva se schimbase; pe moment nu mi-am dat seama daca schimbarile facute erau benefice sau nu.
Daca privim doar modul in care se desfasoara actiunea, atunci cei de la Climax Group merita felicitati. Povestea ne este spusa prin intermediul unei sedinte de terapie, de fata cu un psihiatru pe nume Dr. Kaufman (sounds familiar?), iar toata actiunea pe care noi o �facem� in joc ia forma unei amintiri, fapt evidentiat de mici detalii precum distorsiuni de genul celor care apar la redarea unei casete video mai vechi, faptul ca la apasarea butonului START in coltul stanga-sus al ecranului apare scris �II PAUSE� ;totodata inscriptia palpaie la fel ca la o camera video. Povestea se vrea a fi o alta abordare asupra evenimentelor din primul joc al seriei.
Pana nu uit, la inceputul jocului suntem avertizati ca jocul ne va face un profil psihologic pe baza caruia va schimba unele detalii in joc, astfel sunt sanse sa avem o experienta de joc putin mai diferita decat alti jucatori. Oricum, ma indoiesc de faptul ca are un impact masiv asupra experientei de joc, insa nu strica ceva ce confera un strop de rejucabilitate.
In amintirea noastra luam fraiele capsorului lui Harry Mason, un tip aparent obisnuit, care face un accident si cand se trezeste, fiica sa, Cheryl, nu e nicaieri. Asa se face ca si aici cautam o fetita, intocmai ca-n Silent Hill: Origins, insa asemanarile se opresc aici. Dezvoltatorii au schimbat decorul inecat de ceata cu unul iernatic, combat-ul cu fuga ingrozita si rugina ce domnea in titlul anterior cu lespezi de gheata. So we still have a chilling atmosphere� Aflam ca nu mai stim unde locuim, ne intalnim cu o tanti politista (care e mai mult sau mai putin despuiata, in functie de ce completati in chestionarul initial) si apoi fugim din custodia sa, dam bir cu fugitii la vazul si auzul unor creaturi �fara cap si fara coada� ca sa spun asa, in tot acest timp cautandu-ne fetita. Si-asa am spus prea multe, asa ca ma opresc aici cu story-ul si va las pe voi sa descoperiti mai departe, fiindca drumul prin poveste inainte mult mai este, desi am auzit pareri cum ca ar fi prea scurt. Nu ma pronunt inca.
Gameplay-ul este putin mai diferit fata de ce ati intalnit in Silent Hill: Origins, doar partea de explorare ramanand in mare neatinsa. Ca tot veni vorba de explorare, nu mai gasim arme cu care ne putem apara de monstri, ci gasim memento-uri (obiecte pierdute de alti oameni prin Silent Hill). Totodata, putem in sfarsit spune ca Silent Hill a intrat in secolul 21 � era si cazul � de vreme ce Harry are, pe langa indispensabila lanterna, un la fel de indispensabil telefon mobil (si inca cu touchscreen, nici eu nu am asa ceva :P ), astfel furnizandu-ne noua, jucatorilor, o interfata cool prin care putem salva, vizualiza unde ne aflam (telefonul dispune si de GPS), efectua apeluri, primi mesaje-text cat si mesaje vocale, si nu in ultimul rand o camera foto, care pe PSP pare a avea mai putini megapixeli decat pe Wii. Nu conteaza, bine ca avem. In timp ce exploram putem uneori vedea siluete hasurate suprapuse peste obiecte reale, moment in care-I musai sa zicem �Cheese!� si sa facem o poza obiectului in cauza. Odata treaba indeplinita, primim un mesaj prin care ni se explica de ce am vazut ce am vazut (ma refer la anomalie). Mai avem uneori parte de distorsionari auditive, moment in care trebuie sa depistam sursa zgomotului, dupa care vom primi iar un mesaj, explicandu-ni-se si acel eveniment; totodata prin intermediul unor asemenea mesaje vom putea rezolva unele puzzle-uri. Sounds interesting enough? Eu zic ca da. Un plus la capitolul atmosfera il confera faptul ca suntem pusi intr-o perspectiva first-person in momentul in care discutam/socializam cu alta persoana din jur, imersiunea in joc atingand noi niveluri .Memento-urile gasite le putem depozita intr-o lada la care avem acces mereu. iar pozele le putem salva in memoria telefonului (oare cati Mb de memorie are?); nu in ultimul rand putem interactiona cu obiectele care au deasupra lor un triunghi inversat, prin intermediul unor minigame-uri simplute (nu uitati ca avem de-a face cu PlayStation Portable, nu cu Nintendo Wii), putand gasi cu succes obiecte necesare avansarii in joc sau debloca usi incuiate prin mecanisme simple. Astfel interactionarea cu obiectele din jur e mai realista decat in titlul precedent.
Acum, am savarsit ce aveam de spus cu privire la partea in care noi facem pe Cristofor Columb (adicatelea �exploring�) , asa ca o sa trec la partea in care se presupune ca intram in pielea lui Bear Grylls (pentru cei care nu va uitati pe Discovery, e vorba de un expert in supravietuire). Ati auzit bine, aici trebuie sa supravietuim, nu sa ne luptam cu creaturile dezosate. Ca urmare, de cum intram intr-un cosmar (Nightmare pe limba nativa a jocului; aici facem cunostinta cu realitatea alternativa a jocului) suntem pusi pe fuga de abominabilele creaturi. Totusi, desi ati fi tentati sa credeti ca totul se reduce la fuga oarba, think again. Dezvoltatorii au incercat sa includa unele unelte care sa ne faca mai usoara fuga de monstri; astfel ca avem optiunea sa ne ascundem in sau sub unele obiecte precum dulapuri sau paturi (insa creaturile ne simt mirosul, asa ca nu putem ramane mereu ascunsi), sa daramam in calea lor unele obiecte precum manechine sau busteni, iar un obiect destul de rar � anume o racheta semnalizatoare (�flare�) � ne da posibilitatea de a arunca un petic de lumina in cosmarul nostru, fie prin faptul ca o tinem in mana, iar monstrii nu se vor apropia de noi pentru o vreme, fie o scapam jos si obtinem astfel un obstacol de care potera nu va trece, urmaritorii nostri fiind in imposibilitatea de a ne urmari, cel putin pana arde racheta. Ca ultima aparare, in caz ca suntem napaditi de creaturi, trebuie doar sa apasam butonul corespunzator directiei din care a tabarat creatura pe noi, adica X pentru spate, /\ pentru fata si [] sau O pentru laterale, pentru a arunca aratarea jos de pe noi. Tinem apasat [] ca sa o rupem la fuga, iar astfel Harry nu mai trebuie sa-si bata capul cu procese minutioase de deschidere a usilor sau de escaladare a zidurilor: da buzna pe usa si sare pe ziduri de parca ar fi facut asta toata viata lui. Un minus ar fi lipsa unui mod de a marca traseul pe care il ai de urmat pentru a iesi dintr-un cosmar, optiune prezenta pe Wii dar nu si aici. Prin urmare ne este servita o portie de trial & error, cu ajutorul careia suntem pe cont propriu cand vine vorba de evadat din ghearele inamicilor faceless. Or, GPS-ul nu este unul dedicat, ci o functie a telefonului, deci presupun ca putem trece cu vederea acest mic inconvenient. Oricum, avem de-a face cu o versiune portabila a jocului, deci nu avem motive sa ne plangem. Mai ramane chestiunea cu psihiatrul: ne vor fi prezentate chestionare sau alte intrumente didactice (ni se va cere printre altele sa coloram un desen) care vor influenta intr-o oarecare masura experienta de joc. Spre exemplu, a doua poza va avea aproximativ culorile folosite de voi in colorarea desenului mai inainte amintit, printre multe altele. Tineti minte, jocul este cladit pe ceea ce faceti voi in timpul sedintei de terapie. That's pretty cool in my book.
OK, nu stiu daca mi se pare doar mie sau nu, insa jocul de fata este uimitor din punct de vedere vizual, cel putin pe PSP; stiu ca texturile si modelele au suferit un mic downgrade fata de versiunile de PS2 sau Wii, insa tot mi se pare ca cei de la Climax Group au reusit sa mai stoarca un strop de putere grafica din maruntaiele portabilei. Animatiile sunt grozave, modelele personajelor sunt detaliate � aproape de cele de pe PS2 intr-o buna masura � si chiar daca jocul nu primeste un filtru grunjos ca in iterarea trecuta a seriei Silent Hill, avem parte de un efect de �grain� mai fin, cum am mai spus similar celui din timpul inregistrarilor video. Singura mea problema a fost ca in unele locatii, in special interioare si care erau intunecoase, lanterna lui Harry proiecteaza umbre unde acestea nu ar avea ce cauta, de exemplu pe o suprafata care ar trebui in mod clar sa fie iluminata de lanterna. Ma rog, nu e un impediment prea mare, iar cu ajutorul jocului privit per ansamblu, aproape ca nici nu vei baga de seama dupa o vreme. De cealalta parte a spectrului multimedia, efectele sonore sunt de-a dreptul infricosatoare (mai ales jucat noaptea cu lumina stinsa) insa uneori exista mari diferente din punct de vedere al volumului � pentru scurte momente. In schimb coloana sonora compusa de Akira Yamaoka , desi compusa in mare parte cu ajutorul acelorasi intrumente ca-n Silent Hill: Origins, suna diferita si originala, accentuand situatiile din joc si imbunatatind substantial atmosfera acestuia. Another good job? Checked.
Concluzie: Indiferent ca ati mai jucat sau nu Silent Hill, daca sunteti fan adevarat, nu ar trebui sa strambati din nas la titlul de fata. Putem spune ca intradevar acest joc e o gura de aer proaspat pentru o serie despre care se cam auzea ca ar fi ramas in pana de idei si undeva prin anii �90. Asta fiind spus, probabil ca nu tuturor le va placea faptul ca acum nu ne mai putem apara posterioru� de inamici, fiind fortati sa cautam refugiu daca nu vrem ca �bau-bau� sa ne tabaceasca pielea. In opinia mea e un trade-off care merita, jocul devenind mai alert si punandu-ne in papucii unui personaj care ne seamana mai mult, fiindca � sa fim seriosi, nu orice om de pe strada ar avea curajul sa infrunte monstrii. Astfel jocul ni se cuibareste si mai mult in sufletelul nost� mic de gamer, prin intermediul unei povesti mai inchegate decat cea din titlul anterior, prezentand un personaj mai credibil si mai umanizat, cu defecte (doar merge la psihiatru) si o atmosfera care te taie pan� la oase, metaforic vorbind. Veti ignora cu usurinta eventualele neajunsuri ale sale daca ati fost captivat de joc per ansamblu. Dupa mine, jocul e un must-have, si daca obiectivul lui secundar a fost sa ridice si niste intrebari in timp ce ne bucuram de el, cu siguranta a reusit. Point taken.
Story: 8
Gameplay:7.5
Sunet: 8.5
Grafica: 7.3
Nota Finala: 7.8
L.E.: Am facut review-ul acum ceva vreme si aveam de gand sa-l public undeva dar a ramas uitat pe undeva prin calculator. Plus am vazut ca nu aveti review-uri pentru PSP, si dat fiind ca site-ul se numeste consolegames.ro am crezut de cuviinta sa-l postez aici. Stiu ca jocul e cam vechi dar sper sa nu fie cu suparare ca l-am postat.
