Și mie îmi place să revăd anumite filme de mai multe ori, să ascult albume de zeci de ori și așa mai departe.

Și eu am momente în care a doua oară apreciez mai mult o anumită secvență dintr-un film, mai ales dacă aflu ulterior ceva backstory care o face și mai interesantă. De exemplu, la Joker (2019), a doua oară am apreciat mai mult „bathroom dance”, mai ales după ce am văzut în interviuri cum a fost creată. În scenariul original, momentul trebuia să fie mult mai simplu: Arthur intră în baie, ascunde arma, își șterge machiajul și stă nemișcat, poate vorbind cu el însuși sau procesând ce s-a întâmplat. Phillips a pus o piesă din soundtrack-ul compus de Hildur Guðnadóttir pentru acel moment, iar Phoenix, inspirat de muzică și de starea personajului, a început să se miște și să danseze spontan, construind întreaga secvență pe loc.

Astfel de situații nu se întâmplă foarte des la mine. Strict din punctul meu de vedere, eu alerg doar după experiența în sine și atât. Pe toate platformele am dezactivate notificările legate de trofee și alte chestiuni precum statistici, collectibles sau costume extra. De exemplu, când mi-am luat Pacific Drive, mi-am luat ediția specială strict pentru a susține creatorii. Singurele lucruri în plus erau de ordin estetic și nu m-au interesat. Avem o viață mult prea scurtă și un timp limitat pentru a juca același joc de două ori la diferență mică de ani. Cat aș face al doilea playthrough, pot încerca alt joc. Am un backlog enorm de jocuri pe care nici măcar nu am reușit să le instalez.

Acum, gândindu-mă mai bine la gaming, strict la acest domeniu, îmi vin în minte câteva momente care m-au impresionat prima dată și m-au luat prin surprindere. Astfel de momente a doua oară au pentru mine un impact mai scăzut.

De exemplu:

Prima interacțiune cu Gravity Gun în Half-Life 2

Ashtray Maze din Control

Bioshock, „Would you kindly?”

Momentul cu girafele din The Last of Us

Alan Wake 2, Herald of Darkness

God of War (2018) – nu vreau să dau spoilere, dar sunt câteva momente pe care le trăiești cu intensitate și surprindere doar o singură dată



Nu afirm că ar fi o lege universal valabilă pentru toți, însă pentru mine acest stil se potrivește. Iar, având în vedere cât de lăudat este Resident Evil 9, vreau ca prima experiență să fie cea definitorie. RE7 a fost motivul pentru care mi-am luat PSVR, iar RE8 cel pentru PSVR2. Din tot ceea ce am jucat în VR, aceste două jocuri, pe dificultate maximă, au reprezentat pentru mine apogeul în materie de horror și imersiune. Poate și RE4 este foarte bun, dar din cauza camerei l-am abandonat de fiecare dată.