Creatiile japonezilor mi-au placut inca de mic, de cand ma uitam la anime care pe atunci nu aveau subtirare. De la vestimentatie, stil de viata, arhitectura, pana la muzica si cinematografie, am fost pasionat de fiecare in parte, iar Gravity Rush reuseste sa le imbine perfect, toate, desigur, proiectate in fabulos.
Din punct de vedere al povestii -fara spoilers- jocul te va bombarda cu mai multe planuri narative intercalate sub forma de episoade, personaje extrem de bine definite si un scenariu care, spre marea mea surprindere -caci la prima vedere pare un joc bazat pe gameplay si nu pe storyline-, da dovada de originalitate, suspans si spontaneitate, critici subtile la adresa unei (actuale) societati aflate in declin , o protagonista inocenta si altruista, forte misterioase care vor sa distruga omenirea, autobuze fantoma, o invocatie metaforica a constiintei interioare, un Creator al universului si o pisica magica fiind primele elemente care imi trec prin cap.
Grafic, Gravity Daze prezinta o lume dominata de moarte (sau, mai exact, de letargia si indiferenta cu care majoritatea personajelor secundare isi privesc viata), cerul fiind rosu si negru (nu ca si cartea lui Stendhal, though), cladirile avand nuante inchise, asemanatoare inspre identice: o monotonie cromatica extraordinara. Pe de alta parte, pixelii o iau razna de multe ori, oamenii trec unii prin altii, iar unghiul camerei nu e mereu cel mai bun.
Coloana sonora e muzica pentru urechile mele. Nu sunt foarte multe de spus, in afara de clasciul "aceasta imbina extraordinar toate elementele jocului, sudand povestea intr-un aliaj perfect". Voice acting-ul e bun si el, insa prea putin, mult prea putin, scenariul fiind prezentat, de cele mai multe ori, sub forma de manga in varianta color. Cititul are farmecul lui, insa nu se compara cu vocile actorilor japonezi.
Gameplay - hard to learn, hard to master. Imi plac jocurile grele, asa ca nu am fost deranjat de dificultatea cu care ajustam gravitatia dupa fiecare cladire traversata, insa primele doua ore de gameplay sunt un chin. Directia e greu de ajustat, gravity gauge e putin, iar inamicii tai nu sunt destul de amabili incat sa te astepte. Odata obisnuit cu sistemul de zbor gravitational, insa, nu am mai lasat consola jos pana cand am ramas fara baterie. Luptele in aer sunt cat se poate de dinamice, deplasarea prin orase se face alert, iar cristalele imprastiate prin toate colturile lumii fac explorarea un deliciu si mai mare. De multe ori am vrut sa las povestea la o parte, pentru a zbura de capul meu prin fundatia cladirilor, insa dorinta de a vedea continuarea m-a determinat sa explorez abia dupa endgame.
Trofeele jocului sunt bine gandite. Nici ridicol de usoare, nici absurde, ca la Uncharted, iar multe dintre ele au fost alese in asa fel incat nimeni sa nu rateze frumoasa poveste a celor care spun povestea -no spoilers, as promised- (missable, de altfel - ironic, nu?)
Story: 9
Imersiune: 10
Gameplay: 9
Sunet: 9
Grafica: 9.5
Multiplayer: N/A
Nota finala: 9.3
Bookmarks