"A dog wagging his tale, trying to find acceptance and, hopefully, affection." Am vazut a nu stiu cata oara Forrest Gump. Este unul dintre putinele filme la care lacrimez de fiecare data cand il vad (a se citi: "plângea de se scutura cămeșa pe dânsul"). N-o sa insist asupra sensibilitatii mele, fie ca este vorba despre sensibilitate in general sau fata de acest film in special, fiindca sensibilitatea devine o calitate doar daca se transpune în actiune, sau mai bine zis, in efecte ale actiunilor tale. Poti observa peste tot, si mai cu seama in public, tot felul de persoane se arata incredibil de impresionate de tot felul de situatii dramatice însă tot acele persoane se dovedesc a fi indivizi reprobabili lipsiti de orice scrupule in viata de zi cu zi.
Revenind la Forrest Gump, am avut o revelație. Eu sunt Forrest Gump. Poate nu acel Forrest Gump dar oricum un Forrest Gump. Toată viața mi-am imaginat viața alături de o fată care să mă accepte așa cum sunt, fără sub-refugii, fără să trebuiască să mint, fără să mă pierd pe mine însumi. De altfel, pe vremea aia, absolut orice necesitate de confort era pe deplin satisfăcută de prezența unei fete și de un walkman. Apoi, crescând, am căutat-o pe acea fată și (cred și sper) am și găsit-o.
Toată viața am căutat să fiu aproape de prieteni, să fac parte dintr-un grup în care să mă regăsesc, în aceleași condiții, fără compromisuri. Am găsit câțiva, pe care am reușit să-i păstrez, pentru care aș risca orice și despre care îmi place să cred c-ar face același lucru pentru mine. De fapt, știu sigur c-ar face-o, încercam doar să nu par din cale afară de arogant. Gata și cu falsa modestie.
În ceea ce privește divertismentul, am trecut cred prin toate fazele posibile, în cele din urmă oprindu-mă la jocuri. De la care, curios lucru, am ajuns să-mi doresc aceeași experiență totală, aceeași imersiune pe care o am în relațiile cu oamenii. Evident, crescând și înțelegând un pic cum stă treaba, mi-am dat seama că lucrurile stau altfel și mi-am mai selectat puțin nevoile afective.
Totuși, ceva a rămas: mi-am dorit de când eram copil să ajung la Disneyland. Acel Disneyland. O, da, și la Universal Pictures Thematic Park. Da. Credeam (și mai cred încă) în experiența finală în materie de gaming, experiență care cred eu se găsește acolo. Orlando, Florida. M-am cam speriat puțin, ce-i drept prețul avionului: circa 2.500 Euro biletul de avion pentru mine și pentru fata cu pricina. Am banii, însă nu-mi permit. Asta fără să mai iau în calcul cei 80 USD de persoană ce trebuie plătiți la intrare pentru fiecare zi de vizită. Nu-mi permit călătoria, pentru că mi-ar răpi aproape toate economiile și prezentul meu financiar nu este chiar roz. Însă mă gândesc serios să plec în călătoria asta poate chiar în acest an. S-o fac atât timp cât ce voi vedea acolo mai reprezintă ceva pentru mine. Pentru că (Doamne ferește!) s-ar putea să mă deștept și să mă trezesc matur și chibzuit.
Te întrebi dacă am luat-o razna? De vreme ce aproape te-ai plictisit și începi sa te întrebi de rostul digresiunii mele și de motivul pentru care ți-ai irosi timpul cu ea, o sa-ți explic: sunt peste 63 de pagini cu peste 1200 de postări doar pe thread-ul nostru Xbox One, fără a aminti cel puțin trei știri care spun același lucru: ca habar n-avem ce face și ce nu face respectiva consolă dar că nu pare nimic de bun augur acolo.
Și cum toate lumea înșiră verzi și uscate despre ce cred și ce nu cred în legătura cu viitorul gaming-ului electronic, m-am gândit și eu să înșir o droaie. Cine știe, s-ar putea să nu fiu singurul care simte așa.
Mi-ai tot spus ce NU vrei de la noul Xbox și de la noul Playstation. Dar ce anume VREI să găsești nu prea mi-ai spus. Biiiine, hai să-ți zic și eu cum văd chestia asta:
N-o să vorbesc despre Kinect 2 sau noul Move. Pur și simplu nu fac parte din publicul țintă și nu mi-aș lua o consolă pentru așa ceva. Sigur, pe soția mea a încantat-o teribil și m-am bucurat și eu de el la câteva petreceri. Cred, de asemenea, că multora le place Kinect în forma lui actuală și cu siguranță multor copii (dacă nu chiar și multor adulți) le va plăcea la nebunie și noul Kinect. Doar că eu nu aștept cu sufletul la gură așa ceva.
Tot forumul țipă despre necesitatea conectării la internet. Deși, o proporție covârșitoare de jucători caută cu înfrigurare componenta multiplayer. Îi înțeleg perfect pe aceștia din urmă, personal nu mai am timp de multiplayer, însă mă delectez de oricâte ori am ocazia cu singleplayer. Și dacă n-o să pot face asta într-un anume moment? Păi, cred c-o să-i dau mai multă atenție iubitei mele. Sau o să citesc o carte. Sau o să joc pe Xbox 360, sau pe PS3. Sau…
Nu mă supăr nici că nu-l pot arunca pe fereastră pentru că nu poate funcționa consola fără el. De altfel, au anunțat că se poate dezactiva după bunul plac. În plus, sunt sigur că ai cel puțin un smartphone sau o tabletă, sau un laptop a cărui cameră nu poate fi dezactivată software, iar acestea sunt sisteme infinit mai vulnerabile. Spune repede, pe camerele câtor dintre ele ai aplicat un plasture?
Îți aduci aminte ce supărat ai fost că ți s-a stricat Xbox-ul 360? Apoi, al doilea? Și al treilea, despre care îți spuneai ”noooo, de data asta nu se va mai strica, e revizia nouă”. Și….? Ai renunțat la jocuri? Ai acceptat cumva să fii numit ”idiot” pentru că, lipsit fiind de garanție, ai fost nevoit să-ți cumperi alta deși era deja public faptul că este vorba despre o eroare de design, nu doar de un caz izolat? NU! Hmmm, ciudat, poate ești și tu un Forrest Gump, ca și mine?
Te-ai supărat, așa-i, atunci când ai realizat că pentru a face orice altceva cu consola trebuie să plătești un abonament pentru Xbox Live? Așa-i că nu ți-a picat bine când ai realizat că, deși PSN-ul e gratuit, majoritatea jocurilor în multiplayer pur și simplu nu funcționează cum ar trebui? Sau te-ai enervat măcar pentru faptul ca un prieten ți-a dat un mesaj iar alegerea ta de a-i răspunde te-a scos pur și simplu din joc? Și? Ți-ai vândut pentru asta consola?
Nu, nu, nu și nu. Pentru că pentru fiecare mașină de jocuri cu un succes discret, ai găsit măcar un joc care te-a făcut să deschizi ochii la maximum și să caști gura (”uaaaaa!”) întocmai precum un personaj manga. Da, asta sper și eu. Măcar un joc, dacă nu chiar două sau trei, în care să mă simt acasă. Și da, în generația actuală au fost o mulțime. Chiar dacă acel ”Killzone” la E3-ul din 2006 nu a fost atins ca fluiditate și ”netezime” nici măcar de Killzone 3, chiar dacă acel Bioshock Infinite de anul trecut de la E3 nu a fost același lucru cu Bioshock Infinite din consolele noastre, chiar dacă Far Cry 3-ul jucat în direct de niște oameni cu controllere în mână nu a reușit să arate așa cum era prezentat acolo pe nicio platformă actuală, nici măcar pe PC-urile de ultimă generație.
Da, probabil așteptările tale nu vor găsi satisfacție în conferințele din această seara. Da, este probabil să fii dezamăgit și de filmulețele de gameplay pe care le vei vedea în săptămâna următoare. Sunt însă convins că vei putea găsi acolo cel puțin un element care să te facă să zici ”da, asta am așteptat. Acesta e Disneyland-ul meu.” Sau poate că nu. Poate că nu vei mai fi atras de nimic și vei realiza că ai crescut, și că ai alte priorități și alte așteptări. Și e ok. Sau poate că nu ești deloc de acord cu mine, poate că mă vei considera naiv și idealist. Și e ok. Am spus deja, sunt un Forrest Gump. Și tocmai mi-am dat seama că e al naibii de bine în pielea mea. ”… Și blestemat să fie tot, că nimic nu pot să-ți mai spun în afară de aceste cuvinte copilărești: «Fericire pentru toți, pe gratis, și hai sa nu plece nimeni supărat!» Arkadi si Boris Strugațki - ”Picnic la marginea drumului”
Reply With Quote