2 Attachment(s)
User Review: TMNT 1989 Arcade (XBLA)
Eroii copilariei sunt cei ce ne definesc perioada in care am crescut. Pentru mine, Testoasele Ninja, sau cum le stiam la acea vreme Tartarughe Ninja (intrucat programul era transmis pe Italia 1) au fost si vor fi eroii reprezentativi. Astfel ca, tin sa profit de fiecare ocazie sa mai colectionez cate o particica din vastul univers TMNT. Jocul in cauza si-a facut aparitia initial pe Arcade-urile din strainatate, dupa care a fost portat si pentru Home Consoles (pe NES si Amiga e cunoscut drept TMNT II The Arcade Game). Varianta de pe Arcade e singura care permitea gameplay cooperativ pentru patru jucatori, celelalte doua fiind limitate la doua personaje (iar versiunea de NES avand cel mai slab aspect grafic).
Si pentru ca o achizitie a acelui arcade original (fara transport!) ajunge in jurul sumei de 1500 USD pe ebay, Microsoft ne-a adus pe XBLA posibilitatea de a juca in patru cu doar 400 :mspoints: Un mic dezavantaj are insa varianta Arcade fata de cele doua portari pe care le-a suferit. Avand in vedere succesul imens avut de Arcade-uri in anii '90, acestea erau construite cu un singur scop: sa manance fise. Nu avem problema fiselor pe consola, insa veti observa ca este foarte usor sa ramai fara viata. Numarul de continuari este nelimitat, astfel ca jocul il veti termina oricum, in aproximativ 30 de minute.
Singura metoda prin care re-lansarea jocului putea sa fie facuta cu succes era evident implementarea unor achievementuri interesante. Lucru care bineinteles ca s-a intamplat. Mai bine de jumatate din achievementuri nu vor putea fi obtinute decat jucand in cooperare cu alti jucatori. Nu de alta, dar gasesc ca e aproape imposibil sa nimicesti unii bosi de nivel si sa pierzi doar 10 de linii de viata pana la victorie jucand de unul singur.
In rest, jocul este identic cu cel din 1989, cu aceleasi sunete si aceeasi grafica din pacate. Dupa ce am vazut ca se poate cu remixurile HD lansate de Capcom pentru seria Street Fighter, acum am un oarecare gust de amaraciune. S-a pastrat chiar si aceeasi rezolutie a ecranului, astfel ca pana la 720p avem de-a face cu un wallpaper pentru a acoperi golurile.
Aceasta solutie e adoptata de toate jocurile portate de pe platformele vechi, insa atunci cand vine vorba de eroii mei, tin sa ma plang deoarece consider ca merita mai mult. Din pacate s-a pierdut farmecul Arcade. Daca un gamer tanar ar incerca jocul, n-ar putea retrai acel sentiment pe care-l traiam prin '95 (cand am dat de fenomen) si vindeam 2 sticle de ulei (pe post de sticle de bere) pentru a primi in schimb 150 de lei, echivalentul unui credit la sala de arcade.
Frustrarea din cauza dificultatii a existat si atunci, exista si acum, dar fara satisfactia faptului ca ai cheltuit cat mai putini bani si ai terminat jocul, parca avem de-a face cu ceva gol pe dinauntru. Noroc insa cu gameplay-ul in patru persoane, care recupereaza prin fun. Nu e chiar Castle Crashers fun dar nici targetul de pret nu se compara intre cele doua.
In incheiere, imi aduc aminte de o propunere mai veche de-a lui Ronan, care ar functiona perfect in cazul acestor arcade-uri: Mai vrei un continue? Mai dai 5 :mspoints: Inca unul? Nici o problema - 5 :mspoints:. Poate doar asa s-ar aduce macar un pic din acea atmosfera inapoi.
Grafica: 7
Sunet: 7
Story: 7
Gameplay: 6
Impresie: 7
Nota finala: 6.8
