Ce face un om normal la ora 4 dimineata? in cele mai multe cazuri doarme (desigur, somnul fiind cel mai indicat la ora asta) ori este la serviciu in tura de noapte (e nasol, stiu) sau.. in cele mai putine cazuri sta ca idiotul si se uita pe net la tot felul de prostii (nu va ganditi la lucruri �scarbavnice�, doar caut niste tutoriale) si ii vine in minte sa scrie review-ul pentru Bayonetta, astfel poate ajuta pe cineva in a se hotara ce sa aleaga dintre Darksiders si sus-numitul (o sa urmeze si un review pentru Darksiders, dar dupa ce il termin).
Pentru a va putea face alegerea putin mai usoara va spun de la inceput, cu toate ca se incadreaza in aceeasi categorie � action/adventure/hack and slash/bla bla � cele doua jocuri sunt total diferite, cel putin in viziunea mea, deoarece se vede de la o posta (kilometru, mila � orice unitate de lungime-) ca Bayonetta este facut de japonezi si Darksiders de alta natie (nu stiu care, dar oricum nu unii cu ochii alungiti), asa ca daca sunteti fan al jocurilor de genul Devil May Cry sau Onimusha, va veti simtii in largul vostru in Bayoneta, insa daca v-a placut mai mult God of War sau seria Legacy of Kain, Darksiders ar trebui sa fie alegerea voastra. Acum gata cu comparatiile directe dintre cele doua fiindca sincer sa va spun, ambele jocuri merita jucate.
Dupa cum ati mai citit si in reviewurile mele trecute (da stiu, am cititori fideli, sunt un mare reviewer � in fundal aplauze, sunete de arficii si tipete de fete) nu spun prea multe despre poveste fiindca nu vreau sa ma trezesc noaptea cu pietre aruncate in geam de care sunt prinse biletele de �dragoste�. Pe scurt, actiunea are loc intr-un oras pe nume Vigrid, iar eroina principal este o vrajitoare se trezeste dupa un somn de 500 de ani cu o amnezie temporara (cred si eu, dupa un somn de 500 de ani ce naiba sa iti mai amintesti, eu nu imi mai aminteam nici lectia invatata in ziua trecuta� ahem), iar pe parcarsul jocului amintirile ii revin in frumosul cap si odata cu acestea aflam ca acum 500 de ani, existau doua factiuni: Umbra Witched � din care face parte si frumoasa noastra eroina, factiune ce se ocupa cu magia neagra si Lumen Sages, vrajitoarele albe care evident se ocupa cu magia alba (cred ca suna tare idiot ce am spus eu aici.. dar de, nu sunt un bun povestitor). In poveste includem si un copil, niste ochi, niste bossi si ingeri cam urati si cam atat.. restul le veti descoperii voi.
Din punct de vedere graphic, jocul arata foarte bine (chiar si pe frumusetea mea de CRT), este plin de culoare (lucru ce devvine putin cam obositor la un moment dat), stilul dupa cum spuneam fiind tipic japonez: se intampla atatea lucruri pe ecran incat uneori nu mai sti la ce sa te uiti. Bayonetta arata apetisant de bine si nu de putine ori mintea imi zburda prin alte locuri cand vedeam posturile in care aceasta sta sau miscarile pe care le executa (trebuie sa recunosc, cred ca fata asta nu ar avea probleme in a testa ce se vede prin Kama Sutra). Un alt aspect foarte important, ce mi-a placut foarte mult este senzatia aceea de lucruri mari, ce sunt cu adevarat mari pe langa personajul cu care joci. (Asteptati sa vedeti bossi, in special al doilea si ultimul.. veti ramane cu gura cascata, luptele sunt pur si simplu dementiale din punct de vedere grafic.. si nu numai)
Gameplayul jocului este unul extreme de alert, nu prea ai timp sa iti tragi rasuflarea, monstrii vin unul dupa altul, iar jocul cu toate ca lasa impresia ca este un button masher, nu e nici pe departe, ba dimpotriva (aici ajungem la unul din punctele extreme de frustrante ale jocului (cel putin pentru mine).. este FOARTE GREU.. atunci cand l-am inceput, l-am inceput pe dificultatea normal, dar pe parcursul jocului am ajuns sa cred ca este pe nivelul HARD) daca nu te feresti cand si cum trebuie de loviturile adversarilor, nu vei putea trece nici chiar de cei mai slabi dintre acestia fiindca lovesc al naiba de bine. Cu fiecare monstru omorat, adunam �halos�, care sunt �currency-ul� in joc, extreme de folositoare pentru a putea cumpara miscari noi, tehnici noi, upgrade la arme, item-uri pentru viata sau powerupuri, esenta de magie (eu cel putin asa am inteles ca se numeste) care atunci cand se incarca la maxim ne permite sa folosim un fel de �finishing moves� foarte interesante (e o placere sa vezi un adversary batut la fund si decapitat de o ghilotina ce a aparut din senin) si ocazional viata. Ca un mic sfat, cumparati mereu potiuni de viata, niciodata sa nu fiti fara numarul maxim de potiuni fiindca veti ura aceasta decizie. Pe parcursul jocului de la unii bossi va pica un disc (vinil) pe care il vom da la schimb prietenului Rodan (cel care ne vinde si celelalte items) pentru a debloca arme noi.
Despre sunet, nu prea stiu ce sa va spun, este un amestec de jazz cu.. ceva mai ritmat (nici eu nu stiu ce), nu este ceva fenomenal dar nici ceva prost ales.. isi face treaba, atat. Voice actingul pentru mine e putin cam tamp, glumele facute de protagonist mi se par cam idioate, iar melodia din timpul luptelor de la un moment dat incepe sa devina mult prea repetitiva.
Ca o concluzie, nu stiu ce as putea sa va spun mai mult decat ce am spus pe parcursul intregului review, este un joc ce isi merita banii si ce merita jucat. Cu toate ca mie unul mi s-a parut in mai multe ocazii a fii frustrant greu, cand reusesti sa dobori un monstru mare cat pl.. (hai ca nu va stric surpriza) satisfactia este pe masura! Un lucru este sigur, jocul intr-adevar ridica putin standardele jocurilor de acest gen, iar asta nu poate decat sa insemne numai de bine, iar batalia finala� va va ramane in cap mult timp de acum inainte, garantez!
P.S. Daca reuseste cineva sa termine jocul pe nivelul de dificultate Clymax� are tot respectul meu si inseamna ca eu ar trebui sa ma las de gaming.
Story: 8
Gameplay: 9
Sunet: 8
Grafica: 9
Nota Finala: 8.5
văd eu imediat cum stă treaba 
dar la Darksiders nu am avut probleme pe apocalyptic
Bookmarks