Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.
Results 1 to 2 of 2

Thread: Review: Immortals Fenyx Rising Season Pass

  1. #1 SP
    Why so serious ? razvanrazy's Avatar

    Review: Immortals Fenyx Rising Season Pass

    Pentru cei care au jucat si savurat Immortals Fenyx Rising dar totusi ar mai vrea sa revina la joc, Ubisoft a lansat Season Pass-ul jocului, care contine 3 DLC-uri ce aduc o noua perspectiva asupra jocului si lumii create.
    Eu am jucat si terminat toate cele 3 DLC-uri, iar in randurile de mai jos le voi detalia putin.


    A New God


    Inainte sa apara primul DLC am putut gasi pe harta jocului un Trial pus de catre cei de la Ubisoft ca un fel de teaser (si care am observat apoi ca este chiar primul trial al DLC-ului) si mi s-a parut interesanta noua mecanica de a colecta bile de stamina in zbor.

    Totusi alegerea celor de la Ubisoft a fost sa nu includa aceste trials pe harta initiala ci avem o alegere in meniul jocului de a accesa acest DLC, urmand a te duce intr-un submeniu separat de unde putem incepe.

    Odata inceput DLC-ul si dupa ce trecem de un ecran care ne atentioneaza ca va contine spoilere din povestea initiala, avem de ales daca vrem sa continuam cu personajul si abilitatile din savegame sau vrem sa incepem cu un personaj nou.

    Voi incerca pe cat posibil sa evit spoilers referitoare la finalul povestii jocului principal in acest prim DLC review.

    Deznodamantul povestii principale il/o gaseste pe Fenyx primind statusul de Zeu chiar de la Zeus.
    Totusi, pentru a putea intra in cercul restrans din Pantheon, Zeus vrea sa ne puna la incercare, un fel de Legendele Olimpului, iar pentru a face acest lucru, trebuie sa finalizam provocari pentru fiecare zeu principal si sa castigam binecuvantarea lor.

    Noua harta, Olimp, este mai mica decat jocul de baza, cu mult mai putin accent pe explorare si lupta si actioneaza ca un hub masiv de intalnire cu cei 4 zei din jocul principal - Ares, Afrodita, Atena si Hefaistos si pornire a trials-urilor.

    Spre deosebire de campania principala unde cei 4 zei stateau impreuna si se certau incontinuu, acum ei stau fiecare in zona lui de harta, iar Zeus in centru, astfel ca nu-i vom mai gasi avand acele dialoguri amuzante din prima parte, dar umorul nu a disparut complet din joc.

    Acesta este un DLC bazat doar pe puzzles, unele din ele destul de dificile.
    Totodata, este important sa retineti ca majoritatea puzzle-urilor au modalitati neliniare de a le rezolva.
    Desi exista cai si consecinte ale acestor cai, putem, intr-un fel, indoi putin mecanica in moduri creative si unice.

    Spre exemplu, la un moment dat, pentru a evita o zona mai grea ce implica platforming si coordonare “la secunda” cu foarte multe cutii care levitau, am ales sa ma folosesc de doar 2 cutii care leviteaza si sa le trag dupa mine pe unde am vrut eu sa ajung.

    Aceasta este in mod clar o inspiratie din Zelda - Breath of the Wild - daca faci mecanica suficient de robusta pentru a rezolva orice, poti sa le manipulezi cu adevarat pentru a face ceea ce iti place.

    Multe dintre puzzle-uri sunt interesante si putin mai complexe decat s-ar putea crede. Te invata sa-ti folosesti abilitatile invatate in jocul de baza in moduri interesante.

    Un anumit set de puzzle-uri va face sa loviti cu ciocanul lui Hefaistos pentru a face bilele sa zboare intr-o alta zona.
    Mi s-a parut ca o interpretare a golfului, ceea ce este mai distractiv decat pare.

    Partea de combat si explorare a facut cumva un pas masiv in spate, fiind aproape eliminata din acest DLC, impreuna cu resursele, potiuni si alte puteri pe care le-am regasit in jocul de baza.
    Dat fiind faptul ca zona in care ne aflam este o zona sigura pentru Zei, nu ar fi avut rost sa introduca inamici in alta parte decat in combat trials pe care le gasim in unele Vaults la fiecare Zeu.

    Felul in care vedeti acest DLC va fi decis in mare parte de cat de mult v-a placut jocul de baza, dar mai ales Vaults-urile acestuia.

    Daca ti-au placut luptele si puzzle-urile, dar nu si open world-u, daca ti-a placut povestea dar nu si gestionarea resurselor sau daca ti-au placut partile mai liniare din povestea initiala, atunci acest DLC este perfect pentru tine.

    Personal mi s-a parut un DLC foarte bun, o completare perfecta a jocului de baza si mi-a satisfacut pofta de puzzles pe care mi-l lasase pauza de cand am terminat jocul pana la acest prim DLC.

    Story: 8
    Gameplay: 9
    Grafica - 9
    Sunet - 8
    Fun Factor - 9

    Nota Finala: 8.6


    Myths of the Eastern Realm



    Spre deosebire de jocul de baza sau primul DLC, Myths of the Eastern Realm este o experienta independenta care nu are legatura cu Fenyx.

    Creata de Ubisoft Chengdu, aceasta aventura se concentreaza pe un nou erou numit Ku si se detaseaza de panteonul grecesc in favoarea zeilor chinezi.
    Datorita acestui lucru, Myths of the Eastern Realm are, de asemenea, o harta complet noua de explorat si, desi impartaseste o multime de asemanari cu jocul de baza, aproape totul a fost refacut pentru a se potrivi setarii asiatice.
    De la rodiile consumabile in jocul de baza (care sunt acum piersici), diversii dusmani cu care te vei confrunta si chiar monedele lui Charon (care sunt acum monede de jad), acest DLC pare familiar, dar este, de asemenea, unic si diferit.

    Povestea in sine este, de asemenea, foarte asemanatoare cu jocul principal.
    Ku se trezeste intr-un tinut mistic unde prietenii sai au fost transformati in piatra. Confuz si singur, acesta urmeaza un sunet din departare, care ajunge sa fie zeita Nuwa cantand. Dupa ce a discutat cu zeita, Ku descopera ca Tao Lu a deschis muntele Bu Zhou, dezlantuind o forta prea puternica pentru oameni si Zei. Folosindu-si abilitatile, Ku trebuie sa o ajute pe Nuwa sa salveze lukea - si da, acesta este cam acelasi concept al jocului de baza.

    Partea interesanta este ca asemanarile nu sunt neaparat un lucru rau.
    Ti se ofera o multime de upgrades din jocul de baza pentru a incepe si trebuie sa deblochezi Godly Powers (care, din nou, sunt similare cu ce stiam din jocul de baza) si sa-ti recapeti aripile, astfel ca vei avea toate abilitatile lui Fenyx, din primele minute.

    O schimbare care are impact direct asupra combat-ului este faptul ca nu mai poti consuma incontinuu plante pentru stamina ci trebuie sa astepti cateva secunde intre ele, facand astfel stamina regeneration mai grea si in timp ce zburam pe distante mai mari sau ne cataram, dar si in combat.

    Totodata, mi s-a parut ca Ruins of heaven (vault-urile) sunt mai usoare decat la jocul de baza sau primul dlc, iar asta fara sa scad dificultatea sau sa activez hints, dar o spun si ca cineva care a apreciat poate mai mult decat alte persoane, primul DLC.

    Desi mai scurt si cu o harta mult mai mica decat jocul de baza si fara sa cunosc vreun pic din mitologia Chineza, tot m-am distrat de minune in aceasta lume si am reusit sa-l fac aproape 100% din placerea explorarii si a dorintei de a descoperi fiecare colt din lumea creata.

    As putea chiar spune ca acest DLC este pentru Immortals Fenyx Rising ceea ce este Miles Morales pentru Spider-Man.
    Au pastrat formula si au schimbat putin setting-ul, au adus un personaj nou cu oarecum aceleasi miscari si ne-au lasat sa ne distram in felul nostru, la fel ca in jocul de baza.

    Story: 7
    Gameplay: 9
    Grafica - 9
    Sunet - 8
    Fun Factor - 10

    Nota Finala: 8.6


    The Lost Gods



    Voi incepe prin a spune ca nu sunt fan Diablo sau alte jocuri de gen - cred ca Dungeon Crawlers este genul, astfel ca asemanarea cu ele si schimbarea genului de joc, din ce a fost Immortals Fenyx Rising in ce a ajuns acest DLC, nu a fost pe placul meu.

    The Lost Gods continua povestea lui A New God, dar cu un nou protagonist - Ash, un muritor ales de Athena si Fenyx pentru a ajuta la reunirea zeilor, dupa ce Poseidon, Hades si alti zei i-au intors spatele lui Zeus si Muntele Olimp si ca de obicei, doar tu poti sa-i readuci impreuna.

    DLC-ul incepe mult prea incet, ceea ce duce la un pic de frustrare dupa jocul principal si primele 2 DLCs care au continuat cu toate abilitatile jocilui de baza - acum trebuie iar sa deblocam double jump sau sa-ti gasesti un cal si mi-a luat mult prea mult pana am activat abilitatea de dodge sau hit in saritura, lucru care mi-a stricat efect placerea din combat.

    Avem parte si de un sistem refacut de upgrades, astfel ca unii inamici scapa diferite “blessings” colorate, care te pot ajuta sa-ti imbunatatesti anumite elemente de combat.
    Spre exemplu, un element de o anumita culoare poate fi adaugat la sabie, pentru a va permite sa loviti in timp ce sunteti in saritura, lucru care nu a fost prea bine explicat si fara de care am stat ~3h, chinuindu-ma efectiv cu pasarile care destul de rar coborau sa ma atace si-i puteam lovi.

    La fel s-a intamplat si cu fuga, o abilitate deblocata aproape de finalul jocului, timp in care ori am mers normal si a facut jocul super plictisitor si lung, ori am folosit calul pe distante scurte, pana dadeam de primii inamici si acesta dispara, obligandu-ma sa ma bat cu ei.

    Fiecare abilitate pe care o deblocam are un numar de sloturi blocate in meniul sau de customizare.
    Putem cheltui resurse pentru deblocarea sloturilor si apoi echipam o esenta (Essence) in acel slot - exista 5 esente: aer, foc, pamant, apa si haos si in functie de slotul in care sunt plasate, vor actiona diferit.
    Cu siguranta, este un sistem mult mai complex fata de jocul de baza si ajuta la o customizare mult mai personalizata, daca doriti sa pierdeti putin timp pentru a aprofunda puterile si a sti ce vreti sa asociati fiecarei abilitati.

    Dat fiind noul sistem de deblocare al abilitatilor, m-am trezit de multe ori, dupa ce m-am chinuit si am omorat toti inamicii, in fata unor puzzles pe care nu le pot face pentru ca nu am abilitatile necesare, uneori lucruri banale gen catarat pe suprafete.

    Astfel ca am ajuns de cateva ori la un chest pazit sau nu, pe care nu-l putem deschide pentru ca nu avem anumite abilitati si suntem nevoiti sa revenim…candva, daca nu uitam. Si cu siguranta nu am revenit la marea majoritate dintre ele.

    Noua camera face navigarea mult mai dificila si mi s-a parut mult prea departe de jucator, dar totusi si mult prea aproape, de multe ori dorindu-mi un slider de distanta sau o optiune de zoom, intrucat m-am lovit de multe ori de distante prea lungi unde nu stiam unde ar trebui sa ajung.
    Aceasta camera, impreuna cu viteza mult prea mica a lui Ash, a facut ca world traversalul sa nu mai fie fun iar puzzles au devenit mai greu de identificat si navigat la ele.

    Un alt lucru care nu mi-a placut si care mi-a stricat placerea de a explora noua harta, este data de faptul ca inamicii se respawneaza la infinit, mult prea agresiv, iar luptele fiind mult mai grele decat ar trebui - ele incep cu un prim val cu putini inamici mai usor de invins, iar apoi valul 2 si 3 vin cu inamici care inainte erau bosi, dificil de invins singuri, facand astfel bataile cu 5-7 inamici de genul asta sa fie frustrante si mult prea dese decat mi-as fi dorit.
    Iar odata scapat de o batalie, vrei sa te duci spre un anume punct, o misiune sau un altar si pe drum mai dai de 1-2-3-5 respawnari de inamici chiar in fata ta, de care nu poti sa scapi cu fuga si odata in combat, nu poti nici sa interactionezi cu misiunile sau cu altarele.

    Astfel ca a fost efectiv primul joc unde dupa 2-3h am schimbat nivelul de dificultate pe Story, pentru a scapa mai rapid de bataliile frustrante. Si chiar si asa a fost mult mai enervant decat mi-as fi dorit, intrucat bataliile tot aveau loc, chiar daca reusisem sa inving majoritatea inamicilor din 2-3 lovituri.
    Problema a fost ca fiecare batalie avea ~20 de inamici, iar distanta dintre lupte era uneori de 30-50s de gameplay, astfel ca a devenit o corvoada sa continui jocul si l-am abandonat de multe ori pana sa-l termin.

    Harta a fost mult mai mare decat cea din Myths of the Eastern Realm, dar si mult mai greu de explorat si deblocat, fiecare insula din cele 3 fiind impartita in ~10 bucati mai mici, care se pot debloca doar activand un altar din acea zona, ceea ce mi s-a parut prea mult.

    Vaults au fost mult mai usoare si neinspirate decat primele 2 dlc-uri, dar au fost si mai putine, astfel ca desi am fost obligati sa le terminam, pentru a putea continua povestea, au fost o schimbare buna de pacing, comparativ cu alergatul pe harta din punctul A in punctul B, incercand sa evit inamicii, iar odata ce m-au vazut, sa incerc sa-i elimin cat mai rapid posibil.

    Pe partea grafica, desi la celelalte 2 DLC-uri nu am spus nimic, fiind identice cu jocul de baza, pot mentiona 2 lucruri negative:
    In primul rand HDR-ul a avut ceva probleme, imaginea fiind mult prea gri. Nu stiu daca problema a fost de la mine, desi am schimbat inapoi in jocul de baza si in celelalte 2 DLC-uri si imaginea era buna, cand am revenit in acest DLC problema a persistat.
    In al doilea rand, s-a simtit lipsa transparentei la obiecte (pietre, copaci, arcade, samd), care in jocul de baza cu camera 3rd person nu deranjau, dar aici am simtit mult mai des lipsa acestuia, personajul meu sau inamicii fiind mult prea des ascunsi de aceste elemente.

    In incheiere as putea spune ca a fost un DLC foarte slab din punctul meu de vedere, dar am observat ca a fost foarte apreciat de persoane care joaca genu acesta de joc, deci nota de mai jos reflecta doar parerea mea despre experienta cu acest DLC.

    Story: 7
    Gameplay: 6
    Grafica - 7
    Sunet - 8
    Fun Factor - 6

    Nota Finala: 6.8
    Attached Images Attached Images season-pass.jpeg menu.jpg dlc-1_1.jpg dlc-1_2.jpg dlc-2_2.jpg dlc-2_5.jpg dlc-2_20.jpg dlc-2_13.jpg dlc-2_6.jpg dlc-2_18.jpg dlc-2_10.jpg dlc-2_11.jpg dlc-2_12.jpg dlc-2_8.jpg dlc-3_6.jpg dlc-3_9.jpg dlc-3_11.jpg dlc-3_18.jpg dlc-3_14.jpg dlc-3_27.jpg

  2. #2 SP
    Banned galaxic's Avatar
    A fost o bataie de joc ca au schimbat camera la Lost Gods.

Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.

Similar Threads

  1. Immortals: Fenyx Rising By paul in forum Console Club
    Replies: 112 Last Post: 06-07-2021, 13:05
  2. Vand Immortals Fenyx Rising Ps4 By miculas10 in forum Bazar Sony: Jocuri Console
    Replies: 2 Last Post: 05-07-2021, 15:13
  3. Review: Immortals Fenyx Rising By razvanrazy in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 8 Last Post: 24-06-2021, 08:17
  4. Schimb Immortals fenyx rising ps4 By Link in forum Bazar Sony: Jocuri Console
    Replies: 2 Last Post: 08-05-2021, 14:45
  5. Vând Immortals Fenyx Rising PS4 PS5 By GabiCutlac in forum Bazar Sony: Jocuri Console
    Replies: 5 Last Post: 25-04-2021, 15:43

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts