^Nu e chiar așa.

Jocurile video îți dau niste unelte și un set de probleme care se rezolva cu uneltele respective. De cele mai multe ori, exista o anume unealta care rezolva o anume problema, relația dintre ele fiind one-to-one (e.g. in Assassin's Creed problema e că nu vezi harta, soluția e sa te sui pe un turn și după o sa vezi harta; problema e că tu ești la baza turnului, iar soluția că sa ajungi in vârf e să apeși action button de 30 de ori ca să te cațeri). In Death Stranding, deoarece fiecare entitate se supune aceluiași set de reguli, relația dintre unelte și probleme este many-to-many. Aceeasi unealta poate rezolva zeci de probleme, sau zeci de unelte pot rezolva o singura problema.

Lucrul asta este incredibil nu doar ca realizare tehnică, ci și pentru user experience. Logica programată, faptul că jocul este doar un joc, devine mai puțin evidentă pentru jucător; fiecare acțiune se simte la locul ei, lucrurile se întâmplă natural și ai parte de mult mai multa imersiune.

Death Stranding nu e un joc de duzină și nu e pentru oricine. Daca ești genul de persoana care prefera filmele de la Cannes față de cele de la Marvel (exemplu oarecare de filme de duzină), s-ar putea sa îți placă DS. Dacă ți-a plăcut breath of the wild, s-ar putea sa îți placă DS. Daca mergi in drumeții prin natura și nu ți se pare plictisitor sa treci pe langa copaci identici timp de 8 ore, s-ar putea sa îți placă DS.

In multe jocuri mă simt ca un cal în timp ce designerul îmi ține un morcov in fața ochilor ca să mă mâne unde vrea. Death Stranding nu îți subestimează curiozitatea, răbdarea și ingeniozitatea, lasandu-te pe tine sa explorezi lumea, de multe ori doar de dragul de a o explora și nu pentru vreo "răsplată" extrinsecă. Analogia cu mersul in drumeție este perfectă din punctul meu de vedere.