Există un curent de adâncime, invizibil la suprafață, care angrenează toate personajele acestei întâmplări politice în altă direcție decât cred ei că vor ajuge. Eu cred că resorturile profunde ale acestui curent nu sunt în prostia arogantă a lui Dragnea și nici măcar în lașitatea complice a majorității pesediștilor.
OUG-ul lui Dragnea nu e decât un catalizator al unui proces care nu are nimic de-a face cu Dragnea. E foarte greu de explicat de ce au ieșit acum oamenii în stradă cum n-au ieșit în ultimii 25 de ani doar invocând statul de drept, având în vedere că au avut în aceiași 25 de ani zeci de situații politice mai dramatice decât cea de acum și la care au reacționat cu mult mai multă pasivitate. E aproape imposibil de explicat de ce atâtea organizații de presă sau religioase, profesionale sau sindicale, au virat ca la un semn împotriva PSD, invocând doar anticorupția și scârba de hoți. În mod evident resorturile sunt mult mai profunde.
Nimeni nu s-a oprit încă asupra paradoxului esențial al protestelor: liderul care a câștigat cu o majoritate semnificativă alegerile cu 2 luni în urmă e pe cale să piardă realmente puterea politică în urma demonstrațiilor masive ale unei minorități importante dar totuși minoritate.
Eu înțeleg frustrarea liderilor PSD și, mai mult, spun că au dreptate: ce se întâmplă e înafara jocului democratic. A zis și Johannis, cu umătate de gură, că soluțiile se pot găsi numai în Parlament, nu în stradă.
Nu înțelegem încă deplin consecințele dar putem observa cum regulile jocului politic și democratic se schimbă. Putem vedea cum națiunea, ajunsă la o maturitate politică întârziată, găsește calea de a rezolva singură principala problemă a democrațiilor moderne: lipsa de reprezentativitate.
Contrar a ce zice Tăriceanu și chiar Johannis, soluțiile politice chiar se dovedesc a se găsi în stradă și nu în Parlament. Pentru că lipsa de reprezentativitate (care e boala tuturor democrațiilor europene) înseamnă de fapt lipsa unei voci care să te reprezinte, atunci grupurile nereprezentate politic care nu au votat pentru că nu au pur și simplu pe cine vota, au găsit calea prin care să exercite direct puterea.
După exercițiul cu Ponta, când, la fel, partidul aflat tehnic la putere a ajuns de fapt în opoziție în pofida regulilor jocului, lumea a înțeles că există un mecanism prin care poate ocoli impedimentul nereprezentativității.
Concluzia e una care ar trebui să ne uimească: rezultatul votului contează mult mai puțin decât acum 5 ani. Așadar nu e vorba atât de proteste cât de embrionul unui mecanism prin care electoratul frustrat de o clasă politică nereprezentativă a găsit soluția pentru a recaptura puterea politică înafara Parlamentului.
Gândiți-vă puțin, în mod normal alegerile determină raportul politic de forțe. Alegerile determină cine ajunge la putere. Adevărul ăsta e esența jocului democratic. Dar dacă ne uităm la Ponta și la Dragnea, mai putem noi spune că funcționăm într-o democrație "clasică"?
După ce Dragnea va fi picat iar PSD-ul se va face țăndări, care e politicianul care va mai avea curajul să invoce rezultatul votului din alegerile ținute odată la 4 ani, așa cum a făcut-o recent, cu aroganță, Tăriceanu?
Ironia maximă e că PSD e de fapt agentul acestei schimbări. Nu numai acum când se sinucide cu Dragnea imediat după ce au câștigat alegerile, dar și în trecut, când au încercat să-l suspende de două ori pe Băsescu, igorând că prin asta dau semnalul că nici un politician ales nu-și mai poate vedea mandatul ca sigur pe toată durata lui. Lumea a început să înțeleagă că nu e nevoie să aștepte un ciclu electoral, că poate schimba puterea și între alegeri.
Ce vedem zilele astea în Piața Victoriei e mecanismul unei neo-democrații care nu trebuie confundată nici cu mișcările Occupy - care erau mecanisme de ventilare a frustrării cu resorturi anarhiste, nici cu Tea Party care a fost de fapt o mișcare politică alternativă (un fel de M10 mai cu mintea acasă) care a sfârșit prin a fi absorbită de politic. Ce vedem e diferit, e ceva nou. Nu există după cunoștința mea nici o situație similară în lumea democratică, ca mișcări de stradă informale să determine pierderea puterii executive a partidului majoritar de două ori la rând, în mai puțin de doi ani. Unii fac eroarea de a spune că protestele nu sunt politice pentru că nu sprijină nici un partid. Eu aș spune că sunt extrem de politice pentru că determină soarta tuturor partidelor. Protestele sunt, de fapt, char politica în acțiune. De asta sunt tonice și stârnesc invidie printre străini: pentru că e o demonstrație de putere, nu de frustrare.
PS: vorbesc ca și cum Dragnea a pierdut dea puterea pentru că asta e adevărat, chiar dacă se agață de ea. Nu mai are aliați și muniție, a ajuns singur împotriva tuturor.
Reply With Quote