O reteta buna pare ca niciodata nu va da gres. Sa fie oare si cazul seriei Max Payne? Asadar dupa o asteptare de lunga durata, de aproape 10 ani, iata ca a venit si randul installment-ului cu numarul 3. In care, poate ca unii dintre noi, nici nu mai credeam. Sa trecem asadar la fapte si sa vedem ce surprize ne mai rezerva de data aceasta baietii de la Rockstar.
Prezentare si poveste
Pe Max Payne il cunoastem cu totii foarte bine din celelalte 2 episoade ale seriei si probabil ca singurele schimbari in ceea ce il priveste, tin de trecerea timpului si de noile belele in care acesta pare ca intra intotdeauna. Max apare prezentat ca fiind intr-o severa depresie, dependent de alcool si blocat undeva intr-un trecut prea negru chiar si pentru cei mai puternici dintre noi.
Noua viata, pe care Max a incercat sa o inceapa, se numeste asadar Sao Paulo. Un oras tipic brazilian, cu o populatie pe cat de numeroasa, pe atat de polarizata. Imaginile de pe la inceputul jocului sunt extraordinar de sugestive. Creioneaza cu o usurinta dezarmanta falia dintre bogati si saraci, dintre grija si fericire, dintre cartierele de lux si celebrele, dar violentele, favelas.
Eroul nostru, daca poate fi numit asa, lucreaza acum pentru unul dintre cei mai bogati afaceristi brazilieni. Private security, o numeste Max. Si, desi lucrurile par a merge linistit, totul ia o turnura dramatica in doar o fractiune de secunda. Actiunea se intensifica si urmareste lupta dusa de Max si partenerul sau, Pasos, pentru a-si apara angajatorul si familia sa numeroasa de o banda de rapitori, aparent fara motive prea intemeiate. Desi la inceput lucrurile par a nu avea sens, ele capata forma inspre finalul jocului.
Ca si amanunt haios, o comparatie plauzibila, mai ales dupa ce Max hotaraste sa se rada in cap, ar fi ca acesta este un fel de John McClane (Die Hard) si daca va era dor de personaj, sa stiti ca jocul va va face sa va simtiti un fel de Bruce Willis in miniatura. Mai ales ca, la final, am realizat ca probabil Sao Paulo va avea nevoie de o infuzie serioasa de personal in politie/forte speciale.
Gameplay
In ceea ce priveste gameplay-ul, ei bine, asa cum am mai spus, avem parte de o sumedenie de scene de actiune, condimentate cu multa violenta si gloante consumate.
Un lucru care mi-a atras atentia de la inceput, avand in vedere faptul ca nu ma consider a fi un maestru al headshot-urilor, a fost posibilitatea de a-ti selecta modul de aim. Daca iti tremura mainile pe stick-urile analog, recomand optiunea “hard lock”. Daca ai nevoie doar de putin ajutor din partea calculatorului atunci cand tintesti, recomandat ar fi sa folosesti “soft lock”. Iar daca esti cu adevarat un pasionat al acestui tip de jocuri, poti merge pe free aim.
Dificultatea jocului din punctul meu de vedere este setata sprea a-ti da mai multe batai de cap decat te-ai astepta initial. Inamicii par a stii intotdeauna unde sa te gaseasca si cred ca niciodata nu am reusit sa trag eu primul rand de focuri. De asemenea, checkpoint-urile pot fi destul de frustrante. Dupa ce iti croiesti cu greu drumul printre zecile de inamici, te trezesti ca mai apar alti 2-3 care te obliga la un retry. Nici macar sistemul de cover nu pare a fi de vreun ajutor in aceste situatii deoarece de multe ori te afli efectiv in camp deschis. Mai mult decat atat, unul dintre cele mai enervante aspecte ale acestui sistem este faptul ca de multe ori am ramas blocat, fara a mai putea continua jocul, singura solutie fiind restart-ul de la checkpoint-ul anterior.
Bullet time functioneaza exact cum te-ai astepta, parca nu exista nicio diferenta fata de primul joc. Iar asta nu este neaaparat un aspect negativ. Un singur lucru ar putea fi amendabil la acest capitol si anume faptul ca depinzi destul de mult de el, iar multe dintre kill-uri au loc cu ajutorul acestuia. Chestiune de gusturi. Painkiller-ele le vei gasi relativ rar, iar viata este un bun de care trebuie, ca si in realitate, sa ai mare grija. Sunt suficiente doar cateva gloante pentru a-ti consuma viata. In cazul inamicilor lucrurile stau o idee diferit.
Grafica si Sunet
La nivel grafic, versiunea de PS3 arata chiar bine. Sigur, jucatorii de pe PC vor gasi diferite hibe la acest capitol, dar pentru consolistul de rand, care cauta in primul rand o experienta de joc si pune in plan secund grafica, jocul este chiar agreabil.
Peisajele sunt cu adevarat superbe, iar Sao Paulo arata extrem de viu. Scenele din favela sunt o placere si parca atunci ti-ai dori ca Max Payne sa fie un sandbox game in care sa poti explora fiecare colt al acestei lumi intunecate si impovarate.
Sunetul este fara indoiala unul dintre punctele forte ale jocului. De la vocea lui Max Payne care reuseste sa creeze o atmosfera sumbra si incarcata si pana la celelalte personaje, totul pare ca a fost lucrat cu foarte mare atentie. Muzica completeaza actiunea intr-o simbioza perfecta, amintind cu fiecare ocazie de dramele din viata lui Max. Autenticitatea jocului este asigurata si de scenele trase in portugheza, localnicii “refuzand” sa invete limba engleza. Aici as adauga un minus, subtitrarea in acest caz nu vine in ajutorul nimanui deoarece ea este, ghici ce, tot in portugheza. Acum, nu putem decat sa ne inchipui ce inseamna “filho de puta” sau “de puta madre”.
Concluzie
Un joc pe cat de cenusiu la nivel de mesaj si poveste, pe atat de viu si plin de actiune. Acesta este Max Payne, aceasta este viata lui Max Payne. Omul care aparent se afla in mijlocul tuturor belelelor, a mai impartasit cu noi un capitol din viata sa. Un joc care te va tine captivat in fata consolei cateva ore bune si care va avea grija ca la sfarsit sa te faca sa te bucuri de experienta pe care ai avut-o. Sunetul, grafica, atmosfera, autenticitatea orasului, camerele superbe in care sunt filmate anumite scene de shooting si povestea sunt doar cateva dintre motivele care ar trebui sa va faca sa incercati Max Payne.
Prezentare: 9.5
Story: 9.5
Gameplay: 9
Grafica: 9
Sunet: 10
Nota finala ~ 9.4
Bookmarks