Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.
Results 1 to 1 of 1

Thread: User Review: Uncharted The Lost Legacy

  1. #1 SP
    Senior Member raduadelin's Avatar

    User Review: Uncharted The Lost Legacy

    A trecut deja mai bine de un an de la lansarea lui Uncharted 4, jocul care se dorea a fi ultimul din iubita franciza a celor de la Naughty Dog. Insa, Naughty Dog pun suflet si muncesc cu placere la proiectele lor si astfel, Uncharted The Lost Legacy, initial un expansion pentru Uncharted 4 a ajuns sa fie un joc de sine stator si sa ii fure lui Uncharted 4 titulul de ultimul joc al seriei. Este acesta demn de aceasta onoare sau trebuie considerat in continuare doar un DLC? Voi incerca sa raspund la aceasta intrebare in urmatoarele randuri.

    Story
    Actiunea se petrece dupa intamplarile din Uncharted 4, in India, tara aflata in pragul unui razboi civil, din cauza conflictului intre armata indiana si un grup de insurgenti, condus de Asav, antagonistul cu care ne vom confrunta in acest joc. Insa nu ne vom infrunta cu Asav din perspectiva lui Nathan Drake, deoarece acesta nu mai este actorul principal de aceasta data. Cei de la Naughty Dog oferindu-i carma francizei unui personaj mai vechi al seriei, apreciat intr-o buna masura de fani, Chloe Frazer. Aceasta se afla in cautarea unui artefact stravechi numit The Tusk of Ganesh, iar pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea a cooptat-o pe mercenara Nadine Ross, personaj cunoscut de noi toti din Uncharted 4. Chloe poate fi considerata cu usurinta substitutul feminin al lui Nathan Drake, la ea regasindu-se carisma si sarcasmul specifice lui Nate. Cat despre Nadine, ei bine, vom avea ocazia sa cunoastem o alta parte a sa, mult diferita de cea prezentata in jocul precedent.

    Jocul incepe destul de abrupt, fata de Uncharted 4, unde relatiile dintre personaje au fost modelate treptat, intr-o poveste mai slow-paced, dar mult mai ampla. Au existat suficient de multe voci care au criticat inceputul greoi din Uncharted 4, probabil de aceea, developerii au mizat pe crearea unei chimii intre personaje pe parcursul actiunii propriu-zise, ci nu inainte. Aflam detalii despre motivatiile personajelor din dialogurile acestora, bine scrise si interpretate de altfel, insa consider ca nu ar fi stricat absolut deloc sa avem parte de 1-2 capitole care sa ne prezinte ceea ce s-a intamplat "off-scren".

    Cum am fost obisnuiti de celelalte jocuri ale seriei, avem si o poveste istorico-legendara, de fundal. Insa nu vreau sa va stric din placerea de a o descoperi singuri.
    Pe parcurusl povestii, care dureaza undeva la 8-9h(depinde cat de mult ii place fiecaruia sa exploreze), vom vizita o mica parte dintr-un oras indian, insa deliciul este oferit de regiunea muntoasa Western Ghats, realizata splendid de catre Naughty Dog.

    Gameplay

    Asa cum spuneam mai sus, mare parte din joc se desfasoara in Western Ghats, loc in care developerii ne pun la dispozitie cea mai mare zona, pe care o putem explora dupa bunul plac, din intreaga serie Uncharted. In aceasta zona putem cauta comori, rezolva puzzle-uri si, evident, elimina cativa inamici. Normal ca nu puteam face toate acestea fara o masina de teren, aceasta facandu-si din nou aparitia, dupa ce, initial, am avut placerea sa o conducem in Uncharted 4.

    In ceea ce priveste combatul, avem la dispozitie clasicele variantele de abordare stealth sau run and gun. Ca sa curatam o zona fara a fi detectati, ne putem folosi de tufisuri si de un pistol cu amortizor, a carui utilizare reprezinta o adevarata incantare si previne multe situatii sa devina "hinky". Insa exsita si segmente unde luptele pot fi evitate complet, jucatorul putand sa isi pastreze constiinta curata! Cat despre run and gun, aici avem la dispozitie un adevarat arsenal, de la pistol la RPG, asa cum am fost obisnuiti si pana acum, jucatorului ramanandu-i doar sa aleaga tipul de glont care sa gaureasca sau sa spulbere, dupa caz, scafarlia inamicului. Totodata, un alt prieten isi reface aparitia din Uncharted 4 si anume rope swing-ul, use it wisely, puteti obtine niste takedown-uri superbe.

    A.I-ul se comporta destul de natural, in sensul ca daca descopera un tovaras cazut, vor incepe sa patruleze in echipe de cate doi, necesitand astfel rabdare din partea jucatorului pentru a-i elimina pe toti nedetectat. De asemenea, cand lupta se incinge, inamicii utilizeaza inteligent cover-ul, arunca grenade si nu ezita sa ii implante cateva gloante lui Chloe in superbul ei trup. Cat despre A.I-ul care se afla de partea noastra, Nadine Ross, aceasta este de ajutor, mai ales atunci cand jucam stealth, eliminand in liniste inamicii care se apropie prea mult de ea. De asemenea este de ajutor in luptele melee, sistemul de buddy takedown, facandu-si din nou aparitia. Insa nu doar lucrurile bune se intorc, ci si cele mai putin placute. Ne amintim cu totii cum Ellie din Last of Us se plimba prin fata inamicilor fara sa fie detectata, dar nici Nadine nu se lasa mai prejos, avand si ea astfel de momente ce strica putin imersiunea.

    Vorbim de un joc Uncharted, asa ca nu putem scoate din discutie cataratul, care este identic cu cel al precedentului joc, ceea ce inseamna ca era loc de imbunatatiri. Nu de putine ori, in momente importante bineinteles, Chloe a refuzat sa se prinda de o anumita margine sau sa sara unde doream eu, facandu-ma sa pierd lupta si sa injur printre dinti. Insa, dupa incarcarea checkpointului vedeam peisajele cu adevarat sclipitoare si imi dispareau nervii.

    Chloe Frazer este o hoata in adevaratul sens al cuvantului, iar pentru ca jucatorii sa simta acest lucru, developerii au introdus o noua mecanica si anume lock pick-ul. Cu ajutorul acesteia, Chloe deschide cutii ale inamicilor, procurand arme, grenade si alte goodies.

    Tot legat de gameplay, trebuie sa va spun ca o sa intalniti multe scene care o sa va aduca aminte de fiecare joc al seriei si nu numai. Nu o sa le insir aici din motive evidente, insa consider ca prin utilizarea acestora Naugty Dog nu denota lipsa de inspiratie, ci dimpotriva, aduc un adevarat omagiu intregii serii, alaturandu-le intru-un ultim joc.


    Grafica si sunet
    “O, Doamne!” Aceasta este de obicei expresia pe care o folosesc atunci cand deschid un joc de la Naughty Dog, iar acesta nu face exceptie. Desi l-am jucat pe un PS4 clasic, deci fara HDR si alte artificii tehnice, pot spune ca este unul dintre cele mai frumoase, in adevaratul sens al cuvantului, jocuri pe care le-am jucat pana acum, langa Horizon, Witcher, The Order, Last of Us si, evident, fratele mai mare, Uncharted 4. De la zona urbana, de la inceputul jocului, pana la zona sandbox si “acea zona” specifica jocurilor Uncharted, totul este atent realizat, pana la cel mai mic detaliu. Indiferent ca vorbim de un market populat sau de o zona naturala, animata de vegetatie, rauri si cascade, Naughty Dog nu a lasat nimic la voia intamplarii.

    Nici sunetul nu se lasa mai prejos. Muzica este de buna calitate si apare cand si unde trebuie. Actorii fac o treaba exceptionala, in special Claudia Black in rolul lui Chloe si Laura Bailey in rolul lui Nadine Ross.

    Ceea ce urmeaza sa scriu in urmatoarele randuri nu se refera strict la Uncharted Lost Legacy, ci la intregul portofoliul Naughty Dog. Emotiile transmise in jocurile acestora prin intermediul personajelor sunt atat de autentice, atat de umane, incat trec cu usurinta de ecranul televizorului, indiferent ca acesta ofera o rezolutie 4K sau 1080p, la naiba, am putea juca la o rezolutie de 540p si tot am resimti acele emotii. Pentru ca aici discutam despre ceva ce transcende domeniul tehnic, discutam despre relatiile dintre oameni. Este clar ca atmosfera din cadrul acestui studio este una de familie, actorii legand stranse prietenii in spatele scenei, aducandu-le apoi in actiunea jocului, de aceea totul se simte atat de real.


    Concluzii
    Eu unul pot considera, cu inima deschisa, Uncharted Lost Legacy un joc de sine stator si, de asemnea un joc demn de a incheia seria Uncharted. Nu are cea mai buna si lunga poveste din serie, este adevarat. Nu are un gameplay perfect, este adevarat si acest fapt, insa se simte de la inceput pana la sfarsit ca un joc Uncharted, ingloband cu succes elemente din intreaga serie, fara a le face sa se simta invechite.

    Daca am omis ceva, show me! Va astept cu interes impresiile despre joc, dar si comentariile despre review!

    Poveste: 8
    Gameplay: 8,5
    Grafica: 10
    Sunet: 10

    Nota finala: 9,12
    Attached Images Attached Images uncharted-lost-legacy.jpg

Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.

Similar Threads

  1. Uncharted: The Lost Legacy By tudyniuz in forum Sony PlayStation 4
    Replies: 135 Last Post: 21-03-2020, 18:31
  2. Vand Uncharted Lost Legacy By raduadelin in forum Bazar Sony: Jocuri Console
    Replies: 5 Last Post: 09-09-2017, 11:31
  3. Vand joc ps4 Uncharted the lost legacy By h3rm35 in forum Bazar Sony: Jocuri Console
    Replies: 2 Last Post: 04-09-2017, 07:58
  4. Replies: 0 Last Post: 13-06-2017, 05:17
  5. User Review: Starcraft II - Legacy of the Void By DeathWings in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 2 Last Post: 24-11-2015, 11:23

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts