Acesta cred ca este unul din acele putine momente din viata noastra, din nebunia de zi cu zi, din tumultosul colaj de informatie care ne asalteaza, in care propun sa luam o mica pauza. Sa ne oprim o secunda din alergat prin amalgamul de date ce parca incearca sa ne dezumanizeaze din ce in ce mai mult si sa ne intrebam: De ce visam? Si fac aici legatura cu proiectul nostru si intreb: De ce ne jucam? O facem oare asa cum spun multi din "exterior", pentru ca nu avem o ocupatie sau avem prea mult timp liber? O facem oare pentru ca avem sau am dat in "mintea copiiilor"?
Sau poate ca o facem pentru ca jocurile sunt in ziua de astazi cel mai bun mijloc prin care imaginatia sau visele noastra devin macar pe micul ecran o realitate? Poate o facem pentru ca un film sau o carte nu produc aceeasi adrenalina si nu ne limiteaza atat de mult? Sau de ce nu, o facem pentru a schimba, chiar si temporar, o lume reala unde am avut o zi stressanta si plina de probleme, cu o lume de vis, in care suntem eroul si in care avem puterea de a trai altceva.
Trebuie sa recunosc ca devin din ce in ce mai mult obosit de lumea din jur care lucreaza numai cu cifre si bani. Ma uit cum in ziua de azi la un joc unii prefera sa numere numarul de triunghiuri in loc sa se lase purtati de story sau de muzica. Ma uit cum ies oamenii de la un film si in loc sa discute despre ideile prezentate, se discuta despre ce geanta si ce pantofi super avea actrita din rolul principal. Pe site-urile de specialitate am ajuns sa citesc mai mult despre bugetul unui joc decat despre cat de mult s-au implicat oamenii in acel proiect. De multe ori caut cu disperare sa aflu mai multe despre omul care a venit cu acea idee originala din joc, si de cele mai multe ori renunt, pentru ca pe oameni ii pasioneaza mai mult sa afle de ce ruleaza mai prost pe AMD decat pe nVidia.
Poate este o problema de marketing, poate se vinde mai bine can-can-ul, sau poate se intampla un lucru mai grav... si a inceput ca multora dintre noi sa nu ne mai pese. Imi aduc aminte cu placere de jocurile din tinerete, de cum ajungeam sa visez noaptea ca sunt in povestea respectiva. Si din pacate ma uit cu tristete la multi din generatia care vine din urma, si care nu stiu cum sa dea mai repede skip la intro & movies. Vor actiune repede, nu au timp de dezbateri. Sau vorba romanului "sa intre sa le rupa capul la toti"!
Nu vreau sa aduc in discutie aici problema violentei din jocuri si a parintilor iresponsabili (sunt sigur ca acesta este un subiect care ar trebui dezbatut separat si pe un spatiu mai larg), dar dau ca exemplu copilul unuia dintre clienti, care nu-si doreste decat jocuri cu "sange, vampiri, impuscaturi". Skip, skip... "pe cine trebuie sa omor?". Nu doresc sa dau sfaturi parintilor, intrucat eu nu sunt unul, dar ma tem un pic de ceea ce vad in jur. Copiii care pe calculator nu au nimic altceva (si nici nu vor altceva) decat CounterStrike. Am setat la cineva de curand un CounterStrike care nu se putea conecta la servere. N-am stiut ca o fac pentru o fata de 12-13 ani. Ce era pe chat-ul acela, m-a ingrozit. Initial am crezut ca am intrat pe un canal de cereri de pr0n din Ferentari.
Eu inca mai sper ca oamenii mai stiu inca sa viseze... si ca jocurile sunt un mijloc foarte bun pentru acest scop. Ma uit si la noi pe forum ca din ce in ce mai multe discutii sunt legate de teme tehnice (lucru care ar fi mult mai OK pe un forum de PC si nu de console). Duc dorul unor discutii despre arta dintr-un anumit joc sau altul... din ce in ce mai rar vad pe cineva entuziasmat de soundrack-ul unui joc. In schimb, vad o goana nebuna dupa "platine" si "achievements". Nu-i dezavuez pe cei care fac asta, dar nu pot sa ma intreb daca nu cumva acest lucru nu are legatura cu "robotizarea" ce rezulta din asa numita competitie. Pe vremuri, competitia consta in faptul ca ne strangeam 5-6-10 insi la un loc si incercam sa rezolvam impreuna un nivel din Saboteur sau o dilema din Dizzy.
Inteleg ca lucrurile evolueaza, ca avem din ce in ce mai multa putere de calcul, ca totul se misca mult mai repede... dar nu pot sa nu ma opresc (ca un batran ce ma simt in lumea jocurilor), si sa ma intreb: Dar de ce trebuie sa alerg?
Sunt curios... chiar as vrea sa stiu, mai ales de la "veteranii" jocurilor. Inca mai savurati jocurile... va alegeti un anumit titlu pentru ca va place sa intrati in acel story, in pielea personajului, sau o faceti pentru ca "are nota mare pe metacritic"? Ati ales vreodata un joc doar datorita unui sentiment creat de un trailer sau de un soundtrack? Sau in mare parte totul tine de pretul jocului si de faptul ca "toata lumea il are"?
Nu stiu ce efect va avea acest mic story... probabil multi ma vor considera nostalgic sau vor spune ca nu mai sunt in pas cu vremea, dar am zis ca poate nu strica asa, o mica intrebare de weekend. Sincer, acest story a fost oarecum impulsionat si de filmuletul de mai jos. I-am vazut pe oamenii astia atat de adanciti si de prinsi in acel cosplay, si mi-am imaginat pentru cateva minute, cum ar arata o lume in care ei chiar sunt personajele din jurul nostru... lumea din jocurile noastre translatata in lumea din jurul nostru. E inca frumos sa visezi, nu?
Bookmarks