Review: The Last of Us Part 1 - Game Reviews & Previews - Page 0

Tin minte si acum cand s-a lansat jocul initial, in 2013. Nu aveam un PS3 asa ca am rugat un prieten sa-mi imprumute jocul dar si consola, dupa ce l-a terminat el. L-am jucat pe nerasuflate si am savurat fiecare secunda din el. Si pentru ca mi-a placut la nebunie, dar si pentru ca trebuia sa-i dau consola inapoi. Povestea, chimia dintre ei, acting-ul dar si lumea, mi s-au parut fenomenale, astfel ca a ramas in sufletul meu ca unu din cele mai bune jocuri. Ever.
Cand l-au relansat pe PS4, am avut ocazia sa-l joc pe propria consola si nu m-am mai grabit cu nimic. Am verificat fiecare coltisor din lumea aia si parca am apreciat si mai mult jocul, desi stiam povestea.

Avansam pana in Iunie 2022, cand au anuntat official acest Part 1, un remake al jocului din 2013, dar facut pe engine-ul lui Part 2. Am fost super incantat de ce au aratat si au zis despre el, dar si dezamagit de pretul ales pentru lansare.

Desigur, nu este primul remake vandut de Sony la pret full, dar sunt sigur ca puteau gasi o alternativa care sa-i impace si pe cei care au cumparat deja jocul si care inca-l detin fizic sau digital.


Prezentare si Poveste

The Last of Us Part 1 este un 3rd person Action Game cu mici mecanici de RPG pentru crafting, ce are loc intr-o lume post-apocaliptica dar cu locatii reale.

Intrucat majoritatea cititorilor de aici stiu povestea, voi intra putin in detaliu fara sa dau totusi vreun spoiler major pentru cei care nu au apucat sa puna mana pe vreo versiune a jocului.

The Last of Us Part 1 are loc intr-o lume ravasita de o pandemie/un virus (cordyceps fungal parasite) care infecteaza oamenii transformandu-i intr-un fel de zombies, care la randul lor pot infecta sau omora alti oameni. Exact – tipic filmelor cu zombies – esti muscat, te transformi in zombie.
Si da, stiu, suna cunoscut – la o scala mai mica, am trait cu totii pe propria piele o astfel de poveste in ultimii 2 ani, din cauza COVID19 – iar multe lucruri le putem revedea in joc, desi duse mult la extrem.

Astfel ca avem locuri de verificare si sortare (triaj) oameni, avem spitale care la un moment dat au fost pline de pacienti care s-au transformat in “Infected” si au atacat oamenii dar si tot ce au prins in preajma, avem masini si case parasite de oameni care incercau sa scape si overall un peisaj post-apocaliptic unde armata a fost chemata pe strazi si nu s-au luat cele mai bune decizii.

Nu vreau sa stric inceputul jocului, asa ca voi continua prin a spune ca povestea principala ne gaseste in pielea lui Joel, un contrabandist grizonat care se lupta sa supravietuiasca intr-un oras controlat de armata si care este insarcinat cu misiunea de a transporta “un colet” pana in afara orasului, la un anume punct de control al Fireflies, un grup de “militia” care, printre altele, incearca sa gaseasca un remediu pentru oprirea pandemiei.

Acel colet este de fapt Ellie, o tipa guraliva (smart mouth cum ii spun eu) in varsta de aproximativ 14 ani, care a realizat ca este imuna la parazitul respectiv, dupa ce a fost muscata si nici dupa 3 saptamani nu s-a transformat in Infected.
Desigur ca aceasta misiune de livrare se transforma in ceva la care Joel nu se gandea cand a acceptat-o.

Astfel ca ne imbarcam intr-o calatorie ce se desfasoara pe parcursul a cateva luni, prin cateva locatii deja iconice, de la cladiri de birouri, la paduri intinse, orasele tipic americane sau un campus universitar si o relatie care evolueaza odata cu noi, pe care va las pe voi sa o descoperiti singuri.
Singurul lucru pe care-l mai spun aici este legat de chimia dintre cei 2, de cat de bine este scris totul, dar mai ales interpretat. Personal, nu tin minte sa fi experimentat pana atunci, ceva la nivelul asta, decat in filme.

O parte foarte interesanta pentru un astfel de joc, este faptul ca povestea – cea mai mare parte a ei, pot spune - nu ne este expusa doar in cinematics-uri ci in actiunile si conversatiile pe care le avem in functie de ce gasim/deblocam in joc. Iar asta ajuta foarte mult la relatia pe care o construim si noi, ca jucatori, cu personajele alea digitale.


Grafica si sunet

Primul lucru pe care-l observam inca de cand pornim jocul este ca acum avem cinematics rulate in timp real, astfel ca putem pune pauza sau intra in photo mode oricand dorim.
Si cel putin in cazul meu, am abuzat de acest lucru, fiind pur si simplu dat pe spate de emotiile perfect exprimate de catre personaje, de cum se misca muschii fetei sau cat de bine este reflectat un sentiment in ochii personajului respectiv.

Fiind un remake, jocul construieste pe scheletul celui lansat in 2013, dar facand upgrade la engine-ul folosit in The Last of Us Part 2 – desi am simtit ca nu mereu se ridica la nivelul acestuia, dar voi reveni mai tarziu la acest aspect.
Astfel ca avem modele de personaje refacute, ca sa le aduca mai aproape de cum aratau in Part 2, cel putin pentru Joel si Ellie. Dar avem si modele complet noi pentru cateva personaje secundare, cum ar fi Tess.

Acest engine aduce cu el si noul sistem de iluminare, texturile refacute sau actualizate la rezolutie mai mare, mult mai multa geometrie pe ecran si mai multe obiecte cu fizica, desi puteau merge putin mai departe macar cu lucruri elementare, gen usile de masini sau scaunele din locatii pe care tot trebuie sa le ocolim.
Avem parte si de vegetatie imbunatatita care reactioneaza, in mare parte, realist la miscarile jucatorului, desi parca mai rau au facut adaugand iarba aia inalta, pentru ca m-a facut sa-mi doresc sa ma arunc in iarba ca in Part 2, dar din pacate nu au implementat si aceasta mecanica.

La fel ca majoritatea jocurilor de PS5, avem 2 moduri grafice – Fidelity care ruleaza la 4K nativ si 30fps si Performance, care ruleaza in 4K dynamic resolution (asa zic ei, dar de fapt din teste reiese un 1440p fix) si 60fps, modul ales si de mine pentru intreg playthrough-ul.
Totodata, pentru cine are TV compabibil cu HDMI 2.1 si VRR, se mai activeaza un toggle de Performance+ care duce jocul in 40fps in 4K nativ.

Overall jocul arata foarte bine si as putea spune linistit ca este poate cel mai “aratos” joc de PS5 de pana acum.

Incerc sa nu intru prea mult in partea grafica, intrucat exista atat de multe videos bine facute si documentate de la Digital Foundry, IGN si/sau NX Gamer + altii, asa ca daca va intereseaza anumite detalii specifice sau pur si simplu vreti niste comparatii intre versiunile de PS3/PS4 si PS5, va recomand sa vedeti acele videos.

Totodata, fiind tot parte din engine, nu pot sa nu mentionez animatiile.
Miscarea personajelor este mult mai lina, iar animatiile imbina aproape perfect miscarile personajelor dintr-o directie in alta si le fac sa para mai putin alunecoase si mult mai conectate la sol. Astfel ca Joel si Ellie au o oarecare greutate in miscare, ceea ce ii face sa se simta mai mult ca si cum interactioneaza cu adevarat cu lumea si chiar exista acolo.

Pe partea de sunet, jocul exceleaza, dar nu mi s-a parut ca o face asa cum a tot specificat toata lumea prin reviews.
L-am jucat cateva ore cu castile Sony Pulse de PS5 si 3D audio activat si…nu pot spune ca m-a dat pe spate, ba chiar in unele momente nu mi-am dat seama exact de unde vin inamicii, mai ales daca te ataca mai multi in acelasi timp, astfel ca m-am trezit luat prin surprindere din directia gresita si omorat cu usurinta. Iar asta, cel putin la partea cand nu jucam cu Joel, este foarte problematic.
Desigur, cand e o zona mai linistita, se aude foarte clar cum bate vantu, cum se misca perdeaua, cum ciripesc vrabiutele in padure sau latra canii. Toate aceste sunete ambientale sunt fenomenal recreate. Iar clickers chiar se aud excelent cu casti.

La fel si vocile lor – efectiv simtim intensitatea interpretarii in asa masura incat in unele momente mi s-a ridicat parul pe mana cand a mai tipat Joel sau in celebra discutie din casa pe care o regasim si in Part 2.
Dar mare parte din joc l-am jucat normal, pe sound bar, care nu este cel mai stralucit din lume dar isi face treaba si consider ca am “umplut” altfel camera cu sunetul jocului si m-am simtit mai aproape de personaje decat cu castile.


Gameplay

Voi incepe prin a spune ca jocul are o gramada de optiuni de accesibilitate pentru cine are nevoie, dar nu voi intra in detaliu, intrucat nu am folosit nimic din acel meniu.
Doar ca sa trec prin ele, avem optiuni pentru a schimba cata viata sa avem, cat de agresivi si eficienti sa fie inamicii, cat de folositori sa-ti fie aliatii, cat de iertator sa fie stealth-ul sau cat de multe resurse sa gasim in joc. Putem adauga auto aim sau chiar auto target pentru a trece automat de la un inamic la celalalt, daca nu ne descurcam cu tintitul din controller.
Putem schimba pana si felul in care apasam butoanele la QTEs sau auto item pick-up, inclusiv sa nu mai pierdem timp sa cautam scarile in puzzles si multe, multe altele, cat sa faca jocul cat mai accesibil pentru absolut toata lumea.

Dupa cum spuneam anterior, partea de RPG este prezenta prin crafting de arme, de la bate cu foarfeca atasata, la Nail Bombs sau Shivs facute din foarfece si carpe, Molotov sau crafting de healing items, lucru ce duce la pierdut de timp pentru explorare si cautat resursele de care avem nevoie prin fiecare coltisor de lume, dar avand o lume atat de bine realizata, nu am simtit niciun moment obositor sau o corvoada, ci m-am bucurat de fiecare lucru gasit pe undeva.

Partea de explorare presupune mai degraba verificarea tuturor dulapurilor si colturilor strazilor pline de vegetatie, cladirilor si a caselor darapanate si, ocazional, padurilor si canalizarilor, adunand munitie si fabricand resurse care speram sa ne tina in viata odata ce vor avea loc intalnirile inevitabile.
Interesant de mentionat faptul ca, in functie de nivelul de dificultate ales, vom putea gasi items in toate sertarele/dulapurile pe care le deschidem, sau mult mai rar, gasind foarte des sertare goale.

Din punct de vedere mecanic, jocul se axeaza in principal pe explorarea unor intinderi liniare, desi nu este un simplu „shooter de coridor” ci mai degraba are o abordare „wide liniar”, asa cum se exprima cei de la Naughty Dog.
Totusi, mi se pare ca jocul asta a reusit sa gaseasca balansul perfect intre actiune, explorare si poveste, astfel ca nu mi s-a parut niciodata ca valul de inamici nu se mai termina sau ca e prea multa vorbarie.

Lupta este un amestec de stealth, gunplay si lupte corp la corp care este usor de executat, prin apasarea de 2 butoane, uneori cu un mic QTE pentru counter, mentinand in cea mai mare parte iluzia povestirii cinematografice.

Part 1 aduce unele dintre mecanicile actualizate din Part 2 pentru a crea o schema de control si un feeling mai modern.

Armele au o alta greutate si un alt impact fata de ce-mi aduceam aminte, iar AI-ul inamicilor pare putin mai bun, desi tot au fost cazuri in care un soldat nu ma vedea desi stateam fix in fata lui, sau in care nu tragea in mine desi avea arma incarcata, de parca astepta sa fac eu prima miscare. Iar fazele cand un coechipier se perinda prin fata inamicilor incercand sa intre in cover dar neavand stare si totusi nu este deloc observat, iti cam distrug imersiunea de moment.
Dar totusi, desi jucat pe nivel mediu de dificultate (cum este el default), inamicii mi s-au parut mult mai agresivi si precisi si am fost nevoit sa reincerc anumite batalii de cateva ori pana am reusit sa trec de ele.

In general, jocul se joaca asa cum ne amintim, ceea ce are sens daca nu s-a schimbat nimic din punct de vedere al encounter-urilor. De ce sa implementeze noi mecanici sau chiar sa adauge unele dintre schimbarile mai mari din Part 2, daca locatiile in sine nu au fost niciodata construite in jurul utilizarii lor?
Dar recunosc – mi-a lipsit verticalitatea din Part 2, dar si cat de visceral era in combat corp la corp. Si o alta chestie pe care o puteau aduce si care nu influenta cu nimic jocul initial este felul in care se strigau inamicii pe nume si incercau sa-si razbune coechipierii ucisi.

Totodata, trebuie sa mentionez si implementarea functiilor controllerului – DualSense 5 – care desi nu este perfecta (mi-ar fi placut o tensiune putin mai mare la unele arme, gen arcul cu sageti), iti schimba putin felul de a juca prin feedback-ul primit dar si prin rezistenta trigger-elor in momentul in care incercam sa tragem cu anumite arme mai puternice, gen un shotgun.
Astfel ca avem ploaia reprodusa ca in Astro, fara sa afecteze in vreun fel gameplay-ul sau alte functionalitati din controller, avem vibratie usoara cand galopeaza calul, sunete cand suntem in stealth si calcam pe cioburi si multe altele. Am tinut setarea la maxim, chiar daca-mi manca mai rapid bateria din controller.

Desigur, nu este totul lapte si miere, astfel ca am intampinat si cateva bugs, unele mai deranjante decat altele.

• Spre exemplu, chiar la inceput, in primele 10 minute, imediat ce va urcati in masina si aveti de mers inspre oras, este un drum de cateva minute cu dialoguri si intamplari, pana ajungeti la un accident. Ei bine, in momentul in care a avut loc accidentul, jocul meu a decis ca e momentul ideal sa-mi dea un restart to checkpoint, adica fix cand ne urcam in masina, si sa ma faca sa ascult inca o data acele dialoguri.
• Desi se intampla de mai multe ori pe parcursul jocului cu diversi coechipieri, mi s-a parut ca cele mai multe probleme au fost cu Tess, care uneori chiar refuza sa se dea din dreptul unei usi sau se dadea in asa fel incat mai rau ma incurca.
• Pe partea de lip sync am observat mici probleme la Marlene, la inceputul jocului, avand o conversatie unde era chiar off de tot, de parca era animatia facuta pentru alta conversatie.
• Pe partea grafica, pentru ca tot am zis ca voi reveni la micile diferente sesizabile intre Part 1 si Part 2, am observat ca acele cube maps folosite pentru reflexiile din baltoace nu corespundeau mereu cu ce exista in forma finala in lume, sau ca erau foarte low resolution.
• Totodata, zapada, desi se foloseste tesselation pentru deformare putin mai tarziu in joc, in zona in care vanezi caprioara, nu gasim decat in niste portiuni fff mici, iar in rest avem zapada facuta pe stil clasic in jocuri, adica o textura alba pe care lasam urme. Iar zapada depusa pe haine mi s-a parut de rezolutie mai mica decat in Part 2.
• Chiar si in Photo Mode avem mici probleme daca suntem pe cal sau in apa. Cand suntem pe cal, invarte camera in jurul personajului ca si cum nu ar fi pe cal, deci cam in jurul picioarelor calului si cum nu putem ridica prea mult camera, putem face doar capturi de jos in sus.
• Iar cand suntem in apa, camera refuza sa se ude, astfel ca putem face poze doar de la suprafata, desi noi nu ne vedem.
• Iar vechimea jocului inca se vede pe partea de animatii ale NPC-urilor, astfel ca oamenii din orase, soldatii sau chiar unii inamici nu au primit update-ul pe sistemul nou de animatii si ne sare imediat in ochi ceva atat de nenatural, tocmai cand vedem personajul cu care jucam si apreciem mereu calitatea animatiilor.

Concluzie

Terminarea povestii dureaza, zic ei, aproximativ 20 de ore, luand in considerare DLC-ul inclus „Left Behind” care ar tine doua ore si jumatate, desi mie tot jocul, cu tot cu DLC, mi-a luat aproximativ 13h si nu m-am grabit, ba chiar am explorat o gramada si am facut si o tona de poze.

Dupa terminarea jocului (nu trebuie neaparat si DLC-ul), vom debloca un set destul de extins de haine, ghiozdane sau chiar skinuri pentru cateva arme, moduri vizuale si modificatori de joc. Sincer, sa schimb costumele nu este ceva ce-mi place in mod deosebit, mai ales cand nu poti face asta pana nu termini jocul, dar daca ti se pare interesanta adaugarea unui pic de individualitate la al doilea playthrough, atunci acest lucru este pentru tine.

Totusi, discutia de dinaintea lansarii lui The Last of Us Part 1 a fost daca aceasta versiune este sau nu un simplu cash grab sau easy money sau cum vreti voi sa-i spuneti, doar o scuza pentru a lansa un joc vechi de noua ani, cu o grafica mai buna, la pretul de 70$.

Rejucand acest joc, pot spune ca The Last of Us Part 1 m-a dus cu gandul la un film vechi, grozav, care este actualizat pe baza tehnologiei actuale. Nu ne plangem atunci cand o noua versiune remasterizata a filmului preferat (fie ca e vorba de Godfather, Lord of the Rings sau orice altceva e acolo sus la voi in suflet) apare la fiecare cativa ani, imbunatatind o capodopera deja existenta pentru a fi mai buna decat a fost vreodata, iar acelasi lucru ar trebui sa fie valabil si pentru The Last of Us Part 1.

In cazul unui film, doar imaginea poate sa arate mai bine sau sa mai adauge niste scene care au fost taiate initial la montaj, dar cu un astfel de remake la un joc gen The Last of Us Part 1, performantele sunt imbunatatite, lumea pare mai bogata si mai vie, iar jocul care era deja excelent se simte ca o gura de aer proaspat.

Pur si simplu – si desigur ca sunt super obiectiv - The Last of Us Part 1 este una dintre cele mai bune si bine spuse povesti din gaming, accentuata acum de tehnologia moderna intr-un mod care pur si simplu nu ar fi fost posibil acum cativa ani.

Nu a existat niciodata un moment mai bun pentru cei care nu l-au jucat pana acum, sa experimenteze aceasta lume.

Iar pentru cei care au jucat acest joc de mai multe ori, ca mine, aceasta lume nu s-a simtit niciodata mai vie, mai realista, stralucitoare si emotionanta.

Multumesc Gamers.ro pentru exemplarul jocului oferit pentru review.

Story: 10
Gameplay: 9.5
Sunet: 9.5
Grafica: 9.5

Nota Finala: 9.5

Multumim pentru review Razvan!!