Am avut o altă experiență în Londra, cu două filme. De data asta am stat mai puțin — doar o noapte, două zile full. Am fost singur și special pentru experiența cinematografică. Mă rog, am vrut să îmi cumpăr și adidașii ediție limitată PlayStation, însă au avut lansarea amânată. Am la dispoziție câteva ore în timpul zborului, fereastră în care voi scrie probabil destul de mult.
1. One Battle After Another — aspect ratio 1.5:1 — ultra-rare 35mm, 8 perforații VistaVision / Odeon Luxe Leicester Square
VistaVision este formatul in care a fost filmat. Sunt patru cinematografe care rulează acest format, trei in SUA si unul in Londra.
A fost foarte greu să achiziționez biletele. Site-ul se poate accesa pentru orice fel de meniu și informație, cu excepția locului pe care vrei să-l alegi și a plății. Am încercat cu Hola VPN (free) și Bitdefender Premium (plătit). Îmi dădea ori aceeași eroare din atașament, ori Cloudflare. Nu am reușit sub niciun fel să-mi achiziționez biletele. Până la urmă mi le-a cumpărat un prieten care are un laptop de lucru din Danemarca și pe el o subscripție PaloAlto GlobalProtect. Exemplu.
Locul ales a fost AA18 — cel mai central și apropiat loc din gama celor premium față de ecran. Este, de departe, cel mai confortabil loc în care am fost vreodată: are măsuță separată pentru mâncare și băutură, iar scaunul este rabatabil până la 180 de grade, totul acționat electronic din comenzi. Stai întins ca în pat, inclusiv cu picioarele paralele cu pământul.
Ecranul, în schimb, nu este la fel de impresionant. Este la o distanță mare față de primele locuri premium și nici nu este foarte mare. La ambele filme am avut aceeași categorie de locuri; am făcut două fotografii cu ochelarii în care se poate face o comparație legată de mărimea lui. Diferența se poate vedea în prima poza din atașament — este mare. Dacă al doilea cinematograf era BFI, comparația era uriașă.
Înainte de proiecție m-am tot interesat, pentru acest film, ce să aleg între 15/70 și VistaVision. Cu primul format am avut multe experiențe și am vrut să încerc ceva nou. O chestiune bizară pe care nu doar eu am observat-o, ci și multe alte persoane pe forumuri și Reddit, a fost flicker-ul din scenele luminoase — avea o intensitate accentuată. Norocul a fost că s-a întâmplat rar.
Legat de film — mi-a plăcut la nebunie! L-am văzut ca pe o combinație între Beau Is Afraid și Kill Bill.
Aș vrea să menționez o chestiune care-i mai mult generală, decât particulară filmului (în mod normal nu se pune virgulă între termenii comparației, însă e perfect justificată dacă vrei să subliniezi contrastul — e o alegere de stil, nu o greșeală). În multe locații în care se discută despre filme, în general, era aplaudată în mod excesiv o anumită scenă. Multe laude legate de tensiunea respectivă, de modul în care a fost filmată, etc.
Eu mă feresc mereu de orice fel de spoiler — pot spune că exagerez mult când vine vorba de subiectul ăsta. Vreau să fiu asaltat de forma finală a filmului sau jocului, fără niciun fel de informație artificială primită prematur. În cazul de față, fiindcă am trăit la maximum filmul până în acel moment, aveam așteptări nebunești legate de scena cu pricina; mă gândeam la tot felul de direcții în care se putea duce acțiunea. Ei bine, rezultatul a fost diferit. Dacă nu citeam toate acele laude, sunt sigur că ieșeam de la film și, după, discutam despre cât de frumoasă a fost scena respectivă. Însă, deja având tot felul de așteptări nerealiste și ea nefiind la înălțimea lor, nu am mai văzut-o atât de intens, iar gândul de final era schimbat în: „poate ar fi putut să o facă mai exagerată, totuși…”.
Mă fac agent la poliția spoilerelor. ������
Scena de care vorbesc:
Când voi mai avea ocazia, îl voi revedea în 70mm — văd cu ce alt film îl combin. Mi-a plăcut foarte tare experiența și mi-am făcut damblaua cu VistaVision, însă nimic, dar nimic, nu se compară cu 70mm, preferabil văzut la BFI.
2. Dunkirk — aspect ratio 1.43:1 — 70mm, 15 perforații / Science Museum
Experiența a început la ora 18:00, exact la închiderea muzeului. În sala care face legătura cu amfiteatrul este o expoziție nouă legată de spațiu — un timp perfect de acomodare înaintea proiecției. Mereu încep aceste experiențe cu coloana sonoră a filmului în căști.
https://www.youtube.com/watch?v=ylyL7IFC-Ps
Filmul îl văzusem pentru prima oară la IMAX București, când a apărut, în 2017. Ori eram eu prea mic, ori nu a fost cadrul potrivit, însă nu a fost o experiență memorabilă.
Imaginea și sunetul din 70mm au fost impecabile — nu sunt prea multe de spus legat de grandiozitatea formatului.
O mică chestiune ar fi de menționat legat de experiența în sine: la Muzeul de Știință există o balustradă în fața ecranului, care se poate observa în scenele 1.43:1. După câteva minute te obișnuiești cu ea. Nu este totul perfect ca la BFI B-).
Am făcut mai jos un mic clip demonstrativ cu RB Meta. Deși stăteam în cel mai central loc posibil, aveam capul ușor înclinat, iar privirea orientată către centrul ecranului — de aceea se vede doar partea dreaptă a imaginii. Se poate observa, la final, trecerea de la aspect ratio 1.43:1 la cel clasic, lucru care se întâmplă doar în spațiile închise din film. El este proiectat 75% în formatul extins — 79 de minute din 1h64min.
A fost o chestiune care m-a impresionat: în spatele meu era un duo format din tată și fiu nevăzător. Pentru copil, a fost probabil cel mai pur mod de a experimenta războiul, datorită sunetului incredibil.
https://www.youtube.com/watch?v=oO-UcsFvlRM
Am făcut și un calcul vizavi de costuri:
Bilete avion – 820 lei
Bilet OBAA – 210 lei
Bilet Dunkirk – 115 lei
Uber, metrou, tren, bus – 440 lei
Cazare + mâncare – ~800 lei
Total: ~2385 lei
Puteam face acest trip cu o sumă mai mică — biletele de avion erau mult mai ieftine dacă le luam din timp (288 lei). La Dunkirk (ora 19:15) aveam biletele cumpărate cu patru luni înainte, însă OBAA avea proiecția tot la ora 19:00 și nu aveam cum să le văd pe amândouă. Abia pe 8 octombrie au fost puse în vânzare biletele pentru OBAA și la alt interval orar, datorită cererii suplimentare, moment în care mi-am luat și biletele de avion.
Precizez că am încercat să țin totul într-un cost cât mai echilibrat — în Londra am folosit doar transportul în comun, iar cazarea a fost clasică, fără pretenții. Am stat o singură seară.
