Pentru mine treaba e simpla: am jucat cand eram mic Ocarina of Time si mi-a placut enorm. A fost ani la rand un joc la care m-am reintors mereu, care m-a captivat si m-a fascinat constant. Povestea indeajuns de simpla incat sa o intelegea si un copil dar in acelasi timp atat de frumos spusa si emotionanta incat impresioneaza si un adult in toata firea. Pe langa asta, as mai adauga ca toate celelalte Zelda jucate s-au prezentat la fel. Desi s-au maturizat altfel fata de alte serii, progresul gameplay-ului se vede, dar pastreaza in acelasi timp un sarm pe care nu il mai vezi in alta parte. Iar pentru mine faptul ca sunt jocuri noi din serie, care arata oarecum altfel, care prezinta idei noi si gameplay nou, tot se simt ca un Zelda. E greu de explicat si probabil ca e nevoia de mintea unui copil sa joace un titlu mai vechi ca apoi sa creasca cu seria. Chiar e greu de explicat si inteleg de ce unii privesc chioras spre el si nu inteleg, dar asta e genul de joc pe care daca nu l-ai trait la vremea si la varsta potrivita nu prea ai sanse sa il mai intelegi.

Iar asta o pot spune si despre alte titluri Nintendo, insa nu cu acelasi impact pentru mine. Donkey Kong este platformerul meu preferat si isi pastreaza sarmul din jocurile vechi si in cele noi. Nintendo face jocuri pentru copii si pentru copiii care au crescut cu jocurile astea, pentru restul nu prea au sens.