Nu pentru că oferă satisfacția unei răzbunări complete, ci pentru că are curajul să spună că răzbunarea nu vindecă nimic.
La începutul jocului este foarte ușor să o urăști pe Abby. Jocul îți construiește intenționat această emoție. Apoi, încet, ești obligat să-i vezi perspectiva, să-i înțelegi motivațiile și să petreci suficient timp alături de ea încât să realizezi că, în fond, nu este un monstru. Este un om care a trecut prin aceeași durere prin care trece acum Ellie.
Relația dintre Abby și Lev este, într-un fel, o oglindă a relației dintre Joel și Ellie din primul joc. La fel cum Joel își redescoperă umanitatea având grijă de Ellie, Abby începe să se schimbe în momentul în care îl protejează pe Lev. El devine ancora ei morală și motivul pentru care începe să rupă cercul violenței. Nu întâmplător, în confruntarea finală, Abby nu mai este războinicul de la începutul jocului. Este doar un om epuizat, care încearcă să salveze singura persoană care mai contează pentru ea.
Iar aici intervine cea mai importantă decizie a lui Ellie. Când este la un singur gest distanță de a-și îndeplini răzbunarea, înțelege că moartea lui Abby nu îi va aduce pacea și nu îl va aduce înapoi pe Joel. În acel moment, Ellie vede că Lev ar rămâne singur, exact cum ea ar fi rămas fără Joel. Pentru prima dată, nu se mai gândește doar la propria durere, ci și la durerea pe care ar provoca-o altcuiva.
De aceea finalul nu este despre cine câștigă și cine pierde. Este despre empatie. Despre momentul în care alegi să oprești un cerc al urii care s-ar putea perpetua la nesfârșit. Jocul te face să urăști un personaj, apoi te obligă să îl înțelegi. Iar când ajungi să înțelegi ambele perspective, realizezi că nu mai există eroi și răufăcători, ci doar oameni care încearcă să supraviețuiască și să trăiască cu propriile pierderi.
Cred că acesta este motivul pentru care finalul este atât de puternic.
Mai este un aspect pe care probabil îl interpretez eu prea mult, însă mi s-a părut foarte interesant. În confruntarea finală, Ellie și Abby nu se reîntâlnesc într-un context obișnuit, ci într-un loc dominat de o grupare extrem de violentă, care răpește, torturează și sclavagește oameni. Parcă jocul schimbă intenționat perspectiva: dintr-odată, conflictul dintre ele nu mai pare cel mai mare rău din lume.
Ca o analogie dusă la extrem, dacă doi dictatori precum Hitler și Stalin s-ar confrunta cu o invazie extraterestră care amenință existența întregii omeniri, probabil că și-ar uni armatele împotriva amenințării mai mari. Evident, nu compar personajele cu aceste figuri istorice și nici nu pun semnul egal între situații. Ideea este doar că apariția unui rău mult mai mare poate face ca un conflict care părea imposibil de depășit să capete, dintr-odată, o altă perspectivă.
Cred că exact asta încearcă să transmită și jocul. Când Ellie o găsește pe Abby, aceasta nu mai este persoana puternică și înfricoșătoare pe care o urmărea de-a lungul poveștii. Este o victimă, slăbită, torturată și preocupată doar să-l salveze pe Lev. În acel moment, ura nu mai pare la fel de justificată sau de satisfăcătoare. Iar asta face ca decizia finală a lui Ellie să aibă și mai multă greutate.
Reply With Quote