Ca să le folosești nu din Pictos trebuie prima dată se le “înveți” adică să câștigi 4 bătălii cu ele echipate inițial pe orice caracter. Apoi, în funcție de câte puncte ai parcă Luminas le zice poți să folosești câte vrei, în ce combinație vrei, chiar și teoretic pe toate dacă ai destule puncte. Cred ca la cine ai văzut tu, juca în varianta single, nu în party și de aia avea atâtea puncte disponibile. Eu sunt abia pe la început să zic, abia lvl 16, dar joc în party de 3 și deja am pe fiecare din cei 3 câte 25 de puncte și astfel, pe unii în funcție și de Pictos am câte 5-7 active împreună cu cele 3 echipate. Ca se le activezi, din meniul general unde echipezi Pictos mergi cu săgețile de pe controler pe coloana de Luminas și dai edit, și de acolo le activezi pe care vrei în orice combinație chiar și pe toate dacă ai destule puncte.
Sper ca m-am făcut înțeles [emoji106]


Sent from my iPhone using Tapatalk