User Review: The Witcher 3 Wild Hunt

[GreyhounD]

Din motive variate care acum imi scapa, primul Witcher a trecut pe langa mine fara ca macar sa stiu ca exista. Acelasi lucru s-a intamplat si cu cel de-al doilea joc al seriei. Probabil la vremea respectiva eram preocupat cu alte jocuri ce mi-au atras atentia. The Witcher 3 trebuia sa aibe, pentru mine, aceeasi soarta ca si primele doua, in mare masura datorita ignorantei mele fata de acest univers precum si a lipsei de informare. Norocul, soarta, interventia divina sau mai degraba partenerii CG.ro au facut ca eu sa primesc si sa joc Witcher 3 si marturisesc ca nu imi pare rau nicio clipa.

Pentru cei ce se afla in aceeasi situatie cu mine (nu cunosc nimic despre univers si jocurile aferente) urmeaza o scurta trecere in revista a celor petrecute in primele doua titluri.
Asadar, jocurile se petrec in universul creat de scriitorul polonez Andrzej Sapkowski, un univers fantasy medieval cu nuante de magie si il au ca protagonist pe Geralt of Rivia, un Witcher. Witcherii sunt oameni ce au trecut printr-un proces de modificare genetica ce le permite acestora sa aibe acces la puteri deosebite. Procesul prin care copiii alesi devin Witcheri este un proces dureros, proces caruia ii supravietuiesc doar cativa, acestia urmand sa fie antrenati pentru lupta. Datorita modificarilor genetice suferite, Witcherii raman sterili si nu mai sunt capabili sa afiseze pe chip emotiile umane. Ei raman umani insa si dau dovada ca pot avea sentimente. Witcherii isi duc traiul omorand diversele abominatii ce populeaza aceasta lume, fiind platiti pentru asta.

Lumea jocurilor este populata de diverse rase, unele clasice jocurilor fantasy, altele mai putin. Printre acestea, pe langa oameni, se regasesc dwarfii, elfii, gnomii dar si diverse creaturi precum vampiri, sirene, grifini si altele pe care va las sa le descoperiti singuri. Este o lume magica si plina de culoare care reuseste sa captiveze inca de la primele minute de joc. Lumea in care se intampla evenimentele jocului este foarte vasta, cu toate ca la prima vedere am putea zice ca este destul de limitata, din pricina a doar doua mari zone de explorat, insa aceste zone sunt imense.

Jocul al treilea al seriei ni-l readuce in prim plan pe Geralt of Rivia, evenimentele petrecanduse imediat dupa cele din The Witcher 2. Inca de la inceput aflam intriga, care pare una destul de clasica. Geralt afla, prin vis, ca trebuie sa o salveze pe Ciri din mainile Wild Hunt-ului. Ciri este o tanara Witcher, ce a fost antrenata de catre el si care ii este ca o fiica. Naratiune ne va purta prin povesti de dragoste cu foste si actuale, batalii ce trebuie sa opreasca sfarsitul lumii precum si multe alte fire secundare. Nu voi intra prea mult in detaliu asupra povestii principale pentru a nu va strica din placerea de a descoperi si redescoperi (pentru cei ce au jucat titlurile anterioare) multe lucruri si personaje interesante.

Primul lucru cu care luam contact este, evident, grafica. Universul este foarte bine prezentat, viziunea artistica se potriveste de minune cu lumea fantasy a jocului. Peisajele variaza de plaje linistite, lovite agale de valuri domoale, aproape cu iz tropical, trecem prin peisaje rurale de tara, peisaje montane, cu creste abrupte si urcusuri anevoioase, pesteri de toate marimile si calatorii pe mari inspumate. Feelingul transmis de catre grafica este completat cu un sistem de zi/noapte foarte atmosferic. Pe langa alternanta zi/noapte beneficiem si de clima, aparand de la ploi normale si ninsori slabe pana la furtuni cu tunete si fulgere. Apa se strange in balti ce oglindesc peisajul, furtuna cade apasatoare ingreunand vederea iar ninsoare ne aduce aminte de perioada sarbatorilor de iarna. Lumea este bine evidentiata, zonele de sate au parte de agitatia locuitorilor, in orase gasim toate paturile sociale, de la cersetori si pana la oameni instariti si elegant imbracati.

Luptele sunt reprezentate vizual destul de bine, vrajile pe care Geralt le are la dispozitie (Signs) sunt destul de eye-candy. Arsenalul de Signs nu este foarte variat, avem la dispozitie 5 la numar. Acestea acopera paleta defensiva si ofensiva ce vin in suportul luptelor. Astfel, Quen este vraja de baza ce ofera protectie suplimentara, Igni este, evident, vraja ofensiva ce incinereaza inamicii, Axii duce la incetinirea si chiar blocarea inamicilor, de Aard ar fi mandru orice fan Star Wars pentru ca este echivalentul force-push iar Yrden este o capcana ce slabeste monstrii ce-i calca limitele. Tocmai aceste Signs diferentiaza jocul Witcher de alte RPG-uri clasice. La fiecare crestere in nivel nu vom primi puncte care sa creasca statisticile de genul strength, dexterity, etc ci vom primi un punct pe care-l vom folosi pentru a imbunatati un semn. Prin aceasta imbunatatire semnele vor deveni mai puternice si vor avea chiar si folosiri alternative. Ca un punct in plus pentru imersiune, semnele sunt date de mutatiile suferite de Witcher, fiecare upgrade al acestuia urmand sa ocupe un slot ce este imbunatatit printr-un mutagen. Acest mutagen aduce cu el diverse imbunatatiri asupra personajului, ca de exemplu vitalitate, putere de atac, etc.

Geralt foloseste ca trademark doua sabii, o sabie normala si una de argint. Sabia normala o scoate din teaca atunci cand se lupta cu adversarii normali (oameni, animale) iar cea de argint este folosita impotriva vietatilor fantastice (golemi, vampiri, sirene, etc). Urmand tiparele clasice de RPG, vom putea cumpara si crea armuri si arme, unele dintre acestea putand fi imbunatatite cu niste pietre deosebite ce vor creste atributele de baza sau adauga altele noi, precum bleeding, stagger, attack power, armor. Combatul efectiv este destul de rudimentar, putem para sau contra-ataca, putem sari din calea atacurilor inamice sau ne putem eschiva. In afara de miscarile acestea mai putem apela la o arma de distanta, arbaleta, care insa mi s-a parut destul de slaba ca putere. Ea devine eficienta in doborarea inamicilor inaripati, pentru a-i putea casapi in liniste pe pamant.

Personajele prezente in joc sunt foarte bine conturate, unele facandu-ne sa ne atasam de ele, altele provocandu-ne dispret sau chiar ura. Avem parte de multe personaje colorate, cu personalitati puternice, ce beneficiaza de un voice-acting de exceptie. Din categoria voice-acting-ului trebuie sa-l evidentiez pe actorul ce-l joaca pe Geralt. Acesta reuseste foarte bine sa reproduca lipsa de emotie a Witcherilor.
Jocul incearca sa reproduca o latura realista a universului, de foarte putine ori existand nuante de alb si negru in ceea ce priveste luarea deciziilor. De multe ori se intampla ca anumite decizii luate in cadrul questurilor sa aibe urmari destul de neprevazute de-a lungul drumului. In privinta asta jocul urmeaza un tipar mai putin clasic, Witcherul nefiind acel cavaler in armura stralucitoare ce salveaza domnitele la ananghie. Anumite questuri se pot termina chiar tragic daca nu luam in calcul toate optiunile.

Pentru ca niciun joc nu este perfect si nici The Witcher 3 nu face exceptie, aduc aminte despre cateva elemente ce pe mine m-au influentat negativ. In primul rand meniul si navigarea prin acesta este greoaie si poate un pic prea complex, prea detaliat. Inventarul personajului este foarte aglomerat. Cu toate ca au incercat sa-l structureze pe cateva categorii, nu se poate face o organizare sau o sortare a acestuia, de multe ori pierzand timp cu scrollul in paginile de inventar. Pe langa aceste inconveniente de conceptie, am intalnit numeroase buguri, care par sa faca parte cam din aceeasi categorie. Spawnarea aiurea a diverselor elemente din joc, precum si a personajelor.
Roach, calul, poate ca trebuia amintit la personaje insa am decis sa-l pastrez pentru buguri. Calul da dovada cateodata de o rara tembelitate, in deosebi in cadrul curselor la care participi. Incearca sa dea dovada probabil de o personalitate mult prea mare si decide sa se opreasca din galop cand si cum are chef. Initial am crezut ca-i o problema cu stamina, ca acesta ramane fara suflu, insa nu exista niciun element vizual care sa indice asta, asa ca am decis ca probabil este doar tembel.

Contractele de Witcher, acele questuri separate care aduc venituri in buzunarele lui Geralt, mi se par destul de repetitive. Aproape toate se rezuma la un fel de CSI Witcher (sau CSI Velen, CSI Skellige, CSI Novigrad daca preferati impartirea pe seriale) in sensul ca primesti contractul, trebuie sa omori o creatura, te deplasezi la locul faptei, folosesti puterile de witcher (Witcher Sense) pentru a investiga locul crimei, iei urma creaturii, o gasesti, o omori, te reintorci, iei recompensa si-ti vezi de treaba.

O aditie interesanta este jocul de carti Gwent. Acest joc este jucat in intreaga lume a Witcher 3 si de catre aproape toti locuitorii. Jocul se bazeaza pe o reteta asemanatoare celei din Hearthstone si anume anihilarea oponentului folosind un deck de carti limitat, carti cu diverse atribute. Exista chiar quest-uri dedicate acestui joc de carti. Mai multe va voi lasa pe voi sa descoperiti.

Trecand peste aceste mici inconveniente, The Witcher 3 mi-a lasat o senzatie placuta, a unui joc vast, cu o poveste, desi relativ banala, foarte captivanta si cu niste personaje memorabile de care m-am putut atasa usor. Acest joc face parte din elita gamingului, in special pentru ca este un joc foarte bun pentru noile platforme. Este un joc care n-ar trebui sa fie ratat de catre nimeni, chiar daca sunteti sau nu fani ai genului sau al povestii.

Grafic il cotez la inaltime, notandu-l cu 9,5
Sunetul face si el cinste jocului, luand un 10
Gameplay-ul pune un pic frana, cu un 8,5
Impresia generala insa nu este stirbita si ia un 9

Asadar jocului ii sade bine cu o nota generala de 9,25 asa, ca sa nu-i dau 10 pentru ca nu-i perfect

[luciteck]

Bun review, insa ai uitat de Gwent Merita mentionat, fie si in treacat, a fost destul de apreciat de pasionatii de Hearthstone si MtG. Mai ales ca ofera posibilitatea construirii de deck-uri custom, iar unele carti sunt legate de anumite questuri, e un amanunt important. Unii il considera mai bun chiar decat cele card game-urile dedicate:

Opinion: The Witcher 3's Gwent is a Better Card Game Than Hearthstone - IGN

[GreyhounD]

Ai dreptate, am uitat complet de el. Am adaugat un mic pasaj.

[BizZare]

Foarte fain review-ul, felicitari!

[Rasko]

Bravo Grey, singura observatie pe care o fac riviului tau este ca trebuia sa insisti putin mai mult pe diversitatea si complexitatea sidequest-urilor, unde avem parte de la satira adusa crestinismului pana la problemele rasiale si religioase din zilele noastre, literatura absurda, autoironie, cat si de un umor care mie personal mi se potriveste ca o manusa si as putea continua cu exemplele mult si bine. De foarte mult timp nu am ras cu hohote intr-un joc cum o fac in Witcher 3.
Iar repercusiunile deciziilor pe care personajul le ia atat in questurile principale cat si cele secundare sunt nemaivazute in gaming pana la ora actuala. Habar-n-am cum au reusit sa creeze o lume atat de complexa, orice alt joc open world paleste in fata lui.
Dar inca o data, felicitari si multumim pentru riviu. Te-am amenintat eu la telefon acum cateva zile sa nu dai nota mica, vad ca te-ai conformat. ))

[solecon]

Cand s-a lansat Metal Gear Solid V: The Phantom Pain, vedeam foarte multe persoane, atat pe cg, cat si pe alte forumuri, care nu mai jucasera nimic din seria Metal Gear si voiau sa inceapa cu V. Nu pot sa va explic cat de proasta era parerea mea despre acele persoane... si inca este. Daca va duceti pe thread-ul Phantom Pain si gasiti pe cineva care intreaba daca poate sa inceapa seria cu acel joc, puteti sa fiti siguri ca urasc cu patima acea persoana. Pentru ca e atat de prostesc! Aceea e o serie care se bazeaza pe povestea si personajele sale, dezvoltate in 25 de ani. De ce ai crede ca poti sa incepi cu ultimul joc... de ce ai vrea sa o faci? Daca, timp de 25 de ani, te-a durut in basca de tot ce era Metal Gear, de ce te chinui acum cu ULTIMUL joc? Ce crezi ca poti sa intelegi? Chiar crezi ca intelegi ceva? VREI sa intelegi ceva?... Repet, este atat de prostesc!

Intr-o ironie superba, insa, o parte din aceste intrebari mi le-am adresat chiar mie, acum 2 saptamani, cand am decis sa ma apuc de Witcher 3. Un joc ce m-a fascinat incontinuu, de la lansare, dar pe care l-am amanat timp de 2 ani tocmai pentru ca nu jucasem primele 2 jocuri din serie. Si nici nu parea ca o voi face prea curand. Witcher 1 mi se pare imposibil de jucat. Jocul acela prezinta o uratenie, in absolut orice aspect al sau, aproape remarcabila. Nu e neaparat un lucru rau - a fost primul joc al celor de la CD Project Red si arta uratului este un concept foarte apreciat de anumite persoane. Dar pentru mine e prea mult. Oricat as incerca, nu pot sa gasesc ceva care sa-mi placa la Witcher 1. Personajele il fac pe Nier Gestalt sa para frumos, gameplay-ul este jignitor, iar povestea are aerul acela de "what does it all mean? you'll find out next time" pe care polonezii nu ar fi trebuit sa si-l permita, cu un asemenea produs. Witcher 2 e ok, dar nu am Xbox 360 acum si nici un PC care sa-l ruleze. Deci iesea si el din calcul.

La fel cum ar fi continuat sa iasa si Witcher 3, daca nu ascultam melodia Priscillei intr-o seara. O melodie pe care am mai ascultat-o de sute de ori in ultimii 2 ani, dar care acum 2 saptamani a facut amanarea jocului imposibila. Desigur, pentru a ma diferentia de pitecantropii din thread-urile despre Metal Gear Solid V, am petrecut 14 ore "studiind" primele doua jocuri, vazand/citind o mare parte din ce tine de povestea principala, diferitele ramuri in care aceasta se imparte, questurile secundare si personajele importante. Si acele personaje chiar sunt importante!

Am inceput, deci, Witcher 3. Si ieri am renuntat la Witcher 3. Un joc absolut superb, mai frumos decat viata reala. Un joc imens, chiar prea mare pentru binele sau. Un joc ce a prezentat tragedia umana intr-un mod perfect, cum am mai vazut doar la Silent Hill 2 si Nier. Un joc cu personaje pe care nu voiam sa le parasesc niciodata, dar pe care eram obligat sa o fac. Pana cand am parasit jocul, in totalitate.

Ok, primul lucru - jocul este mare. Prea mare! Prima regiune a fost extraordinara, probabil cel mai bun "tutorial" din toate timpurile. Dar cand am ajuns in Velen si am citit primele 3-4 anunturi galbene si am vazut cum toata jumatatea inferioara a zonei s-a umplut de semne de intrebare si mi-am dat seama ca mai sunt inca 10-12 anunturi galbene de citit... am inceput sa-mi fac griji. La fel si cu modul in care arata acest joc. Este un joc superb. Nici acum nu pot sa cred unele lucruri pe care le-am vazut in acest joc de 42 GB, pe o consola care acum 3 ani era deja invechita, comparativ cu potentialul PC-urilor de atunci. Dar repet, este prea frumos pentru binele sau. "Nu exista prea mult si prea frumos. Puteau sa-l faca mai mare si cu grafica mai buna!" Probabil... si m-ar fi deranjat chiar mai mult decat ma deranjeaza acum. Pentru ca, desi sunt impresionante la inceput, fiecare semn de intrebare atent pozitionat, impreuna cu misterul si supriza a ceea ce contine, fiecare floare atent colorata din zecile de gradini si gradinite din acest joc, fiecare interior atent amenajat al cladirilor si caselor... toate ma fac sa ma gandesc la timpul irosit de developeri pentru ceea ce, la finalul zilei, reprezinta niste c*caturi. Pentru ca imi este foarte greu sa ma bucur de aceste lucruri, cand imi vine sa sparg controllerul de cat de prost se misca personajul meu. Degeaba imi arata o gradina cu sute de flori daca personajul meu aluneca si se rostogoleste de doua ori, in cel mai dramatic mod posibil, incercand sa coboare o panta de 10 cm, ca sa ajunga la acea gradina. Degeaba imi prezinta campuri infinite daca, atunci cand incerc sa le strabat, calul meu decide sa se opreasca de fiecare data cand trece PE LANGA o piatra, sau un gard, sau orice alt obiect pe care, in mod normal, nici nu ar trebui sa-l sesizeze. The Legend of Zelda: Ocarina of Time s-a lansat in 1998 si Epona se controleaza mai bine decat calul din jocul asta. Absolut jenant! Sunt sute de saci si cutii de verificat in jocul asta. Dar daca trebuie mereu sa trec de cate 3 ori pe langa ele, sa ma pozitionez exact in milimetrul pe care il vrea jocul si sa apas X doar daca imi apare tot butonul pe ecran, ca sa le deschid, este foarte usor sa nu-mi pese de niciunul din ele.

As putea continua pana maine, dar intelegeti ideea. Jocul se controleaza prost si nu pot sa nu ma gandesc cum s-ar fi imbunatatit unele lucruri daca developerii nu-si petreceau atat de mult timp desenand floricele si dulapioare. Dar trecem peste gameplay, pentru ca acesta nu trebuie sa ne impiedice sa avem o experienta extraordinara. O mare parte din jocurile mele preferate au gameplay infect, dar sunt ridicate de poveste si/sau personaje. Si lucrul acesta ma asteptam sa se intample si cu Witcher 3. Ador personajele din jocul asta! In opinia mea, personajele reprezinta, de fapt, esenta jocului. Aceste personaje atat de bine realizate si prezentate, cu care reusesti sa creezi adevarate legaturi si care ajuta atat de mult in crearea acestei atmosfere de basm a jocului si in prezentarea povestii tale. Si inca de la inceput, jocul iti promite o poveste a ta! Care depinde de alegerile tale si de acele relatii cu personajele. E greu de crezut ca poate sa ofere o anumita calitate acestor aspecte, dar trebuie doar sa ne uitam la jocul anterior din serie pentru a ne convinge.

In Witcher 2, Philippa Eilhart este unul din cele mai importante personaje, actiunile ei avand repercursiuni asupra intregii serii. Partea geniala e ca pot sa trec prin tot jocul ala fara sa am habar de ea. O vad o data si atat. Totul depinde de alegerile mele. Lucrul asta mi-l promite si Witcher 3... si apoi face tot posibilul pentru a nu-l oferi. "The illusion of choice" - ceva ce speram ca nu o sa gasesc in acest joc, daca care este evident inca de la inceput. Jocul acesta are povestea sa, clar stabilita, pe care vrea neaparat sa si-o prezinte. Doar ca face greseala de a imi pierde timpul, promitandu-mi si o alternativa. Avem 2 jocuri in care Triss este prezentata ca un personaj din ce in ce mai complet, un "love interest" interesant si nefortat, care depinde de alegerile noastre si de legatura dintre noi. Witcher 3 incepe cu Yen. Nu o cunosc pe Yen... si nu o plac. Dar sunt curios DACA o sa o plac. Pana atunci insa, o intalnesc doar de 2 ori, apoi revin la Triss. Continuand evolutia din primele 2 jocuri, Triss este superba. Fiecare quest, fiecare interactiune, fiecare replica, fiecare gest... imi place Triss.

Si aici jocul a dat-o in bara atat de rau incat m-a facut sa renunt. Cand mi-a anulat, practic, cele 70 de ore pe care le-am investit, sau alte zeci de ore pe care ar fi urmat sa le investesc. Pentru ca alegerea pe care trebuie sa o fac dupa ultimul quest cu Triss nu reprezinta doar modelul virtual in care personajul meu poate sa-si insereze organul. Reprezinta modul in care acest joc vede conceptul de "alegere". Pentru ca alegerea pe care trebuie sa o fac dupa ultimul quest cu Triss nu este o alegere. Da, am folosit acest cuvant de 4 ori in ultimele 3 propozitii - nu pentru ca sunt analfabet, ci pentru ca este cel mai important lucru care tine de povestea acestei serii. Si pentru ca nu ni se ofera.

Evident, dupa cat am vazut si jucat pana acum, alegerea mea ar trebui sa fie in favoarea lui Triss. Dar asta ar insemna sa anulez din start orice legatura as putea crea cu Yen. Spuneam mai sus ca nu-mi place Yen, dar sunt curios daca pot sa-mi schimb parerea. Alegand-o de la inceput pe Triss, acest lucru nu mai conteaza. La fel, daca renunt la Triss, interactiunile viitoare cu Yen vor avea mereu presiunea acelei alegeri asupra lor. Si da, ultimele randuri pot sa para nemultumirile unui ratat social care nu-si primeste waifu dorita intr-un joc video, dar reprezinta frica timpului pierdut. Witcher 3 m-a dezamagit destul de mult dupa 70 de ore de joc, nu am de gand sa mai pierd inca 70 ca, la final, sa descopar ca Ciri moare pentru ca nu aleg bine prima propozitie pe care i-o spun ca o intalnesc, sau ceva asemanator. "Nu se va intampla asta." Problema e ca nu stiu... si nu mai am destula incredere ca jocul nu va face asta.

P.S. Inteleg ca alegerea lui Yen poate fi mai usoara daca citesti cartile din serie. Nici nu vreau sa ma gandesc la acest aspect, pentru ca atunci CD Project Red chiar sunt un grup de incompetenti. Daca dupa doua jocuri, trebuie sa citesc 7 carti, pentru ca lor le e prea greu, sau pur si simplu nu pot sa prezinte un personaj in al treilea joc... revenim la ce spuneam de timpul pierdut.

[Espiritus]

^ Nu am inteles partea in care deciziile tale nu influenteaza jocul, nu cred ca exista un altul pe care sa il influenteze mai mult. Si nici ce ai vrut sa zici prin faptul ca nu o poti alege pe Triss,

practic nu o poti rata decat daca vrei sa termini cu Yen sau incerci sa te combini cu ambele, caz in care ramai cu ochii in soare dar primesti o secventa geniala

[eagle-eye]

P.S. Inteleg ca alegerea lui Yen poate fi mai usoara daca citesti cartile din serie. Nici nu vreau sa ma gandesc la acest aspect, pentru ca atunci CD Project Red chiar sunt un grup de incompetenti. Daca dupa doua jocuri, trebuie sa citesc 7 carti, pentru ca lor le e prea greu, sau pur si simplu nu pot sa prezinte un personaj in al treilea joc... revenim la ce spuneam de timpul pierdut.

L-au reprezentat al naibii de bine, e complet fidel cartilor. Motivul pentru care iti face mai usoara alegerea daca le-ai citit este pentru ca stii toate gandurile lui Geralt si cum simte cu adevarat si toate aventurile prin care au trecut el si Yennefer si istoria lor personala. Nici vorba de incompetenta, daca ai fi citit cartile ti-ai fi dat seama ce genii sunt oamenii cand vine vorba de portretizarea pesonajelor. Iar cartile nu au nicio treaba cu primele 2 jocuri, sau cu al treilea, ca si poveste, pentru ca primul joc incepe cand se termina ultima carte. Cartile sunt acolo ca si prequel, daca vrei intr-adevar sa afli istoria personajelor si ce le motiveaza.

Si faptul ca jocul e mare nu e nicidecum un lucru rau. Eu as fi vrut sa fie MAI MARE, cu SI MAI MULTE questuri, pentru ca dupa ce l-am facut 100% cu tot cu expansion-uri m-a lasat asking for more.