Eu nu joc fighting games - rar le pot suporta. BlazBlue a venit gratis la Plus, m-am gandit ca seamana cu Guilty Gear pe care il jucasem acum ceva timp din lipsa altor titluri interesane, si mi-am spus “de ce nu?”. Videoclipurile de pe internet legate de joc nu erau deloc promitatoare, nici din punct de vedere grafic, dar nici al gameplay-ului. Nici nu stiam ca ar putea avea un story demn de urmarit. Dar cred ca ar trebui sa intram in miezul problemei...
Din punct de vedere grafic, jocul nu sta rau. De fapt, pentru un fighting game, sta chiar binisor: fiecare background este realizat in cel mai mic detaliu, fiecare are un nume interesant si un citat filozofic dragut atasat, iar fundalul dinamic nu distrage deloc atentia jucatorului. Modelele personajelor arata, in ilustratia din storyline, pur si simplu sublim... Sigur, asta e probabil pentru ca iubesc serialele anime, iar jocul este realizat tocmai in acest stil. In timpul luptelor, personajele arata bine, cu animatiile fiecarui atac aratand bine spre foarte bine. Nimic special, care sa aduca jocului un mare plus, nimic care sa-i aduca un minus. Meniul mi se pare urat, ieftin si badaran, ceea ce, pentru o creatie japoneza, e surprinzator, insa asta nu e o problema serioasa, nu?
Coloana sonora se muleaza foarte bine pe intreg universul din BlazBlue. De la waiting screen si pana la melodia specifica fiecarui Astral Finish, toate sunt armonizate excelent, iar interpretarea vocala este perfecta (un cuvant mare, dar bine meritat, caci e singurul care poate descrie sentimentul pe care il are fiecare personaj in voce) - pana si vocile dublate in engleza sunt incredibil de expresive, iar asta nu e putin lucru. Cu toate astea, aici jocul primeste un minus pentru diferenta de volum dintre muzica si voci – de multe ori aceasta e prost gandita si deranjanta, stricand putin atmosfera pe alocuri.
Gameplay-ul este cel mai important element al unui fighting game, cel putin asa mi s-a spus. Aici referintele mele critice sunt putine, insa voi incerca sa fac o comparatie cu celelalte jocuri ale aceluiasi gen jucate de mine (Tekken, Soul Calibur si Guilty Gear, mai exact).
In primul rand, exista doua moduri de abordare: stylish si technical, ambele putand fi folosite in absolut fiecare mod de joc, inclusiv ranked online. Modul technical, fiecare atac special al personajului presupune o anumita de secventa de butoane si o coordonare riguroasa, fiind, mai exact, "the way it was meant to be played", tipic jocurilor "cu batai", in timp ce modul stylish inseamna o apasare repetitiva pe acelasi buton pentru a face combo-uri extraordinare. Cu toate ca un jucator experimentat va putea cu usurinta sa castige impotriva cuiva care joaca in stylish mode, pentru faptul ca optiunea asta poate fi selectata in ranked matches, jocul primeste un mare minus.
In modul tehnic, pe langa combinatiile destul de incalcite de butoane, exista factorul de sincronizare a miscarilor, un factor foarte neiertator. Spre deosebire de Tekken, in momentul in care oponentul tau a atins solul iti e aproape imposibil sa continui a-l ataca, ceea ce obliga la combo-uri dinamice si aiurite(aeriene). Dupa mai bine de 20 de ore jucate CU ACELASI CARACTER, am reusit sa castig impotriva copiilor care intra in ranked cu stylish, insemnand ca eu, om fara tangenta prea mare cu fighting games, am reusit sa imbin mai bine de 15 lovituri intr-un singur combo, aruncand un ochi la defensiva mea, heat gauge, barier, scut si celelalte nebunii introduse in mecanica jocului. Cu toate ca e cel mai greu joc fighting dintre cele enumerate de mine, nu e imposibil, iar rezultatul final e satisfacator.
Povestea jocului. Povestea incepe cu un episod extrem de lung, o recapitulare a intregii actiuni din Calamity Trigger, actiunea fiind strans legata de jocul precedent. Initial am vrut sa nici nu ma ating de story, si adevarul e ca inca nu am intrat in profunzimea ei, insa pentru ca urmeaza sa iau Calamity Trigger. Da, povestea pare atat de bine realizata incat imi voi lua inca un fighting game. Fiecare personaj este extrem de bine definit, de-a lungul zecilor de ore petrecute in fata ectranului (caci povestea fiecarui personaj dureaza in jur de 2 ore) avand impresia ca urmaresti un roman visual, nu un joc pe consola. Aici interpretarea vocala a caracterelor ajuta enorm la imersiunea in universul lor, iar muzica instrumentala/ambientala te face sa pierzi notiunea timpului.
Despre multiplayer nu sunt foarte multe de spus, caci nu ofera foarte multe. In afara de clasicul 1 vs. 1, mai exista si team tournament, in care jucatorii lupta 1 vs. 1 pe rand, ca intr-un... um... turneu. Jucatorii care aleg stylish mode distrug experienta online, iar daca nu o fac ei, sigur o va face lag-ul. Daca treci si de bariera lag-ului, vei putea pierde intr-un match fluid, caci nu exista nici cel mai mic sistem de selectie a jucatorilor (prima mea lupta a fost impotriva unui player de nivel 49, care avea mai mult de 500 online matches).
Eu nu joc fighting games; rar le pot suporta. BlazBlue a venit gratis la Plus si chiar seamana cu Guilty Gear, pe care il jucasem acum ceva timp. Videoclipurile de pe internet legate de joc nu erau deloc promitatoare, nici din punct de vedere grafic, dar nici al gameplay-ului, insa s-a dovedid ca nu erau deloc relevante. Am aflat ca jocul are un story demn de urmarit, bine realizat. Dar cred ca ar trebui sa intram in ultima parte a unui review (cea mai grea, de altfel): notele.
Story: 9.5
Gameplay: 9
Sunet: 9.5
Grafica: 9
Multiplayer: 6
Nota Finala: 8.4
Nota: jocul a fost analizat pe Playstation Vita; pe alte platforme, acesta poate sa difere.
Originally Posted by sol1d 
Bookmarks