Single post: Clair Obscur: Expedition 33

  1. #85 SP
    Teo
    Senior Member Teo's Avatar
    A fost invazie de boți, altă explicație nu am. Sau poate jocul acesta a avut un succes atât de mare încât sute de mii de oameni s-au mobilizat pentru concert.

    Biletele au fost programate să fie puse în vânzare la ora 12:00 (ora României), însă unele săli de spectacol au deschis pagina evenimentului cu câteva minute mai devreme.

    Bănuiam că va fi cerere foarte mare și de aceea am ales Luxemburg. M-am gândit că acolo ar fi cea mai mică cerere.

    În același timp, prietena mea era la vânătoare pe următoarele două locații pe care le aveam ca backup: Berlin și Bruxelles.

    Doar la Berlin am reușit să prindem în pagina evenimentului două bilete la mijlocul sălii, însă imediat ce apăsam pe „checkout”, primeam mesaj că locurile au fost ocupate. Cred că a fost aceeași situație peste tot, fiindcă timp de vreo 30 de minute apăreau anumite locuri ca disponibile, dar în realitate totul era sold out.

    Înainte de a putea vedea sala, era o coadă virtuală. Indiferent de orașul ales, coada era între 20.000 și 35.000 de persoane/boți. Doar la Luxemburg a fost considerabil mai mică, aproximativ 1.800. În total vor fi 19 spectacole, ceea ce înseamnă că peste jumătate de milion de persoboți au încercat să ia bilete.

    Au anunțat că vor mai adăuga perioade în calendar.

    De fiecare dată când am vrut să ajung la un eveniment cu locuri limitate sau să cumpăr un produs foarte căutat, am reușit. Dar acum m-am luptat cu morile de vânt, cu boții și cu bișnițarii.

    Fix la fel a fost și cazul cu ceasul Back to the Future. În ziua lansării erau zeci de mii de persoane care așteptau. Ulterior, au trimis un e-mail în care spuneau că au detectat activitate boțească și au amânat lansarea.

    În astfel de situații, singura soluție corectă mi se pare tombola, precum la lansarea Xbox Series X sau a adidașilor PlayStation. Plătești în avans categoria de bilet pe care o vrei, iar la tombolă afli dacă ai câștigat sau nu. Banii rămân la ei în permanență.

    Deja au început să apară și să dispară bilete pe site-urile de revânzare, 17.200 lei doua bilete in Londra.

    Este cineva printre voi care a încercat sau chiar a prins bilete?


    PS: Dacă postarea e off-topic, o puteți muta în Spambox.
    Attached Images Attached Images ex1.jpg ex2.jpg ex3.jpg