Eu am avut 4 produse recomandate în 4 magazine Altex diferite din București.

Ieri dimineața am fost sunat de la Altex Obor la prima oră pentru a-mi explica că nu-mi pot oferi jocul la acel preț, și-au cerut scuze de mai multe ori, mi-au spus de eroare și m-au întrebat dacă mi-l doresc în continuare dar la prețul întreg (AC3 - 40 lei).

Astăzi m-a sunat un tip de la Altex Unirii prin care să-mi explice același lucru pentru un alt joc rezervat, dar mi-a spus că-mi oferă un voucher de 100 lei dacă am comandat de 400 de lei minim în noaptea cu eroarea. Și-a cerut și el scuze de mai multe ori, a fost ok.

Apoi m-a sunat un tip de la MediaGalaxy Orhideea pentru MGS HD Collection (30 lei), la 5 minute diferite. I-am spus repede că știu că nu-mi pot onora comanda, înțeleg, nu-i nicio problemă. Își cere scuze și-mi spune că-ncearcă să găsească o soluție și mă sună în 5-10 minute. Mă sună înapoi în 5 minute și-mi spune că-mi pot oferi unul dintre jocurile rezervate, în acest caz îmi poate oferi doar MGS deoarece doar el se afla rezervat în magazinul lor, își mai cere o dată scuze. M-am dus imediat să-l iau.

Apoi la 15 minute diferență după tipul de la MediaGalaxy mă sună și cineva de la Altex Vitan, unde rezervasem AC3 ca back-up pentru Obor. De data asta, tipul m-a enervat. I-am spus că mă duc la MediaGalaxy să-mi ridic un joc, așa că nu-i problemă dacă nu-mi pot onora comanda deși aș prefera AC3 la 40 lei decât să dau 30 lei, iar el pe un ton nu tocmai plăcut mă ia cu vrăjeala că AC3 nu mai e în stoc la ei și că oricum nu mi-l dau la prețul acela...

I-am spus ok, știam că asta o să spuneți și aveți noroc că nu mă iau de felul în care vă comportați verbal cu mine (ca și client) pentru că apreciez sinceritatea colegilor dumneavoastră de la celelalte 3 magazine care m-au sunat, care nu încercau să mă duc cu zăhărelul, mi-au spus adevărul.

Așa că până la urmă depinde foarte mult de fiecare angajat de la Altex, unii te mint pe față cu stocul produsului (deși tu mergi în magazin și el există), iar alții îți spun adevărul și încearcă să găsească o soluție (primul să-mi dea jocul deși la prețul întreg, al doilea să-mi dea un voucher și cel de-al treilea să-mi dea jocul.)