Eu oricum ma tem ca toti se indreapta spre streaming... Stiu ca altii au esuat (pe partea de game streaming - pentru ca pe video streaming se poate spune ca aproape a omorat televiziunea)... dar probabil s-a intamplat si pentru ca au fost cu mult "inaintea timpului lor". Eu urasc maxim ideea asta, dar nu cred ca vom prea mult de ales. Incet incet o sa fim asaltati de fibre optice (tocmai ce se monteaza cea mai mare conexiune de fibra optica transatlantica EVER - partea funny este ca se numeste "MAREA", si va fi realizata de Microsoft si Facebook)... avem provideri care ofera deja conexiuni peste gigabit (un 4K avand nevoie de "doar" vreo 100mbps)... Ca vor fi 5 ani, ca vor fi 10... din pacate cam acesta va fi viitorul. Si o sa fim mai toti dependenti de o conexiune la internet, mai rau ca de apa...

Multi vor spune "neah... raman la discurile clasice". Well, asta e clar, vom trage cat de mult se poate, pana ce atat consolele cat si PC-urile vor uita ce este aceea o unitate optica. Sa va reamintesc ca Apple deja nu prea mai stie ce este acela un CD? Si ca toti i-au prevazut caderea atunci cand a scos primul Mac fara unitate optica. Si iata-ne cativa ani mai tarziu... n-a murit nimeni, ba din contra, Apple Music, Google Music, Hulu, Netflix, Pandora & Co. sunt binemerci... chiar in crestere.

Sony a incercat apele cu PlayStation Now, pentru ca "stie" ce va veni. Chiar daca e un serviciu nu prea atractiv acum (si costisitor pentru ce ofera), eu cred ca pentru ei este un beta-testing... isi pun la punct infrastructura pentru viitor (pentru momentul in care orice joc de PS4, PS4.5, PS5 vor putea fi oferite "live"). GeForce Now e un alt exemplu... Microsoft ne tot mai baga cate un teasing despre cloud-computing... Google, IBM & Co. mai arunca o idee despre quantum computing...

Daca iei si pui toate chestiile astea cap la cap, parca nu are cum sa nu-ti sara in ochi unde vor duce toate acestea. Nu ma astept ca peste 10 ani sa ne introducem toti o mufa USB in cap si sa ne jucam direct... dar ma astept ca tot ceea ce vedem noi acum ca o consola, sa fie doar ceva componente suficient de mici incat sa incapa intr-o casca VR, conectata la internet. Nu vei avea nevoie de 8GB RAM sau alte alea... ci doar de conexiune ok la internet. Atata timp cat vei primi frumusel totul in 4K la 60FPS... nici nu stiu cat iti va pasa. Iar cei care vom cauta cu disperare discuri, vom fi deja "retro geeks"... Anyway, time will tell.

P.S. Hmm, daca stau si ma gandesc, cred ca totusi MAREA nu este cea mai mare conexiune "ever", pt. ca are "doar" 160 Terabits/sec... dar cred ca este cea mai mare conexiune intre 2 continente.