Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.
Results 1 to 5 of 5

Thread: User Review: Dark Sector (Xbox 360)

  1. #1 SP
    Senior Member Khan's Avatar

    User Review: Dark Sector (Xbox 360)

    Jocurile 3rd person mi-au starnit un puternic interes de-a lungul timpului inca de pe vremea cand tridimensionalul era la stadiul de concept. Fiorii actiunii vazute din spatele personajului, senzatia de exaltare atunci cand evitai proiectilul in ultima clipa, clipele in care iti tineai respiratia pana in momentul in care iti iesea saritura au fost tot timpul sarea si piperul acestui gen. Dark Sector a aparut pe consolele de ultima generatie in cursul acestui an insa fara sa aduca un suflu nou genului desi asteptarile asupra titlului tineau sa demonstreze contrariul.

    Story

    Povestea a fost mereu un element principal in cadrul unui 3rd person. Nu neaparat din punct de vedere al intensitatii intrucat nu toate jocurile din acest gen te tin incordat pana in ultimul moment pentru a raspunde la intrebarea "ce se intampla mai departe";. O poveste poate fi reprezentata si de senzatia de "badass" care te prinde atunci cand practic s-a dat drumul la joc. Setea de actiune aduce satisfactia atunci cand reusesti sa duci un nivel pana la capat asteptand cu nerabdare sa o iei de la capat pe alte meleaguri.

    Dark Sector din pacate nu reuseste insa sa urmareasca cel putin unul din cele doua moduri de povestire, prezentandu-se cu o poveste confuza si neslefuita care nu reuseste sa-ti raspunda la majoritatea intrebarilor desi este totusi un prim joc dintr-o serie. Aparitia unor personaje de-a lungul parcurgerii nivelelor cat si dialogurile dintre ele dau de inteles ca undeva in trecut au mai existat intalniri intre ele dand impresia astfel ca jocul e mai degraba un sequel... un sequel la ceva inexistent.

    Esti pus in rolul unui spion ce are o misiune tipica de infiltrare si culegere a informatiilor. Informatiile pe care le cauti se refera la un virus ce a infectat o mare parte a po****tiei tarii fantezist-comuniste in care te aflii, insa chiar la inceputul jocului din cauza unui duel pe care il pierzi inevitabil ajungi tu insuti sa fii infectat.

    De aici povestea te duce in rolul infectatului care insa inloc sa caute antidotul (ca intr-o tipica aventura hollywoodiana) cauta razbunarea si chestionarea celui care a provocat intreg incidentul.
    Aparitia unui personaj de gen feminin fata de care personajul tau tinde sa aiba o oarecare compasiune insa nu ne este explicata provenienta ei. Per total povestea dezamageste intrucat nu trezeste nici cel mai vag interes si nici nu motiveaza setea de crima pe care o are personajul de-a lungul povestii.

    Gameplay

    Spuneam mai devreme ca povestea intr-un astfel de joc trebuie sa fie daca nu captivanta, cel putin motivanta pentru masacrul ce urmeaza. Spuneam asta referindu-ma in mod special la Gears of War intrucat de cand Epic a promovat conceptul de cover & shoot, multe jocuri de duzina au avut dorinta sa imite succesul.

    Gameplay-ul are la baza acest sistem, in mare parte din joc fiind nevoit sa folosesti tactica de cover & shoot la fel ca in Gears of War. Exista totusi si diferente pentru ca stiti cum e daca furau totul se considera plagiat, daca au "imprumutat" putin, se considera cercetare.

    Prima diferenta notabila este glaive-ul, o unealta care devine parte din personaj odata cu terminarea prologului. Arma are similaritati mari cu "chakran-ul" lui Xena a carui finete a fost admirata de marea majoritate a tineretului autohton.

    Pe langa proprietatea de a se intoarce la jucator, glaive-ul are si abilitatea de a capta diverse energii din mediu cum ar fi curentul electric, gheata sau focul. Cu aceste proprietati jucatorul poate sa-si incinereze, curenteze sau inghete inamicii si pe langa asta i se ofera posibilitatea de a rezolva puzzle-uri fara de care sa nu poata progresa. De exemplu va trebui sa folosesti glaive-ul cu electricitate pentru a lovi cu putere o usa inactiva sau glaive-ul de gheata pentru a ingheta apa si trece mai departe.

    Pe masura ce jucatorul avanseaza glaive-ul va avea parte de upgrade-uri cum ar fi posibilitatea de control a zborului. Desi poate nu veti fi tentati de acest feature, producatorii au vrut sa aiba satisfactia ca fiecare jucator sa treaca prin tot ce au implementat ei, astfel incat pentru a trece de anumite portiuni de nivel utilizatorul va fi din nou fortat sa foloseasca noile puteri.

    Desi glaive-ul a fost practic piesa de rezistenta a jocului si lait-motivul prezentarii jocului, acesta nu reuseste sa se ridice la nivelul asteptarilor tocmai prin faptul ca producatorii au fortat atat de mult utilizarea lui incat jocul tinde sa fie repetitiv. Armele gasite pe jos se evaporeaza in 30 de secunde conform scuzei penibile care spune ca au un chip de protectie cu privinta la proprietar.

    Repetitivitatea este sustinuta puternic din spate si de catre momentele de lupta corp la corp. In cazul in care esti la o distanta minima de un inamic, este recomandat sa faci cativa pasi in spate pentru a incerca sa-l tintesti intrucat actiunea de melee este utila doar la finalizare. Atunci cand un inamic palpaie este momentul sa finalizezi crima printr-un "finisher" bine plasat.

    Alta ar fi fost povestea daca aceasta miscare nu se repeta in functie de inamicul rapus. Exista o animatie unica pentru fiecare tip de inamic, iar aceasta animatie este redata din aceeasi perspectiva indiferent de pozitia care o ai fata de acel inamic.

    Un alt defect notabil si cel mai deranjant din punctul meu de vedere este lipsa briefing-urilor frecvente sau cel putin specifice. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa repet un nivel de cateva ori pentru ca nici macar nu mi se sugera ce trebuie sa incerc sa fac.

    Gameplay-ul se bazeaza in principal pe trial & error. Odata ce ai gresit va trebui sa incerci din nou de la ultimul checkpoint bazandu-te pe faptul ca ai invatat ceva din greseli. Este insa de admirat buna pozitionare a acestor checkpoint-uri intrucat nu a fost niciodata nevoie sa repet bucati intregi din nivel din cauza lipsei lor.


    Jocul putea fi memorabil daca cel putin nivelele erau optimizate mai bine din punct de vedere al dificultatii. Nu mi se pare normal ca la primul playthrough sa fiu nevoit sa repet anumite sectiuni din nivelul 4 incat sa ma plictisesc sa tin controller-ul in mana si sa parcurg nivelele 6 si 7 fara a pierde nici macar odata.

    Prezentare si concluzii finale

    Din punct de vedere al calitatii grafice cat si a sunetului, Dark Sector se conforma asteptarilor de la un joc de noua generatie. Texturile aduc la viata o atmosfera intunecata, post-apocaliptica, oferint practic singurul stimulent catre carnagiu.

    Nu pot spune ca Dark Sector este un joc slab, intrucat feature-urile sale, desi putine si repetitive, sunt bine implementate. Insa in fata conceptului de gameplay de la Gears of War inovatiile palesc incat tind sa treaca neobservabile.

    Story - 6
    Gameplay - 7
    Grafica - 8
    Sunet - 8
    Concluzie finala - 7
    ________________
    Nota - 7.2
    Attached Images Attached Images cityaccesscropped.jpg darkstandoff.jpg emplacementcarnage.jpg finisher.jpg hospitalhazards.jpg statuekill.jpg takingcover.jpg technocytefeast.jpg

  2. #2 SP
    Member Zaktan's Avatar
    Ce este cu laserul acela albastru din a-5-a poza?

  3. #3 SP
    Senior Member istrategie's Avatar
    E tinta!

  4. #4 SP
    Senior Member eXistenZ's Avatar
    e chiar bun reviewul dar la grafica i-as fi dat 9 but still congrats!!!

  5. #5 SP
    Member no_m3rcy's Avatar
    good review.... totusi as fi dat un 7.5 pt glaive

Your post count prohibits you from posting new replies in this forum!
Users with less than 1 posts cannot reply to threads here. Your post count is currently . You need to post first in the Intro thread.

Similar Threads

  1. User Review: Dark Souls By Dudel in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 3 Last Post: 20-02-2012, 20:02
  2. Licitatie: Dark Sector Xbox 360 By GreyhounD in forum Licitatii
    Replies: 11 Last Post: 14-06-2009, 12:25
  3. User Review: Dark Sector By Xtm in forum Game Reviews & Previews
    Replies: 0 Last Post: 02-08-2008, 17:07

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts