Da, e un reflex comparatia cu Persona ca e foarte la indemana si e cumva un sequel spiritual + faptul ca Persona e o serie populara, dar intr-adevar asta nu inseamna ca e corect pentru cei care n-au jucat.

Mie de fel nu-mi plac JRPG-urile pentru ca cer de la mine sa le joc intr-un mod aparte, mai ales comparativ cu RPG-urile vestice, mainly sa farmez XP sau sa grinduiesc aceiasi bataie ca sa obtin nu stiu ce item pentru ca progresia jocului e construita in jurul faptului ca tu ai item-ul ala sau cantiatea aia de XP. Nu toate sunt asa, dar majoritatea asta promoveaza. Metaphor nu face asta si n-am simtit nicio clipa ca as fi nevoit sa intru in vreo monotonie sau farm loop ca sa pot sa progresez, ba chiar jucand pe Normal dar facand totusi toate questurile am ajuns at some point sa fiu putin overleveled (dar nu in punctul in care sa fie prea usor jocul).

Combatul pentru mine e punctul forte al jocului, mai ales cand ajungi spre mid-game si incepi sa ai la dispozitie combinatii de party members - abilitati - iteme, pentru ca te rasplateste inzecit daca ai gasit sinergiile bune intre componentele astea si este foarte satisfying sa dai one-shot la inamici care ar trebui sa fie dificili. La modul - boss-ul x ma distruge complet, ia stai sa reiau lupta cu party members astia, si cu abilitatile x, y, z puse pe ei, si medalionul asta care buffeaza nu stiu ce tip de atac la care e bossul weak... ah ia-uite, din "ma bate intr-o tura" s-a transformat in "l-am batut eu intr-o tura" si stii ca totul se datoreaza faptului ca ai gasit combinatia buna. Mi-e greu sa mai dau detalii fara sa folosesc jargonul jocului si n-am nici timp sa descriu toti termenii. Persona era un pic mai volatil aici pentru ca se baza ca ai gasit componentele potrivite si daca nu le-aveai, tough luck, ti-o iei la m**e daca nu dai load mai in spate si farmezi. Plus ca te forta sa te lupti cu inamici care erau clar sub levelul tau si era o pierdere de timp, Metaphor a progresat imens pe partea asta de a nu-ti mai pierde vremea cu actitivati inutile/neinteresante.

Conversatiile si povestea sunt tipice "anime", totul e idealist, personajele desi interesante si cu layere de personalitate au toate treaba asta cu "aaa the power of friendship, cum de nu m-am gandit la asta", dar backgroundul lor e indeajuns de dark si complicat incat sa nu para prea tras de par si sa poti avea totusi dialoguri deep... comparativ cu DA Veilguard e scenariu de oscar . N-as zice ca e punctul forte al jocului, dar e ok. Persona era un pic altfel, mi se pare ca settingul high-school teenage drama e mai familiar si mai wholesome asa pentru majoritatea, si mie mi-a placut mai mult.