Single post: Proiect Aquamonk

  1. #1 SP
    Admin MonkY's Avatar

    Talking Proiect Aquamonk

    Incet incet, de la un acvariu de 65L, trecand prin 180L si 240L, iata ca am ajuns sa fac si pasul urmator. Dupa Acvacris, urmeaza intr-adevar un upgrade serios. Consider ca am invatat destul de mult incat sa pot face fata unui acvariu de... 550L ! Oh da, unii ar zice ca e mare. Va spun eu, ca orice acvarist serios va spune "niciodata nu este indeajuns de mare". Din pacate/fericire, este maximul pe care-l pot realiza in micutul meu apartament.

    Desi este inca in faza de proiect, am zis sa fac aici un mic jurnal cu tot ceea ce se va intampla cu Aquamonk (a se observa ca am trecut de la "acva" la "aqua" - asta da upgrade). Incep prin a "povesti" despre monstrul care va avea dimensiuni de 160 x 60 x 60 (cu geam de 12, fund dublu, intarituri longitudinale), adica aproximativ 550 litri. Prima problema apare in momentul in care stai si te gandesti cum va rezista monstrul de aproximativ o tona (numai acvariul gol are peste 100Kg, nisip si substrat iarasi 100Kg, mai punem si buturugi, mopani, echipamente... si se apropie) avand in vedere ca zidul pe care statea "vechiul" Acvacris are doar 45cm latime. Well, aici intra in lucru o echipa de baieti de nota zece care de ani buni imi rezolva orice problema legata de mobilier.

    Partea de mobilier realizandu-se in cateva saptamani, trecem la problema doi... cea legata de schimbul la picatura. Sau oare credeati ca la 550L va sta cineva saptamanal sa schimbe cate 100L ? Nope, avansam si trecem la o modalitate prin care se introduce printr-un furtun apa de la robinet (foarte putin, probabil 20-30L/zi) si cu o scurgere de la un sistem de preaplin. Aici, sistemul de preaplin poate parea simplu, insa va fi legat la un senzor de nivel care se va duce intr-un sistem de la AquaMedic ce va actiona o electrovalva pentru inchiderea/deschiderea apei. Pare a fi o incurcatura mare, insa nu cred ca ar vrea cineva sa afle vecinii de sub el cum e sa te trezesti cu cateva sute de litri de apa in casa.

    Partea a treia tine mai mult de accesorii. Facem upgrade-ul de la un filtru Tetra EX1200 + Juwel intern, la 2 x Eheim 2075 (fiecare fiind capabil sa mentina un acvariu de pana la 600L) si tot ceea ce inainte era intern (incalzitor, termometru, reactor CO2, pompa apa) vor deveni externe (si mai usor de curatat/accesat). Prin urmare, filtrele externe vor fi legate la chiller, filtru UV, incalzitor extern, reactor CO2, termometru extern, bouble counter). Din pacate, asta inseamna upgrade la reactor (de la Dupla 400 probabil la Dupla 1000), upgrade la UV (de la 9W la 18W), incalzitor (de la 200W la 300W) si sper ca nu si la chiller (vedem cum face fata la vara).

    Partea a patra, legata de fertilizare. Aici m-am decis sa merg pe solutia completa de la Dennerle (care nu se gaseste in Romania din pacate - si chiar nu inteleg de ce ?) cu exceptia nisipului (cel de la Dennerle fiind niste bobite de 1-2mm) unde voi merge pe Volcanit de la AquaMedic. Partea de fertilizare este compusa din DeponitMix, A1 Daily, S7 VitaMax si E15 Feractiv plus incalzitor de substrat Eco-Line ThermoTronic 12V/40W (care din pacate va fi startat la cel putin 2-3 luni dupa pornirea acvariului). Mai adaugam si Dennerle Deponit NutriBalls pentru extra fertilizare si Dennerle FB1 SubstrateStart pentru startarea bacteriilor de substrat... punem si Seachem Flourish Excel (pt. alge) si ProdiBio Start Up si Bio Trace (pentru bacterii in filtre) pe lista... si cam asta este.

    Partea a cincea, si poate una din cele mai "grele": lumina. Aici m-am decis la un sistem de la Blau, suspendat, cu 4 x 80W. Asta ar insemna aproximativ 2.2WPG (acum am 1.68WPG). Ar fi trebuit mai mult, insa m-am hotarat sa nu-mi orbesc pestii cu 6 x 80W. Voi merge tot pe lumina Dennerle (2 x T5 Special Plant 80 W/1449 mm + Dennerle T5 Amazon-Day 80 W/1149 mm + Dennerle T5 Color-Plus 80 W/1449 mm). Sa speram ca avand si reflectoarele nu voi fi nevoit sa ridic prea mult lampa pentru a acoperi toata partea de sus a acvariului.

    In rest, plantele le voi "extrage" din Acvacris (unde momentan se lupta cu algele din greu), mopani e posibil sa-i folosesc pe cei 2 pe care-i am acum... pietre am cules de la munte cateva Kg bune... nuci de cocos am deja 4 bucati... pestiuci avem... Cam asta ar fi pentru "inceput".

    Revin cand incepe greul, in special partea de montare. Din pacate va trebui sa gasesc o modalitate sa opresc cat mai multa apa din vechiul acvariu (pentru a grabi ciclarea si a nu stressa pestiucii) si cel mai greu va fi partea de mutare a pestilor, plantelor, acvariului in sine... Nici nu vreau sa ma gandesc. E o munca "sisifica" insa rezultatele sper sa fie pe masura... Oricum un lucru este cert: pestiucilor le va place la nebunie noua locuinta. Pentru ei, cu cat mai mare, cu atat mai bine.

    La partea de "design" am zis ca voi renunta la atat de multe plantute. Daca in Acvacris am avut si 80% plante, in Aquamonk vreau sa am multe portiuni "desertice" unde, mai ales din cauza nisipului inchis la culoare, sa iasa in evidenta pestiucii mai mult. Si de ce nu, sa aibe mai mult loc "de joaca".

    Prin urmare, incepe distractia. Sa nu credeti ca va fi ceva rapid, intrucat acvariul va fi "home-made", si numai lipirea lui in deplina siguranta dureaza cam 3 saptamani. Poze si detalii in curand ! Do not try this at home !
    Attached Images Attached Images configuratie_aquamonk_v0.5_small.jpg