Piata RPG-urilor este in continua scadere. Acesta este din pacate un adevar al anului 2009, avand in vedere ca majoritatea producatorilor se orienteaza catre un public casual iar grinding-ul si invatarea terminologiei specifice genului ii fac pe cei care iau un joc pentru 2-3 ore pe zi sa refuze din start acest gen. J-RPG-ul este ramura cea mai saraca a genului. Comparativ cu ce ne-a oferit PS2-ul in domeniu, in actuala generatie de console se pot numara pe degete aparitiile dintr-un an. Si asta indiferent de calitatea pe care o au aceste titluri.
Infinite Undiscovery este un titlu produs de renumita companie in domeniul J-RPG-urilor, Tri Ace Studios. Companie ce ne-a adus pe lume bucurii precum seria Valkyrie Profile si intre timp a fost achizitionata de mogulul in domeniu, Square Enix. Avand in spate atata istorie, cat si aranjamentul prin care Infinite Undiscovery s-a prezentat ca un titlu de Xbox 360 (deci implicarea Microsoft pe proiect ar fi trebuit sa aduca un joc de calitate care sa foloseasca drept moneda de schimb in razboiul etern dintre fanboys) satisfactia ar fi fost garantata inca de la aparitia titlului. Din pacate insa, Microsoft nu a stiut sa pastreze reteta succesului pe care a facut-o cu Lost Oddyssey astfel ca jocul in cauza pentru acest review se scalda intr-un izvor de mediocritate.
Storyline
Povestea din Infinite Undiscovery ne pune in pielea lui Capell, un cantaret la fluier care a evitat intotdeauna potentialul pericol din viata sa. Si cu toate acestea, el este intemnitat intr-o inchisoare, fiind confundat cu un anume lord Sigmund. Tanara Aya ii apare in cale pentru a-l salva, insa doar din cauza ca si ea insasi il confunda pe lasul flautist cu bravul erou Sigmund. Nu dureaza mult pana Capell insasi este angrenat in batalia de eliberare a planetei desi la inceput incerca pe cat posibil sa nu fie implicat.
Avem astfel o intriga destul de interesanta, care ne poarta printr-o poveste misterioasa, pentru al carei raspuns merita sa parcurgi jocul. Ce mi s-a parut insa nepotrivita a fost lipsa unui prolog, avand in vedere ca motivele cheie ale bataliei pentru eliberarea pamantului lipsesc din poveste. Acestea pot fi intelese doar dupa o lectura a manualului, dar si-asa motivul pentru care batalia in sine este purtata este destul de vag, facandu-l pe jucator sa inainteze cu reticienta pe meleagurile din joc.
Povestea incepe de parca aparitia lui Capell reprezinta dorinta producatorilor de a realiza un sequel al unei povesti deja stabilite si cunoscute de toata lumea.
Apartenenta de genul J-RPG-ului se simte prezenta si prin adancimea personalitatii caracterelor. Fiecare personaj are diferite trasaturi care se deblocheaza pe parcursul aventurii dar ar fi fost interesant ca acestea sa aiba si un impact asupra gameplay-ului in sine.
Numarul mare de cutscene-uri aduce si avantaje si dezavantaje jocului. In primul rand, nu am inteles de ce in timpul cutscene-urilor mai mari producatorii nu au avut grija sa simuleze apasarea unui buton pe controller din cand in cand. Mi se pare o greseala copilareasca sa se diminueze contrastul ecranului ca atunci cand sunt inactiv, in timp ce ma uit la un cutscene din joc. Dialogurile sunt amuzante, desi cateodata sunt pline de clisee si stereotipuri anime incomplete. Nu e neaparat un lucru rau, dar atunci cand un personaj este stanjenit, nu inteleg de ce se face o pauza vizuala de parca ar urma blush-ul tipic sau picatura de transpiratie.
Alt aspect care m-a deranjat a fost modul in care gameplay-ul se impleteste cu aceste scene. Nu inteleg de ce dupa un cutscene trebuie sa inaintez inca 3-4 secunde dupa care sa inceapa alt cutscene, avand in vedere ca intre ele nu s-a produs nimic special ci doar am inaintat.
De asemeni, unele elemente de gameplay desi contribuie la poveste, te fac sa crezi ca mai degraba esti intr-un film interactiv decat intr-un joc adevarat. Culesul a 10 lemne de foc atunci cand personajele isi fac un adapost peste noapte, doar pentru a debloca alt cutscene, mi s-a parut o metoda destul de joasnica de inchegat povestea. In mod normal ar fi trebuit ca gameplay-ul sa urmeze aceeasi reteta pe tot parcursul jocului, nu sa fie presarat cu astfel de momente in care pur si simplu nu poti pierde.
Gameplay
Daca story-ul are elementele necesare unui J-RPG, nu prea putem spune acelasi lucru si despre gameplay. In general atunci cand adaugi litera J in fata genului te astepti la un joc Turn Based. Gameplay-ul din Infinite Undiscovery face insa exceptie de la regula si desi avem un sistem de Action Points implementat, acesta este total inutil, jocul fiind real time in toata regula.
Avem la dispozitie un party de maxim 4 persoane din care Capell va face parte intotdeauna. Ce nu mi-a placut mie insa la sistemul de party este prezenta unor personaje asa numite 'Secondary' care pot lua parte la actiune dintr-un alt party, diferit de cel in care se afla personajul principal.
Momentele in care vom avea nevoie de aceste party-uri sunt insa foarte putine, astfel ca aparitia acelor personaje pentru a te ajuta in calatoria ta este oarecum inutila si justificata doar prin modul in care decurge story-ul.
Sistemul de tintire al inamicilor este automat si este facut destul de eficient, avand in vedere ca numarul de inamici de pe ecran este in general destul de mic. Marea problema a jocului insa, nu consta in ce am enumerat mai sus ci in multitudinea de feature-uri care au fost slab implementate desi in esenta ele sunt foarte bune.
De exemplu, in functie de personaj poti crea arme, gati, scrie carti, si alte activitati care-ti aduc items utile de-a lungul calatoriei. Mai poti si folosi diverse cantece din fluierul lui Capell pentru a-i oferi party-ului tau diferite bonusuri. Sau te poti 'conecta' cu un alt personaj din party pentru a-l face pe el sa poarte conversatiile in locul tau, sa descuie cufere sau sa traga cu arme pe care tu nu le poti folosi.
Insa utilitatea acestor feature-uri este aproape de 0.
Avand in vedere ca am jucat jocul pe dificultatea Normal, folosind doar un singur cantec si producand doar un numar destul de limitat de produse, ma intreb daca pe Easy as fi avut nevoie in vreun fel de aceste features. Dificultatile superioare, care se deblocheaza pe parcurs, fac din aceste features o cerinta pentru supravietuire dar daca nu le prinzi gustul inca de la primul playthrough sunt destul de sigur ca nu esti tentat sa il incerci si a doua oara.
Jocul aduce si un element nou prin adaugarea unor elemente de stealth in gameplay. Singurul motiv pentru care merita sa te strecori in spatele inamicului este drop-rate-ul mai mare pentru itemurile unice. Insa avand in vedere ca nu prea ai nevoie de ele pe Normal, nu vei considera niciodata necesar sa abordezi aceasta tactica.
Alta remarca negativa este si lipsa metodelor de orientare, cat si a unui Jurnal in care sa-ti fie afisate sarcinile curente. Mi s-a intamplat chiar de 2 ori sa pierd aproximativ o ora cautand un personaj pe intreaga harta a jocului doar pentru ca mai intai trebuia sa activez un cutscene ca sa apara personajul respectiv desi nu era specificat. Intr-adevar este modern si nu neaparat benefic sa se elimine secventele de explorare, dar Infinite Undiscovery prea duce lucrurile la extrem de cealalta parte. De prea multe ori esti confuz si nu stii in ce directie trebuie sa o apuci pentru a-ti duce la capat misiunea sau si mai grav, cu care personaje trebuie sa vorbesti pentru a activa urmatoarea secventa din joc.
Grafica si sunet
Una calda si una rece, grafica si sunetul trebuiesc puse in balanta. Asta pentru ca din punctul de vedere al perioadei in care a aparut (Octombrie 2008) grafica din Infinite Undiscovery este un setback destul de mare. Blue Dragon a fost un J-RPG ce s-a intins pe 3 DVD-uri, si avea o grafica superba la acea vreme in timp ce Infinite Undiscovery se intinde pe 2 discuri, insa doar ca suport pentru numarul mare de cutscenes. Jocul nu este deloc mare incat sa dea ideea de 'infinit' iar calitatea texturilor este destul de slaba. Nu se ridica nici la nivelul sus-amintitului Blue Dragon.
Sunetul insa pe de alta parte un element bun al jocului. Soundtrack-ul este antrenant iar efectele speciale sunt bine reprezentate. Unii inamici au atacuri care au ca efect surzirea personajului. Un lucru bun si de apreciat din punct de vedere al calitatii sunetului, dar care nu are nici o influenta asupra jocului in sine.
Concluzie
Infinite Undiscovery ar fi iesit un joc mult mai bun daca gameplay-ul era mult mai bine inchegat asupra elementelor de baza. Practic el este un ghiveci de elemente destul de interesante, dar care sufera din cauza ca nu au o piesa de legatura. Singura explicatie pentru care jocul isi poarta numele de Infinite Undiscovery fiind insasi faptul ca vei sfarsi jocul fara sa descoperi o mare parte din joc si ca in general nu stii pe unde trebuie sa o apuci.
Story: 8
Gameplay: 5
Grafica: 6
Sunet: 9
Impresie: 7
Nota finala: 7
P.S. To prove my point: am atasat un screenshot in care Capell, eroul principal, calareste ursul Gustav, un alt personaj din joc. Daca nu as fi vazut aceasta poza, habar nu aveam ca poti face asa ceva. Infinite Undiscovery baby!
Bookmarks