@Xander RO: mai nou a reapărut ciuma bubonică. Și nu zic de India, ci de Oregon, în SUA. Probabil că chiar o să ne întoarcem la evul mediu la cum scade raționamentul și crește agresivitatea la nivel global. Pe măsură ce se vor cheltui mai mulți bani pe înarmarea Europei de Est, și mai puțin pe educație și sănătate, să vezi cum revin niște probleme cândva considerate demult „rezolvate”.


ON-TOPIC - legat de alegerile locale din București.

E demult oficial că meciul va fi între Nicușor și Piedone. Candidatul de la AUR e necunoscut și în sfera irelevanței. Nici măcar electoratul AUR nu e interesat de el. Mai interesați sunt să voteze cu Piedone. Misterul pentru mulți e candidatura lui Cîrstoiu din partea PSD-PNL.
Din ce am lecturat:

1. e doar un iepure scos din joben pentru ca Ciolacu cu 2000 de like-uri pe FB, cu un scop: să o împiedice pe Firea să mai candideze. Pentru că ea a pierdut în 2020, are probleme cu dosarul „Azilele Groazei” și PSD nu se mai riscă să piardă pe mâna ei. Ciolacu i-ar zice vreo două, dar Firea e din clanul Pandele, care oricând se poate duce către AUR. Ciolacu încearcă să fie un bun strateg aici și vrea să o ardă populist cum a ars-o și în 2021 cu Rafila - scoate un medic la înaintare să mai câștige capital de imagine, și așa o mai alină pe Fieruța.


2. PSD l-a scos pe medic la înaintare doar din aparențe, pentru a nu se da de gol că-l sprijină în realitate pe Piedone. Firea s-ar enerva cumplit apoi. Dacă i-ar acorda suport oficial unuia care a făcut pușcărie un an și a fost acuzat pentru autorizarea unui club cu riscuri, și-ar compromite imaginea cum au făcut-o și pe vremea lui Dragnea. Sunt și PSD-iști care nu mai vor să voteze candidați penali sau care au făcut pușcărie.

3. Piedone clar va avea suportul neoficial al PSD. Nicușor s-ar putea să aibă suportul oficial de la ADU și cel neoficial de la PNL. PNL-iștii nu l-ar susține în veci pe Piedone și nici pe medicul din jobenul lui Ciolacu. Este probabil ca după alegerile astea, coaliția să se destrame. Dar tot mafia PSD-PNL va fi la butoane în consilii și perfecturi, tot ei vor fura cu lopețile prin toate primăriile de sector și primăria capitalei.
Indiferent că va câștiga Nicușor sau Piedone.
Din păcate, doar un cutremur de 7-8 grade poate schimba Bucureștiul .......adică să se prăbușească aproape tot și să se reconstruiască de la 0, dar de data asta, cu cap! Nu-mi doresc așa ceva, dar până la urmă, plăcile seismice nu țin de doleanțele noastre. Când va fi, va fi, asta este!

4. Votanții care pot decide soarta Bucureștiului, în culmea ironiei, sunt cei de la AUR, românii naționaliști aka „dacii liberi”. Câteva mii de voturi în minus sau în plus contează.
Dacă votanții AUR (ăia 30.000) decid să-l voteze pe populistul de Piedone (200.000 - 250.000 voturi sigur le are asigurate de la bazinul PSD), s-a terminat, Nicușor va pleca acasă.
Dar e o problemă pentru PSD!
Mare parte din electoratul AUR să fie de dreapta (vreo 20.000 din ăia 30.000 n-ar vota în veci un candidat de stânga), cei mai mulți, foști votanți ai lui Băsescu la tinerețe, mulți cu afaceri.
Iar Piedone e de stânga.
Ceea ce înseamnă că mulți votanți AUR vor sta acasă, își vor irosi voturile pe candidatul AUR sau îl vor vota pe Nicușor care este măcar de centru dreapta. Pentru Nicușor, 20.000 de votanți de la AUR în plus pentru el sau minus pentru Piedone ar fi o salvare.

Ne-ar scuti de patru ani de „piedonism”.

Credeți-mă, o să fie de plecat din București dacă ajunge Piedone primar, cu toată mafia PSD în spate și cu aripa PNL care e pro-PSD. Dacă Bucureștiul vi se pare groaznic acum, o să fie și mai și dacă iese primar.

Cu Nicușor primar, probabil o să fie certuri între PSD, PNL, USR și AUR, probabil nu s-ar face nimic, am mai sta cu multe proiecte în pană și am irosi încă patru ani din viețile noastre, dar cel puțin n-ar acapara mafia PSD tot.

Situația actuală în care ne aflăm, și nu e deloc plăcută, e mai de preferat decât aia în care ar ieși Piedone primarul Capitalei.