Fix aia ne lipseste, inca o remasterizare. Stiti la ce ma gandesc? Oare cum ar fi sa remasterizeze INTREAGA librarie de jocuri a generatiei trecute si sa faca asta la fiecare generatie? Standardul sa fie titlurile iesite in perioada 2005 - 2013, iar la PS4/X1 sa avem aceleasi jocuri in 1080p, PS4 Pro/Xbox Scorpio sa fie 60FPS, PS5/XB2 sa fie 4K si tot asa.

Trambitati incontinuu povestea cu remasterizarile, unii dintre voi sar in sus de bucurie ori de cate ori iese un joc din generatia trecuta pe generatia actuala. Nu ma deranjeaza pe mine cu absolut nimic ca sunteti dispusi sa dati cate 30-60 de euro pe un joc iesit acum 5 ani, fiecare face cu veniturile lui exact ceea ce isi doreste. Doar ca finantand genul asta de "initiative", desfiintati complet pentru viitor posibilitatea unei console backwards-compatible. De exemplu, de ce sa piarda Sony bani facand urmatorul PlayStation backwards-compatible, cand pot pur si simplu sa nu o faca? Oricum, ei stiu ca deja stati la coada pentru orice supica reincalzita.

De asemenea, eu nu inteleg de ce s-ar astepta un anumit developer/publisher sa vanda acelasi joc de doua ori. Ca sa cumpar un remaster, ar trebui sa fie vorba despre cineva despre care sa stiu sigur ca merita, ca urmeaza sa scoata in continuare jocuri bune, ca au un istoric extrem de curat. Hai sa spun ca inca hype-ul pentru un joc Rockstar aproape ca il inteleg, dar pentru unii nu conteaza deloc cine e in spatele titlului respectiv. A iesit un joc de acum 7 ani cu "grafica imbunatatita"? Please, take my money si nu va straduiti prea tare sa faceti ceva NOU, keep it rolling cu remaster-urile, ca piata exista si aparent va exista intotdeauna. Pentru ca, nu-i asa, unii dintre noi nu au apucat sa le joace generatia trecuta.

E ultima mea postare pe aceasta tema.