De la RUŞI VIN BANII! IOANA BĂSESCU, notarul agreat de Gazprom în multe din tranzacţiile efectuate în România

O anchetă jurnalistică a echipei Observator Antena 1, desfăşurată în mediul afacerilor din domeniul combustibililor, a dezvăluit că biroul notarial al fiicei lui Traian Băsescu, Ioana, este locul în care s-au desfăşurat multe dintre tranzacţiile încheiate de colosul rus Gazprom, prin care acesta a cumpărat benzinării în România.

Conform sursei citate, în 2011, după o vizită la Moscova, motivată de necesitatea renegocierii unui contract privind importul de gaze naturale din Rusia, ministrul Economiei din guvernul Boc, pedelistul Ion Ariton, anunţa că Gazprom este gata să investească în România, urmând ca ruşii să dezvolte o reţea de 150 de benzinării.
În 2012, Gazprom a achiziţionat prima benzinărie în România, în localitatea Veştem din judeţul Sibiu, România devenind astfel prima ţară din Uniunea Europeană în care lângă gaze naturale ruşii au comercializat şi carburanţi.

Constantin Şufană, primul dintre proprietari care a vândut benzinăria Gazprom-ului, a declarat jurnaliştilor de la Antena 1 că tranzacţia a fost legalizată prin biroul notarial al Ioanei Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu. Şufană este cuscrul lui Pavel Ghişe, patronul Ana Oil, firma implicată în dosarul evaziunii de milioane de euro patronată de Sorin Blejnar, Codruţ Marta şi Viorel Comaniţa.
"Prima dată când ne-am dus, de fapt ne-am dus de două ori, am semnat în două tranşe, acolo am văzut-o (pe Ioana Băsescu - N.R). Ni s-a recomandat acolo (Ioana Băsescu - N.R) şi imediat mi-am dat seama! Ştiam, adică auzisem, că nu eram nici noi proşti, am auzit că ar fi, că ar avea, că dânsa (Ioana Băsescu - N.R) a venit după, cu escortă. Ne-am uitat şi noi, că Ioana Băsescu nu-i oricine! Cu atât mai mult ni s-a întărit convingerea că e ceva legal", a declarat ziariştilor Constantin Şufană.

Constantin Şufană spune că nu cunoaşte cum s-a ajuns la această situaţie, lăsând să se subînţeleagă că acest lucru i-a fost impus. "Nu ştiu, chiar nu ştiu. Să nu mă întrebaţi, pentru că nu am depins noi de ea. Nu ştiu de cine s-a hotărât. Am semnat acolo (la biroul notarial al Ioanei Băsescu - N.R.), dar nu ştiu prin ce înţelegere. La Bucureşti acolo s-au făcut toate actele", spune Şufană.
"Vă daţi seama că, dacă toate contractele se fac prin ea, e şmecherie! Eu am pus problema aşa: Mă, dacă toate se fac prin ea, la cât se plătesc comisioane şi taxa de notar, eu mi-am spus aşa, e omecherie! Va daţi seama, dacă se cumpără 50 de staţii , fa-ţi socoteala, acolo sunt 60-70 de milioane, dacă-i dă 1% , nu?", a mai declarat jurnaliştilor Constantin Şufană.

Investigatorii precizează că au încercat, fără succes, să obţină şi un punct de vedere din partea Ioanei Băsescu şi că sub umbrela clauzelor de confidenţialitate, filiala NIS Petrol a declinat solicitările jurnaliştilor privind contractele legalizate prin intermediul biroului notarial al Ioanei Băsescu.

Pentru aducere aminte, chiar tatăl notarului, Traian Băsescu, afirma într-o declaraţie publică faptul că Gazprom are interese oculte în România: "Este clar ca Gazprom, guvernul Federaţiei Ruse are interese ca România să nu-şi exploateze resursele energetice! Gazprom are tot interesul ca România sa nu exploateze nici gazele din Marea Neagră, nici gazele de şist! De ce? Pentru că, după evaluări, sunt cantităţi mult mai mari decât ar avea nevoie România deci poate suplini parte din piaţa Gazprom!".
Fireşte, interesele Gazprom sunt mult mai uşor de înţeles atunci când se discută doar în familie, fără extrapolări la nivelul bugetului întregii ţări.

Cu asemenea venituri, accesibile oricărui notar doar pe baza calităţii sale profesionale, şi care nu este fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu va reuşi să achite la termen creditul de 1,6 milioane de euro, contractat la CEC, şi el la îndemâna oricărui cetăţean de rând. Şi aşa se ţes poveştile de succes în România....



Băsescu, reacţie agresivă faţă de postul Antena 3


Reporter: Bună seara, domnule președinte. Ionuț Cristache, Antena 3. Aș dori să vă...
Traian Băsescu: Stați, stați, stați. Postul de propangandă, dezinformare și înșelare a românilor, da? Antena 3. Vă rog.
Reporter: Voiam să vă...
Traian Băsescu: Postul patronat de Voiculescu care a fost condamnat în primă instanță la 5 ani pentru furt?
Reporter: Domnule președinte, permiteți-mi să vă adresez întrebarea.
Traian Băsescu: Voiam să mă conving dacă este postul Antena 3 acela despre care v-am spus.
Reporter: Nu este un meci între mine și dumneavoastră. Am o întrebare la care sper să obțin un răspuns.
Traian Băsescu: Dumneavoastră în calitate de ziarist al postului de dezinformare a Antena 3. Vă rog.
Reporter: Pot să vă întreb? Cum ați reacționat când fiica dumneavoastră v-a înștiințat că lucrează pentru NIS Petrol, subsidiara Gazprom în România, și că ar obține bani de la Gazprom?
Traian Băsescu: Nu m-a informat.
Reporter: V-am informat eu acum. Noi avem documente, mărturii, video. Le-am difuzat aseară.
Traian Băsescu: Domnu' ziarist, pentru că mințiți, fiica mea n-a obținut niciodată bani de la Gazprom. Este o minciună a securistului pe care din păcate o pune în gura unor copii. Dumneavoastră sunteți un copil. Pentru banii lui Voiculescu, renunțați să mai mințiți.
Reporter: Dar nu e minciună, am acte. Vreți să vi le aduc?
Traian Băsescu: Vă mulţumesc, v-am dat răspunsul. Ce acte aveţi? Că a luat bani de la Gazprom?
Reporter: Avem contracte.
Traian Băsescu: Aveţi un dram de decenţă. Dumneavoastră ştiţi ce face un notar?
Reporter: Toate achiziţiile făcute de Gazprom în România au fost legalizate de notarul Ioana Băsescu.
Traian Băsescu: Domnu' ziarist, minţiţi ca şi patronul dumneavoastră condamnat la 5 ani. Ca şi postul dumneavoastră de propagandă. Vă mulţumesc.
Reporter: Chiar nu mint, sper să îmi daţi un răspuns.
Traian Băsescu: Eu nu vă contrazic că Ioana poate avea legalizare de acte.
Reporter: Despre asta e vorba.
Traian Băsescu: Şi cum vă permiteţi să spuneţi că a luat bani de la Gazprom?
Reporter: Păi când prestezi servicii pentru cineva eşti plătit. Dânsa a legalizat prin biroul notarial acele acte de achiziţii.
Traian Băsescu: A făcut fiica mea un contract cu Gazpromul?
Reporter: Nu, cu NIS Petrol, care este subsidiar a Gazprom.
Traian Băsescu: Minţiţi ca securistul Voiculescu. Renunţaţi, că din câte ştiu NIS este o companie sârbă. Bun, şi postul Antena 1 e cumpărat de un securist şi dumneavoastră spuneţi că nu sunteţi securist. Nu e cumpărat de un turnător Antena 1? Şi vă face cineva turnător şi pe dumneavoastră?
Reporter: Vă aduc documentele.
Traian Băsescu: A, şi eu trebuie să vă cred. Dacă a făcut un contract cu Gazpromul este una. Dacă, în calitate de notar, a spus că vă cheamă cum vă cheamă, notarul e notar, doar constată.

SURSA: http://jurnalul.ro/stiri/politica/ba...-3-659158.html