Apple a vandut online aplicatii pentru iPhone de un milion de dolari pe zi. Compania a avut, de la deschiderea centrului online de aplicatii software App Store, in luna iulie, venituri de un milion de dolari pe zi, clientii descarcand peste 60 milioane de programe pentru terminalul iPhone, potrivit cotidianului The Wall Street Journal.
Compania americana estimeaza ca veniturile App Store vor ajunge la 500 de milioane de dolari anual, a declarat directorul executiv al Apple, Steve Jobs, pentru Wall Street Journal. "Aceasta afacere va atinge jumatate de miliard in curand si ar putea depasi un miliard de dolari la un moment dat", a spus Jobs.
Apple pastreaza doar 30% din veniturile rezultate, restul revenind programatorilor, a adaugat el. Steve Jobs considera ca aplicatiile disponibile vor contribui la o majorare a vanzarilor de iPhone-uri si iPod-uri.
Terminalele iPhone se conecteaza periodic la un site Apple, care poate, teoretic, sa dezinstaleze un software nedorit. Optiunea este necesara in cazul in care, in urma unei erori, Apple ar permite distributia, prin intermediul App Store, al unei aplicatii care poate afecta programele instalate. Sursa: hit.ro
Bookmarks