The Last of Us: Part II / Remastered

[Espiritus]

Cu fiecare zi care trece de cand am terminat jocul, vad din ce in ce mai mult cat de mizerabila si ieftina e povestea. Simt nevoia sa imi scriu gandurile aici si, desi poate e vident, sa va avertizez ca urmeaza spoilere si limbaj explicit. Desi initial am crezut ca nu am jucat in viata mea ceva mai bun, acum am ajuns sa regret fiecare secunda petrecuta in cosmarul asta de joc.

The Last of Us 2 reuseste cu maiestrie sa isi bage **** in tot ce am iubit la seria asta: caractere care inainte erau constiente de brutalitea lumii acum au devenit complet cretine, magia de a descoperi frumosul intr-o viata gri s-a transformat in violenta gratuita si caracterul negativ traieste fericit pana la adanci batraneti. Let me explain.


Joel.
Una dintre cele mai memorabile scene din primul joc este truck ambush. Pentru cine nu isi mai aminteste despre ce vorbesc, Joel si Ellie conduc o masina pe autostrada cand in fata lor apare un baiat ranit care le cere ajutorul. "Put your seat belt on, Ellie." -> "But what about the guy? Aren't we gonna help him?" -> "He ain't even hurt." -> Joel calca pedala de acceleratie, in timp ce ranitul isi revine ca prin minune si scoate pistolul.

Joel a fost inca dintotdeauna un supravietuitor, inainte de orice. Singura persoana de care s-a atasat si in care a ajuns sa aiba incredere a fost Ellie, si asta dupa 15 ore de gameplay petrecute impreuna, oricine altcineva fiind considerat din start un posibil inamic. Ce face acelasi Joel, cativa ani mai tarziu, cand intalneste un barbato-femeie (Abby, pentru cei care nu au gustat gluma) strain intr-o situatie periculoasa? Nu doar ca il salveaza si ii da o arma, dar il si urmeaza intr-o locatie necunoscuta. Asta dupa ce se prezinta ca fiind Joel, ucigasul de Fireflies care a pecetluit soarta omenirii pentru a o salva pe Ellie.

Scena de la care porneste intreg jocul este un gunoi ordinar. Joel a devenit oligofren fara nicio explicatie, iar singurul mod prin care regizorul a reusit sa lege intalnirea lui cu Abby a fost printr-un eveniment aleator si extrem de improbabil: s-au intalnit la misto in padure pe o furtuna de zapada, in timpul unei invazie de infectati. Genial!


Ellie vs Abby.
La final Ellie isi pierde toti prietenii, scurta familie pe care a avut-o, pana si degetele fara de care nu mai poate sa cante la chitara, lucru care ii amintea de Joel. Abby scapa cu amicul ei chelios si merge sa traiasca fericita impreuna cu ceilalti fireflies. Practic Naughty Dog ne-a scuipat in fata pe toti, din moment ce trebuie sa fii usor dereglat ca sa empatizezi cu Abby si nu cu Ellie.

Prima parte a jocului este superba: calatoria pentru razbunare isi pune amprenta asupra lui Ellie, observam cum cedeaza emotional tot mai mult cu fiecare episod, are remuscari, culminand cu atacul de panica din scena in care o omoara pe gravida. De fiecare data cand Ellie omoara pe cineva, se simte ezitarea si regretul in gesturile ei, si de cele mai multe ori o face, paradoxal, aparandu-se impotriva "victimelor".

Abby, pe de alta parte, nu sufera de aceleasi framantari. Caracterul ei este linear pe tot parcursul povestii: ucide cu sange rece si cu un zambet pe buze, nu este afectata de niciuna din faptele sale, singura trauma pe care o are e momentul in care l-a gasit mort pe taica-su. In rest, pace buna. Pana si dupa ce il omoara pe Joel ca pe un animal, Abby este efectiv singura din grupul ei de prieteni care nu are remuscari si nu se simte vinovata (gravida fiind in polul opus).

Dupa ce le punem cap la cap, vedem ca Ellie actioneaza din disperare si desi actiniunile ei sunt oribile, ea ramane in continuare foarte umana prin natura evolutiei ei psihologice, in timp ce Abby este pur si simplu un criminal psihopat cu sange rece. Cineva se asteapta sa empatizez cu ea sau, mai mult, sa ma bucur ca la final traieste si isi vede de noua ei viata, in timp ce Ellie a pierdut tot ce ii mai ramasese? ****ing sick. Daca baiatul care a scris mizeria asta de concluzie nu era pe antidepresive cand a facut-o, s-ar putea sa aiba nevoie de ajutor. Urgent.

Cel mai jignitor insa mi se pare cum jocul incearca sa o umanizeze artificial pe Abby in scenele in care te forteaza sa te joci cu cainele si sa salvezi zebra. Vedeti, copii? Hulk girl e fata buna, iubeste animalele. Ellie e rea ca omoara catei. Empatizati si cu Abby ca nu exista bine si rau si pana la urma toti suntem oameni. Scenele alea sunt absolut penibile pentru ca jucatorul deja realizeaza ca Abby nu are niciun strop de umanitate.


Morala povestii.
Oamenii au iubit primul joc pentru ca a avut personaje veritabile si carismatice, de care s-a ales praful. Pentru ca o poveste despre violenta ascunde momente calde, pline de bucurie (scena cu girafa?), in timp ce partea a 2-a este de un nihilism tragic. Nu stiu daca va amintiti, dar in primul trailer aratat acum cativa ani la PSX apare Joel si toata multimea incepe sa urle de extaz. Multimea aia sunt cumparatorii jocului, cumparatori carora Naughty Dog nu le-a dat altceva decat **** pentru cei 60 de dolari.

Nu cred ca sunt incuiat la minte si inteleg ca scopul jocului nu a fost sa ma imi dea aceeasi bucurie si speranta ca si primul, ci sa ma faca sa ma simt de *****. Si a reusit. Ma simt de ***** de fiecare data cand ii aud numele. In semn de multumire si apreciere pentru acest sentiment minunat jur aici, de fata cu cine a fost destul de nebun rabdator incat sa citeasca pana aici, ca pe urmatorul joc de la ei nu il mai cumpar decat daca ajunge la un pret de nimic pe OLX. Nu e nevoie sa dau 300 de lei pentru a ma simti de *****, gasesc alternative mai ieftine.

As vrea sa inchei cu un citat dintr-un review pe care l-am citit si eu: The Last of Us 2 is a story about right or wrong, written by people who think they're always right.