Single post: Imperiul din Atlantic City
-
Senior Member
Imperiul din Atlantic City
Bun venit in America anilor '20: Marele Razboi s-a incheiat, Wall Street era in plina inflorire si totul era de vanzare, chiar si Campionatul de Fotbal American. Era o vreme a schimbarilor: femeile au capatat drept de vot, radioul a inceput sa transmita, iar tinerii conduceau lumea. Pe plaja din sudul New Jersey-ului se afla Atlantic City, o statiune spectaculoasa cunoscuta drept "Locul de joaca al Lumii", un loc in care regulile nu se aplicau. Celebra sa esplanada era marginita de hoteluri imense, cluburi de noapte si localuri destinate unor distractii ce rivalizau cu cele de pe Broadway. Cu doar cativa dolari, un om putea evada si trai ca un rege - legal sau ilegal.
Stapanul incontestabil al Atlantic City-ului era trezorierul orasului, Enoch "Nucky" Thompson (Steve Buscemi), deopotriva politician corupt si gangster (si deopotriva confortabil in ambele roluri). Datorita pozitiei sale strategice la malul marii, la cateva minute de Philadelphia, cateva ore de New York si mai putin de o zi cu masina de Chicago, orasul constituia un important punct de activitate pentru traficantii de rom iar Nucky Thompson a profitat din plin de asta. Impreună cu fratele sau Elias (Shea Whigham), seriful orasului, o echipa de mafioti si alti raufacatori locali, Nucky a ocupat o pozitie de nisa, fiind omul la care mergeai daca aveai nevoie de alcool. Era un gangster liberal si facea afaceri cu toata lumea, de la Arnold Rothstein (Michael Stuhlbarg) si "Big Jim" Colosimo (Frank Crudele), la "Lucky" Luciano (Vincent Piazza) si Al Capone (Stephen Graham).
In fiecare Duminica, pe HBO HD, incepand cu ora 21:00. Merita.