La un moment dat apare o referință la discul de aur de pe Voyager din 1977, acel mesaj trimis în spațiu, gândit special pentru orice ființă inteligentă care l-ar putea găsi. Este fascinant cât de mult s-au chinuit oamenii de știință să evite orice simbol uman.
Easter Egg-ul are legătură cu gândirea simbolurilor pe care o altă ființă le-ar descifra pentru a afla informațiile de pe disc.
Când au conceput instrucțiunile pentru Voyager, au realizat că o simplă săgeată nu este deloc universală. Pentru noi e evident că arată o direcție, dar asta vine dintr-un context cultural:
Arme (săgeți, sulițe), gesturi umane (a arăta cu degetul) și, în general, ideea de „direcție” reprezentată grafic.
Dar o civilizație complet diferită ar putea să nu fi avut niciodată arme de tip proiectil, să nu folosească gesturi de indicare, să nu asocieze formele grafice cu acțiuni.
Așa că au evitat complet săgețile și au construit totul folosind fizică și relații matematice.
Și aici vine partea interesantă din film. La scurt timp după acea referință, ( nume personal important din film ) arată foarte clar cu un deget către un container de xenonite. N-am vazut-o ca fiind o chestiune întâmplătoare.
Mi s-a părut mic wink foarte elegant.