Am luat pentru prima data contact cu domeniul butoanelor si a imaginilor video proiectate pe ecran - nu vorbesc de jocuri video - pe undeva prin '91-'92. Eram impreuna cu taica-meu prin oras la plimabare si am intrat la un moment dat intr-un magazin sa "clatim ochiul". Imi aduc aminte ca era un magazin gen consignatia care comercializa tot felul de lucruri, nu avea un specific anume. Ei bine, am intrat si in timp ce ne invarteam prin magazin am ajuns la un moment dat in fata unui "televizor" in fata caruia trona o tastatura si un mouse. Presupun ca era un 286, 386, eventual un Commodore sau mai stiu eu ce model de Personal Computer. Pe ecran defilau tot felul de imagini cu grafice, harti, formule, peisaje, probabil un slide-show care sa faca reclama la ceea ce era capabil sa faca device-ul respectiv. Fanii si cei impatimiti din domeniu vor intelege perfect ceea ce voi descrie in continuare; ati privit destul de multe filme ca sa stiti cum arata o scena in care un personaj are brusc o revelatie, vede ceva ce il face sa inghete in loc sau realizeaza brusc ceva ce ii lamureste situatia; apropiere brusca de cadru, expresie faciala tipica, sunet ascutit, eventual un fulger pe fundal; intr-un cuvant este strafulgerat; asa am fost eu, strafulgerat. Am intepenit, am paralizat cu ochii fixati pe ecranul care rula netulburat setul lui de imagini. Taica-meu a mai dat vreo doua ture prin magazin in timp ce eu ramasesem in exact aceeasi pozitie. Cu greu m-am putut misca pentru a iesi din magazin. Sincer sa fiu, vreo saptamana dupa aceea masinaria cu butoane mi-a tot bantuit somnul. Bineinteles ca de achizitionat nici nu putea fi vorba, dintr-o multime de motive, cel financiar fiind unul dintre ele. Ca sa nu mai vorbim ca la vremea respectiva, probabil, ai mei nu i-ar fi vazut in nici-un caz utlitatea.

Concluzia intregii intamplari este ca acela a fost momentul in care am luat contact cu lumea informatiei si tehnologiei in sensul larg al cuvintelor. Nu are absolut nici-o legatura cu industria IT din punct de vedere al entertainment-ului digital, mai precis jocuri video, dar poate fi considerat in cazul meu acel "Evrika!" edificator, cheia de bolta a intregii mele istorii ulterioare in materie de jocuri video. Probabil acesta este motivul pentru care imi amintesc cu lux de amanunte intreaga intamplare, amanunte ce nu le-am expus aici in totalitate, o expunere succinta fiind suficienta pentru scopul propus. As fi putut la fel de simplu sa descriu scena cu ajutorul a 100 de randuri. In sfarsit...

Fac un salt peste ocazionalele dar la fel de importante contacte cu vestitul gadget cu lupul care prindea oua in cos (cred ca vecinul de la care il imprumutam, pana am reusit sa-mi cumpar si eu unul, se saturase, sarmanul, de mine, sa i-l tot cer) si vizitele pe la tot felul de baruri si carciumi care, pe langa comercializarea bauturilor spirtoase, gazduiau si cate o tabla de pinball sau un arcade cabinet cu cine stie ce Street Fighter, Mortal Kombat, etc. (jocuri pe care si astazi le butonez cu placere cu ajutorul cunoscutului M.A.M.E.) si ajung la urmatoarea etapa din evolutie.

Pe undeva prin '94-'95. Intr-o zi, un vecin de scara, cu care eram prieten la catarama, ma cheama pana la el ca sa imi arate ceva. Merg la om acasa, intru in camera si vad tronand langa televizor un frumos CIP 03 (o replica a vestitului Spectrum 48k ce avea la baza bine-cunoscutul limbaj BASIC) accesorizat cu un casetofon tip pentru salvarea-incarcarea programelor si jocurilor de pe casete audio. Cred ca va inchipuiti ca in ziua respectiva am plecat de la prietenul respectiv pe undeva pe la miezul noptii. Impreuna cu calculatorul primise si o caseta cu cateva jocuri. Imi aduc aminte ca primul joc pe care l-am vazut vreodata ruland pe platforma Spectrum a fost
un jump'n'run alcatuit din vreo 100 de screen-uri succesive, al carui protagonist era un cosmonaut echipat cu o arma laser. Joc pe care si astazi il joc emulat pe orice platforma posibila.

Bineinteles ca incepand de a doua zi a inceput o adevarata lupta de convingere cu taica-meu. Vreau calculator si cu asta basta. ma amuz si acum cand imi aduc aminte ca timp de vreo doua zile am pus la cale o intreaga strategie de marketing, constand din texte, reclame, sugestii si argumente solide, toate menite sa-l induplece pe sef sa aprobe bugetul pe termen scurt, buget care sa includa si fonduri pentru tehnica de calcul pentru feciorul lui drag si iubit, care promite sa fie cel mai cuminte, sa invete ca nimeni altul, etc.

Dupa vreo luna de tatonari, incercari si scene melodramatice, iata ca intr-o buna zi vine taica-meu de la munca cu o cutie de carton in brate pe care mi-o paseaza nonsalant, gest insotit de cuvintele "Na calculator!". Pur si simplu am rupt ambalajul si, cand am vazut continutul, cred ca am realizat un record in materie de sarituri in inaltime. Am scos la iveala, rand pe rand, un HC-91, transformatorul de alimentare, casetofonul aferent, cateva casete cu jocuri si in cele din urma un accesoriu la care nici nu visasem, o unitate pentru dischete de 5.25''.

Asa a inceput o perioada destul de lunga din istoria mea de gamer, perioada care mi-a definit si cimentat gusturile in ceea ce priveste gamingul. Deoarece, in ciuda faptului ca joc aproape orice gen de jocuri, genurile mele preferate raman in continuare jum'n'run-ul si vertical & horizontal shooter.

Ar fi multe de povestit despre perioada Spectrum, avand in vedere ca a fost una destul de lunga si foarte importanta. Nu putine au fost jocurile care mi-au trecut prin maini, Dizzy, R-Type, Smash TV, Exolon, Cabal si cate altele. Bineinteles ca HC-ul respectiv il am si acum, nu stiu daca mai este functional, dar valoarea sentimentala i-a ramas intacta. Dupa ce am descoperit Internetul si, cu ajutorul lui, site-urile de conservare a jocurilor Spectrum, am putut sa joc din nou jocurile care mi-au fost atat de dragi.

Tot din aceasta perioada dateaza inceputul prieteniei mele cu unul dintre prietenii comuni mie si lui Junnkie (userul Junnkie de aici de pe forum), prieten care nu mai este astazi printre noi. Si el era posesorul unui HC si ca si mine era un impatimit al jocurilor. Prietenia cu el nu a facut decat sa imi sporeasca interesul si pasiunea pentru jocuri. Petreceam zile intregi la mine sau la el, jucandu-ne pana la epuizare. Ne impulsionam reciproc, organizam concursuri gen "cine termina jocul X mai repede" sau "cine are mai multe jocuri terminate pana saptamana viitoare" si tot asa. Colindam impreuna magazinele din oras in cautare de casete cu jocuri. Eram, cum se spune, pe aceeasi lungime de unda.

La ceva timp de la achizitionarea HC-ului, am luat contact cu urmatoarea etapa de gaming. Merg intr-o zi la un var care ma chemase la el sa il ajut sa repare nu mai stiu ce. Ajung la om acasa, intru sa bem o cafea mai intai si imi cad ochii pe o jucarie ce statea langa televizor si avea si un pistol langa ea. "Ce e asta, fratele meu ?!", il intreb. Si raspunsul: "Joc pe televizor. Baga-l, omule, in priza, sa vad si eu ce stie sa faca. Conecteaza varul aparatul, ii da drumul si imi cade fata. Era o clona de NES, vestita clona cu casete galbene. O clona care imita perfect, ca aspect, consola Super Nintendo. Avea presetate in memorie jocurile Mario, Tanks, Duck Hunt si jocul ala in care te duelai cu diversi inamici in vestul salbatic. Bineinteles ca s-a dus naibii reparatia pe care o avea de facut. M-a apucat noaptea omorand rate si aruncandu-l pe Mario in toate prapastiile care ii apareau in cale.

E de inteles faptul ca in mintea mea deja patrunsese deja ideea ca trebuie sa am asa ceva. Dar de la idee la concretizare era necesara si ceva planificare. Bineinteles ca am apelat tot la sursa principala de fonduri, adica taica-meu. Insa de data asta aveam si un argument care sa incline balanta in favoarea mea: o suma de bani stransa cu greu la ciorap. El ar fi pus numai diferenta. In sfarsit, dupa ceva munca de lamurire, am transformat dorinta in realitate si am devenit fericitul posesor al consolei mult dorite. In acelasi timp si-a cumparat una si prietenul cu HC-ul, asa ca a inceput iar o perioada de gaming la nivel inalt. Rand pe rand ne-au trecut prin maini Ninja Gaiden, James Bond Jr., Jungle Book, seria Nekketsu si multe altele.

In perioada NES-ului l-am cunoscut pe Junnkie, "jocul cu pistol" fiind cel prin intermediul caruia am ajuns sa ne cunoastem. De fapt, ca sa fiu corect din punct de vedere cronologic, tovarasul cu HC l-a cunoscut initial si apoi eu. Si astfel s-a format un trio care a devorat jocuri video pe banda rulanta.

Am trecut impreuna prin perioada Sega Megadrive, am experimentat impreuna fenomenul PlayStation, apoi PlayStation 2. Din pacate prietenul cu HC nu mai este printre noi, iar eu cu Junnkie nu ne mai vedem asa des, din motive independente de noi, asa ca trioul s-a destramat, dar amintirile vor ramane mereu vii.

Incet, incet, de-a lungul anilor, am butonat Sega Dreamcast, Nintendo Gamecube, Nintendo DS, Super Nintendo, Nintendo 64, XboX Classic. Orice altceva as fi facut, nimic nu ma relaxa mai mult decat o partida de gaming. Bineinteles ca la un moment dat si-a facut loc in schema si un PC, dar foarte repede am transat problema, constatand ca gaming-ul pe consola este cel care ma caracterizeaza. Au existat bineinteles si jocuri PC pe care le-am consumat cu maxima placere (Diablo, Medal of Honor, Soldier of Fortune, Quake, Serious Sam, baldur-s Gate, Fallout, Septtera Core) dar mereu am revenit la origine, adica la console.

In momentul de fata detin o serie de console, care din punct de vedere al generatiei ajung pana la PlayStation 2 si echivalente. Nu am PS3, XBOX360 sau WII, desi planuiesc sa-mi cumpar una dintre ele. Dar fac parte din categoria de gameri care se ghideaza dupa lozinca "Not the graphics, not the music, but the gaming itself! Ma joc in continuare, poate nu la fel de mult pe cat mi-as dori, (nu mai dispun de atat de mult timp ca inainte) dar ma joc.

Joc si voi juca jocuri video in continuare. Asta e hobby-ul meu. Acel "Back To The Roots" care indiferent unde as fi si ce as face, imi va aduce mereu aminte ceea ce sunt.

Ce sunt?
Simplu.
Un GAMER!