Eu dupa cele 300 sau 500h (am pierdut socoteala, iar daca jocul nu-mi spune cat am jucat, presupun ca eu am dreptate ), in continuare nu l-am terminat.
Sunt la actul 3, zona unde se vede cu adevarat cum arata jocul, fara tonele de vegetatie sau luminite colorate care sa-ti fure privirea, iar asta inseamna un joc de nivelul PS3 dpdv grafic.
Si again, a trebuit sa o iau de la capat cu o noua zona, mega boring si repetitiv. Sper sa-l termin odata si sa nu mai aud de el
iar momentul in care au incercat sa stoarca o lacrima cu moartea calului, inspirata din RDR2, a fost pur si simplu penibil - nu a existat niciun moment in care sa ma pot atasa de acel cal si daca ar fi venit o zebra sau un vierme cand il chemam, cat timp m-ar fi dus la destinatie, nu m-ar fi deranjat cat de putin.
Iar povestea, cel putin pana aici, este atat de prost scrisa, previzibila si plina de clisee, dar mai ales foarte prost interpretata, incat am ajuns sa ma simt prost pentru ca ma uit la felul in care este expusa - ma simt ca la teatru cand actorul rateaza o linie sau se balbaie si incearca sa continue, iar eu sa ma prefac ca nu am vazut respectivul moment penibil.
In schimb recunosc, am avut niste momente misto care m-au facut sa-i cresc nota, cel putin pana in momentul de fata, pe la 7.5